Săptămână bogată în fenomene astronomice: Vor putea fi văzute 3 planete și meteori / Eclipsa de Lună, greu de observat

760 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” anunţă o săptămână cu multe fenomene astronomice, potrivit G4Media.ro.

„Venus şi Marte se văd seara, iar Saturn dimineaţa, pe la ora 4. Pe 5 se produce o eclipsă de Lună care aproape se va vedea de la noi, iar pe 6 mai avem maximul curentului de meteori Eta Aquaride”, informează instituţia pe pagina de Facebook.

Eclipsa de Lună prin penumbră va fi „destul de greu” de observat din oraş, deoarece satelitul Pământului se va afla sub orizont de la începutul fenomenului până la faza maximă. Astfel, începutul eclipsei va fi la ora 18.13, maximul se va înregistra la ora 20.22, iar în tot acest interval, Luna va fi sub orizont. Sfârşitul eclipsei va avea loc la ora 22.31.

„Practic, din toată România vom vedea cum Luna răsare când deja se află în penumbra planetei noastre, în preajma maximului eclipsei. Pentru că Luna intră doar în penumbră, culoarea ei nu va fi foarte roşiatică, iar dacă va fi, cel mai probabil este de la apropierea de orizont (atunci când răsare şi apare, Luna se înroşeşte la fel ca şi Soarele). La aproximativ două ore după ce răsare (în funcţie de locul unde vă aflaţi), Luna iese complet din penumbra planetei noastre, iar eclipsa se termină. Eclipsa va fi greu de văzut pentru că începe când Luna se află foarte aproape de orizont, cel mai bun loc de observaţii fiind unul din care se vedere răsăritul Soarelui vara”, conform informaţiilor publicate pe site-ul Observatorului.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Citește și:
Fenomenele astronomice din anul 2023, listate de Serviciul de Astronomie al Muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad. Când sunt cele două eclipse de lună vizibile din România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare deschisă adresată ministrului Educației de un grup de profesori din Dolj implicați în Olimpiada de franceză: „Organizarea și desfășurarea probelor olimpiadei au fost impecabile” / Internatul nu este „o ruină, așa cum s-a sugerat în mod tendențios (…) Nu este lux, dar sunt condiții decente”

Mai mulți profesori de limba franceză din Dolj au transmis o scrisoare deschisă în care își exprimă „dezamăgirea profundă provocată de caracterul unidirecționat al imaginii finale a Olimpiadei Naționale de…
Vezi articolul

Avocatul Poporului a sesizat CCR pe noua Lege a tinerilor / Printre prevederile criticate de Weber este posibilitatea schimbării destinației bunurilor: ”Poate avea ca efect schimbarea totală a destinației, în detrimentul tinerilor, spre exemplu în scop comercial”

Avocatul Poporului, Renate Weber, a sesizat Curtea Constituțională a României pe noua Lege a tinerilor, spunând că anumite prevederi din lege ”au consecințe negative asupra raporturilor juridice, precum și asupra…
Vezi articolul

Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate / Cele 12 documente pe care le vor aduce reprezentanții inspectoratelor școlare la Consfătuirea națională a inspectorilor de educație fizică și sport

Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, a fost cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Vezi mai…
Vezi articolul

Una dintre educatoarele copiilor din Ucraina, la „grădinița” din Buzău, amenajată voluntar de ea și de colegele ei la subsolul unei pensiuni: I-am învățat câteva cuvinte în limba română, i-am învățat culorile, să numere, sunt foarte receptivi

„Ei sunt primiți și stau într-un spațiu destul de ok, dar gândiți-vă că nu se mai întâlnesc cu prietenii, nu mai au aceleași obiceiuri pe care le aveau până acum.…
Vezi articolul

VIDEO Cum arată clădirea de 3,3 milioane de euro în care Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Casa Corpului Didactic ar putea avea sediul, dacă Guvernul aprobă cumpărarea imobilului – o clădire veche de aproape 100 de ani, în centrul Timișoarei – proiect de hotărâre

Guvernul intenționează să achiziționeze, cu bani provenind din Fondul de rezervă, o clădire din centrul Timișoarei care să servească drept sediu pentru Inspectoratul Școlar Județean Timiș și pentru Casa Corpului…
Vezi articolul