Salvați Copiii cere urgentarea testării antigen în școli: Pot fi implicate cadrele medicale, părinții și voluntari din domeniile socio-medicale / Decizia de testare trebuie luată de consiliile de administrație ale școlilor

Foto: © Ellinnur Bakarudin | Dreamstime.com

Organizația Salvați Copiii România consideră urgentă clarificarea testării periodice a copiilor în școli, extrem de utilă pentru limitarea răspândirii pandemiei și, în acest fel, pentru menținerea școlilor deschise. Astfel, decizia de testare trebuie luată de consiliile de administrație ale școlilor, a transmis luni ONG-ul într-un comunicat de presă.

Din discuțiile avute cu părinții implicați în programele socio-educaționale derulate de Salvați Copiii – la nivel național – rezultă faptul că o parte dintre aceștia sunt gata să-și asume responsabilitatea testării, în timp ce alții doresc ca testele să fie realizate în școală.

Testarea periodică a copiilor cu testele antigen cu salivă este non-invazivă, sigură din punct de vedere medical și ușor de utilizat (inclusiv de către copii).

Consiliile de administrație poartă o uriașă responsabilitate, însă, prin comunicare cu asociațiile de părinți, pot fi stabilite proceduri adaptate nu doar la nivel de unitate de învățământ, ci inclusiv în raport cu specificul fiecărei clase în parte. Nu în ultimul rând, consultarea și luarea în considerare a opiniilor elevilor, obligatorii în acest context, vor fi în măsură să asigure cele mai adecvate abordări ale acestei problematici a testării non-invazive.   

De altfel, Salvați Copiii a solicitat autorităților pregătirea sistemului de învățământ pentru utilizarea acestor teste cu salivă încă din luna aprilie a acestui an, invocând sutele de studii de specialitate care demonstrau acuratețea și caracterul practic, dar și experiența altor state (Germania, Franța, Marea Britanie, Austria, Japonia, Portugalia, Italia) care au integrat imediat această soluție medicală în setul lor de măsuri de susținere a participării școlare a copiilor, ca prioritate în asigurarea protecției sanitare în școli, se mai arată în comunicat.

„Într-o societate în care sistemul educațional nu a fost în ultimele decenii prioritatea guvernelor, dovadă fiind refuzul sistematic de a aloca resursele bugetare cuvenite conform legii, și în care rata vaccinării nu a atins un prag al siguranței medicale generale, considerăm că am atins un punct critic care, în lipsa unei mobilizări generale, ar putea arunca în colaps viitorul educațional al acestei țări”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Datele statistice privind abandonul școlar (anual, 35.000 de elevi părăsesc sistemul preuniversitar), fenomenul copiilor aflați în afara școlii (275.000 de copii între 7 și 17 ani) și analfabetismul funcțional (41% la citire, 46,6% la matematică și 43,9% la științe) ne obligă să fim responsabili cu generațiile actuale de elevi și să emitem soluții și poziții doar despre ce putem face și cum putem contribui ca participarea școlară a copiilor să fie continuă și lipsită de riscuri.  

Foto: © Ellinnur Bakarudin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
VIDEO Federația părinților, despre posibile fraude la testarea copiilor: „O familie care este iresponsabilă merită să ajungă în fața instanței de judecată”
BREAKING Procedura modificată de testare a elevilor cu teste de salivă și formularul de consimțământ – documente
BREAKING Școala va decide dacă dorește și dacă are condiții pentru ca profesorii să facă testarea în școală, dacă nu testele vor fi administrate la domiciliu sub supravegherea părinților. Rezultatul testului va fi trimis în scris sau prin e-mail dirigintelui, anunță ministrul Educației
Telenovela Educație-Sănătate privind testele de salivă continuă. Ordinul de ministru comun trebuie modificat săptămâna aceasta. Cîmpeanu: „Astăzi voi avea o întrevedere cu ministrul Sănătății / După ce vom lămuri lucrurile, voi anunța ce este de anunțat”
BREAKING Reacție dură a sindicatelor din Educație la „fuga de răspundere” a „pedagogilor” invocată de ministrul Sănătății: Guvernul României a fugit de răspundere amânând majorările salariale legale pentru profesori / Anunță proteste de luni, în toată țara, dacă nu va fi modificată instrucțiunea pentru ca elevii să fie testați „cu prioritate” acasă
Cseke Attila denunță o presiune publică pentru introducerea testelor de salivă în școli și acuză comportamentul unor „pedagogi”, părinți și elevi, care acum nu se mai implică: Avem acest sport, fuga de răspundere / Aceste teste de salivă au fost considerate un fel de miracol. Nu sunt acte medicale, școala trebuie să decidă cine le face
BREAKING Testele pentru elevi pot fi făcute la domiciliu, anunță Ministerul Sănătății, care pasează decizia finală la Ministerul Educației. UPDATE Cîmpeanu: Vom anunța după ce vom analiza materialul primit și vom discuta cu Ministerul Sănătății
Cîmpeanu, despre când ajung testele de salivă în școli: Deci, le putem avea miercuri, le putem avea joi, le putem avea vineri, le putem avea săptămâna viitoare, luni
Elevii din clasele mici și copiii de grădiniță ar putea fi testați de părinți, acasă, iar elevii de liceu și-ar putea auto-administra testele pe bază de salivă, potrivit lui Sorin Cîmpeanu: N-ai cum să știi câți profesori sunt împotriva testării
BREAKING Instrucțiunea dată de ministerul Sănătății privind testarea elevilor „nu poate fi implementată real în școli”, anunță ministrul Educației, care cere o procedură care să nu blocheze procesul didactic
ULTIMA ORĂ Ministerul Educației a solicitat Ministerului Sănătății să spună dacă testele pe bază de salivă pot fi administrate elevilor la domiciliu sub supravegherea părinților: Ar fluidiza foarte mult procesul de screening / Ministerul cere și INSP o opinie oficială privind rata de vaccinare de 60%


Exit mobile version