Șase piese de teatru bazate pe texte din care elevii dau Bacalaureatul, anunțate într-un proiect al Teatrului Nottara

4.237 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Proiectul-pilot “Teatrul, o nouă normalitate #reinventare”, o platformă interactivă multidisciplinară cu rol în formarea tinerilor pentru viaţa activă, realizat de Teatrul Nottara în parteneriat cu compania artistică Artepunkt Skandinavia din Norvegia şi agenţia de comunicare creativă Media One, a fost lansat, joi, la Bucureşti, scrie Agerpres.

“Anul trecut a fost cu folos, pandemia a făcut foarte mult rău, dar a făcut posibile şi nişte lucruri bune, astfel încât, având mai multă vreme, iată-ne angrenaţi într-un nou tip de proiecte”, a spus managerul Teatrului Nottara, Marinela Ţepuş, în deschiderea conferinţei de lansare a proiectului.

Ruxandra Baker, reprezentant Media One, a afirmat că proiectul #Reinvent este “un copil al pandemiei” care s-a născut în perioada stării de urgenţă.

“#Reinvent este un copil al pandemiei, este născut, conceput în perioada stării de urgenţă, atunci când majoritatea activităţilor off-line au fost suspendate, atunci când părinţi, profesori, elevi s-au trezit în faţa celei mai mari provocări – şcoala online, atunci când artiştii nu mai puteau umple sălile de spectacol cu public şi îşi descărcau creativitatea pe reţelele sociale şi, aşa cum s-a spus, am avut cu toţii un răgaz, în ciuda contextului dificil, să ne gândim, să ne informăm şi să ne canalizăm creativitatea spre o concepţie pe care astăzi ne bucurăm să o vedem întrupată”, a adăugat Ruxandra Baker.

În cadrul proiectului #Reinvent se doreşte realizarea a şase spectacole de teatru cu abordări inovatoare ale patrimoniului cultural, dintre care trei în format digital live. Spectacolele rezultate vor avea la bază texte clasice şi contemporane din programa şcolară din România, potrivit sursei citate.

Piesele de teatru se vor inspira din texte din programele școlare, iar elevii de liceu vor putea urmări spectacolele

Reprezentaţiile vor fi oferite gratuit grupurilor ţintă, atât în România, cât şi în Norvegia, spectacolele fiind jucate atât cu public în sală, cât şi în transmisii în regim de live streaming, prin parteneriate cu licee la nivel naţional, chiar în timpul orelor de curs. Printre beneficiarii proiectului se află liceeni, tineri care urmează să părăsească sistemul de protecţie socială, membri ai minorităţilor etnice, profesori, asistenţi sociali, persoane vârstnice şi profesionişti din domeniul cultural.

“Noi credeam că teatrul din sală, teatrul de pe scenă va rămâne. Ne dorim să iasă la fel de bine toate cele şase spectacole, ne dorim ca după ce ele vor fi prezentate în premieră, atât în România, cât şi în Norvegia, să intre în repertoriul nostru curent, şi aceste spectacole să fie privite şi de alţi elevi care vor avea examen de bacalaureat, să fie privite de acasă sau să fie privite de aici”, a mai precizat Marinela Ţepuş, citată de Agerpres.

Dejan Jankovic, regizor, producător şi profesor de teatru, a afirmat, într-o declaraţie video, că acest proiect este necesar pentru a încuraja oamenii să vină la teatru şi să colaboreze la nivel internaţional.

“Am o admiraţie extraordinară faţă de spaţiul artistic românesc, în mare parte datorită lui Eugen Ionescu, Tristan Tzara, Herta Muller şi multor altora. În opinia mea, pentru a supravieţui, teatrul să îşi schimbe şi să îşi adapteze formele de expresie în contextul noilor media, mai rapide şi mai atractive, create prin intermediul tehnologiei informaţiei. (…) Consider că acest proiect este extrem de necesar şi le sunt foarte recunoscător prietenilor mei din România, care au găsit în Artepunk un partener pentru un asemenea demers. Este important să cultivăm un alt tip de public şi să îi încurajăm pe oameni să vină la teatru şi să colaboreze la nivel internaţional. (…) În calitate de regizor, voi face tot ce îmi stă în putinţă să împărtăşesc din experienţa şi viziunea mea de până acum cu privire la aspecte sociale din prezent cu echipa din România, prin prisma creaţiei lui Henrik Ibsen şi a statutului femeii în epoca sa şi a noastră”, a declarat Dejan Jakovic.

Despre proiect: “Teatrul, o nouă normalitate #reinventare” este un proiect finanţat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul programului Ro-Cultura. Durata de implementare este de 12 luni (ianuarie-decembrie 2022), iar valoarea totală eligibilă a proiectului este echivalentul a 194.977,37 euro, din care 85 la sută reprezintă contribuţia nerambursabilă a SEE, iar 15 la sută reprezintă contribuţia nerambursabilă naţională, mai informează Agerpres.


1 comment
  1. Cum putem viziona si noi spectacolele? Cand vor fi disponibile pentru scolile din tara? Trebuie sa incheiem un parteneriat la nivel de scoala cu teatrul sau cu compania artistica ce a lansat proiectul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Transport gratuit pentru elevi

Proiectul prin care elevii ar fi fost testați în școală dacă au consumat droguri a fost respins în comisiile din Senat: “Nu a fost scris cel mai bine, dar se va găsi o formulă de a putea face teste neinvazive în şcoală”, spune senatorul PSD Robert Cazanciuc

Comisiile juridică şi pentru învăţământ din Senat au dat, marţi, raport comun de respingere pentru proiectul iniţiat de deputaţi de la PSD privind combaterea consumului de droguri în şcoli. Senatorul…
Vezi articolul

Material susținut în programul Dove - Ai încredere în tine

Cum se construiește încrederea copiilor în ei înșiși. Psihologul Domnica Petrovai: Trebuie să se simtă înțeleși, acceptați și să învețe să aibă grijă de ei

Preadolescența este perioada cea mai vulnerabilă, zona de 10-14 ani. Apoi, degeaba critici un adolescent că se uită la telefon, pentru că ăsta este doar un mecanism de protecție, spune…
Vezi articolul

Acuzații încrucișate între sindicate și Andronescu. FSE Spiru Haret: Greu de crezut că Ministerul poate face legile educației într-o lună sau documentele sunt gata fără să știm autorii

Ping-pong cu revendicări, replici și acuzații între sindicatele din educație membre ale federației “Spiru Haret” și ministerul condus de Ecaterina Andronescu. Ministerul Educației fie nu respectă acordul cu sindicatele de…
Vezi articolul

Avem o mare problemă cu selecția profesorilor. Ies foarte slab pregătiți din universitate, atrage atenția Cătălin Ciupală / Titularizarea se face pe dosar, pe hârtie, nu pe competență, potrivit acestuia

Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro că „avem noi o mare problemă cu selecția profesorilor. Nu mai intră profesorii buni în sistem, pentru că ies foarte slab pregătiți din…
Vezi articolul