Salvați Copiii: Clase de recuperare, peste vară, pentru copiii al căror acces la educație a fost suspendat în timpul carantinei

3.121 de vizualizări
copii clasa ore remediale salvati copiii
Sursa: Salvati Copiii
Organizația Salvați Copiii a lansat miercuri, un program de educație remedială peste vară, pentru copii vulnerabili „al căror drept la educație a fost suspendat în perioada carantinei sociale, când nu au avut acces egal și nediscriminatoriu la școala online”. Din 1 iulie, 4.600 de copii aflați în evidența organizației vor fi incluși în 127 de clase de educație remedială din 20 de localități, cu respectarea tuturor normelor de protecție și distanțare socială, anunță organizația.

Echipele Salvați Copiii vor asigura recuperarea decalajelor cauzate de lipsa accesului sau de accesul redus/slab calitativ la clasele desfășurate online în perioada restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, astfel:

  • 100 de grupe pentru programul Școală după școală, unde vor fi integrați copiii de vârstă școlară din comunități/familii vulnerabile care au fost marginalizați suplimentar în cele trei luni de carantină;
  • 27 de grupe pentru Grădinița estivală, unde vor fi integrați copiii din ciclul preșcolar, care au fost scoși în afara oricărui program educațional la care copiii din medii sociale stabile au avut acces garantat, cu prioritate cei care urmează să frecventeze clasa pregătitoare în noul an școlar.

Clasele vor fi deschise, într-o primă etapă, începând cu 1 iulie, în școli din București, Constanța, Craiova, Iași, Lupeni, Mangalia, Negrești, Petrila, Reșița, Suceava, Timișoara, Târgu Mureș și Târgoviște.

  • Douăzeci de grupe vor fi deschise, începând din 1 iulie, în rural: în localitățile Prejmer și Viștea de jos, din județul Brașov și în localitățile Bahnea și Idiciu, din județul Mureș.

Totodată, mai spune organizația, pentru că acești copii au resimțit acut abandonarea de către sistemul de educație, psiho-pedagogii organizației au creat instrumente specifice de suport psihologic și de remediere a sentimentelor negative acumulate.

150 de cadre didactice, psihologi și asistenți sociali ai organizației se vor implica în organizarea și susținerea activităților de vară.

Activitățile vor include în principal:

  • Pregătire școlară remedială în vederea depășirii carențelor educaționale din cauza neparticipării școlare;
  • Educație pentru sănătate, respectarea normelor de igienă, mai ales în cotextul cauzat de pandemie
  • Covid-19;
  • TIC – instruirea copiilor în utilizarea tehnologiei moderne;
  • Educație nonformală, învățare prin joc și, împreună cu parteneri abilitați, derularea de experimente științifice, educație financiară, etc.
  • Ieșiri în aer liber, mici drumeții.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: După plata cu ora, în 2026 miza fundamentală este deblocarea posturilor. Noi ne-am implementat măsurile bugetare, așa că nu văd de ce să nu avem o libertate pentru angajări

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat marți, la Digi24, că una dintre prioritățile sale pentru începutul anului 2026 este deblocarea posturilor din sistemul de educație, blocaj impus prin…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, Centrul pentru Curriculum și Evaluare: Termenul nostru este ca, cel târziu la final de lună martie, să punem toate programele de liceu în transparenţă. Cel puţin pentru disciplinele care au impact asupra bacalaureatului

Bogdan Cristescu, directorul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE), a declarat, pentru TVR Info, că termenul este ca până la finalul lunii martie „să punem toate programele de liceu în…
Vezi articolul

De ce n-au primit toți profesorii în aprilie banii pentru hotărârile judecătorești? Mihai Dimian: Am sesizat acolo că erau un contabil cu 90.000 de lei, o secretară cu 60.000 de lei, în timp ce foarte mulți profesori aveau 2.000 și 3.000 de lei. Am zis să ne asigurăm că nu sunt erori de calcul

Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, a vorbit despre plata hotărârilor judecătorești și a explicat de ce n-au primit toți profesorii în aprilie acești bani. „Am sesizat acolo că erau…
Vezi articolul

Bursele profesionale pentru 132 de elevi de la Liceul Tehnologic din Motru, de acum 4 ani școlari, sunt încă neplătite. Inspectoratul școlar Gorj anunță că a dat de mai multe ori bani școlii, dar directorii refuză să-i acorde pentru că elevii nu ar fi depus cereri în termen

Elevii de la Liceul Tehnologic din Motru, județul Gorj, nu au primit bursele profesionale din anul școlar 2020-2021 nici până în prezent, unii dintre ei deja fiind absolvenți ai liceului.…
Vezi articolul