Scandal internațional cu postliceale românești: Televiziunea publică din Suedia, anchetă despre asistente false din România

14.776 de vizualizări
“Sunt asistente false – cu diplome și licențe autentice”. Așa încep jurnaliștii de la televiziunea publică din Suedia o anchetă difuzată astăzi și care are în centru cazurile unor asistente medicale venite de la postliceale din România, cu diplome recunoscute de statul român, dar fără pregătire reală.

Am incercat încă de pe data de 22 mai să îi luăm interviu ministrului Educației, dar biroul de presă ne-a tot amânat, iar când și-a dat demisia ministrul Valentin Popa reprezentanții Ministerului ne-au zis ca ministrul interimar nu are competența de a ne da un interviu”, a declarat pentru Edupedu.ro jurnalista suedeză Jazz Munteanu.

Minciuni în inima sistemului medical suedez, titrează jurnaliștii din Suedia, cu referire la diplomele fără acoperire din România. Ancheta a fost difuzată în cadrul unei emisiuni dedicate investigațiilor jurnalistice, la televiziunea publică din Suedia.

Jazz Munteanu

Jazz Munteanu, jurnalistă la televiziunea publică a Suediei, a afirmat pentru Edupedu.ro că instituțiile suedeze care eliberează documentele oficiale care atestă că o persoană este asistent medical se declară în imposibilitatea de a verifica diplomele emise de alte state. “Din moment ce aceste asistente vin cu diplome autentice, ei nu pot verifica ce anume au făcut ele, așa cum facem noi în această anchetă”, a precizat Munteanu pentru Edupedu.ro.

Aceasta a explicat că, în cadrul reportajului, au fost verificate 5 persoane cu diplome de la diferite școli postliceale din România, iar “2 dintre ele recunosc că nu au fost la ore și că au fost în România doar pentru examenul final”.

În Suedia, sunt astăzi asistente medicale care au diplomă, în ciuda faptului că nu au avut nici o pregătire profesională”, transmite televiziunea suedeză. Investigația se referă la fraude cu asistenți falși, care pretind că au studiat în România și Polonia și care lucrează în Suedia, pe alte joburi.

Diplomele și certificatele sunt recunoscute de Consiliul Național pentru Sănătate din Suedia, însă asta nu garantează că în spatele lor sunt și studii făcute, spun jurnaliștii.

Jurnaliștii prezintă, sub protecția anonimatului, cazul unui asistent care lucrează la Spitalul Universitar Sahlgrenska din Gothenburg, care a recunoscut că a venit în România doar pentru a-și da examenele în urma cărora a devenit asistent medical licențiat, mai întâi în România și apoi în Suedia.

Jurnaliștii au descoperit că în doi din cei trei ani în care ar fi trebuit să studieze să devină asistent, în realitate a lucrat ca șofer de camioane și a studiat suedeza. Televiziunea publică suedeză relatează cum alte două persoane erau angajate și lucrau, în timpul în care diplomele deținute astăzi spun că ar fi trebuit să fie în România la studiu.

Jurnaliștii o citează pe directoarea Școlii Postliceale “Dimitrie Cantemir” din Târgu-Mureș, spunând că “avem 600 de elevi aici. Nu îi știu pe fiecare dintre ei și nu știu unde sunt sau ce fac. Dar dacă vin la școală, iau note, susțin examenele, îl înregistrăm pe fiecare. Asta înseamnă că au urmat colegiul”.

Urmărește aici reportajul integral difuzat astăzi de televiziunea publică din Suedia

Asistentele medicale – în topul migrației specialiștilor din România

18.597 de asistente medicale au emigrat din România și și-au cerut recunoașterea profesiei în țările Uniunii Europene, potrivit Bazei de date a profesiilor reglementate a Comisiei Europene. Asistentele medicale sunt astfel pe primul loc în topul migrației specialiștilor, potrivit statisticilor oficiale.

NOTĂ: Este posibil ca numărul specialiștilor plecați să fie mult mai mare, datele prezentate aici sunt doar cele oferite de către Comisia Europeană pentru profesiile reglementate, pentru care în unele state este necesară înscrierea în registre speciale, obținerea autorizației de practică, recunoașterea profesiei sau echivalarea calificării. Sursa și detalii aici

Sursa foto: Televiziunea publică a Suediei


13 comments
  1. situatia este grava ,dar si mai criminal este faptul ca FOARTRE MULTI MEDICI DE LA PARTICULAR SI-AU OBTINUT DIPLOMA PE BAZA DE BANI SI ABSENTA DE LA CURSURI.INTREBATE. CATI MEIDICI DE LA PARTICULAR S-AU ANGAJAT IN VEST ? CRED CA 0( zero) SI AU RAMAS AICI TRATAND ROMANII.

  2. Asta este coruptia, o plasa in care pana la urma toti sunt prinsi. Copiii invata din ceea ce vad in jur, si ce vad?? Problema 1 este ca au ajuns sa fie astfel tinerii acestia crescuti dupa caderea comunismului. Nici o speranta pentru viitor. Problema 2 este imaginea Romaniei. Toate stirile ce vin de acolo sunt proaste, ce au de a face cu RO sunt de Evul Mediu, de tari fara mandrie, fara dorinta de a fi mai bune. Mie imi este rusine, azi la servici in Suedia; o sa ma intrebe toti. Si ce ma infurie cel mai mult este reactia acelor doua doamne, una din Targul Mures si cealalta de la Ministerul Educatiei. Nici o profesionalitate, nici o dorinta de a vedea ce se poate face, nici o suparare in curtea lor. Se foiau in scaunele lor, caldute, radea cea de la Minister ca si cum ar fi fost suedeza venita de pe Luna. Rusine pentru anii dumneavoastra, pentru ca ocupati un scaun fara sa fi invatat cum trebuie cel putin gandita problema. Chiar daca mai exista inca studenti bine pregatiti, ii patati si pe ei acceptand o economie subterana. Banuiesc ca asa functioneaza toate aceste noi Universitati.

  3. 90% din asistentele din Romania sin facute la apelul de seara, dau banul si iau diploma, sa ne fereasca DZEU sa ajungem pe mina acestor analfabete.

  4. Mai nou multe postliceale din Romania eliberează diplome odată cu terminarea perioadei de studiu și persoanelor care nu au examenul de bacalaureat luat si se angajeaza fara nici o problema deoarece la examen pentru postul respectiv NU iti cere diploma de BAC ci doar diploma de specialist.

  5. Pe lângă faptul că unele școli postliceale și facultăți acordă foarte ușor diplome, nu poți să nu te întrebi cum poate un om care-și dorește o calificare și pentru care uneori mai și plătește școlarizarea, să nu fie interesat să dobândească acele calificări necesare exercitării meseriei ? În loc să dea buzna peste profesori și instructori pentru a stoarce totul de la ei, cei din urmă trebuie să se roage de ei pentru a se prezenta la cursuri ! Și aceștia sunt tinerii care vor o țară ca afară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ordonanța „mătură”. Cum ia premierul Ciolacu toți banii de la școli, rămași din burse pentru elevi neplătite sau din programul „corn, lapte și fructe”, ca să umple Fondul de rezervă și să evite rectificarea bugetară – proiect

Guvernul Ciolacu pregătește, printr-un proiect făcut de Ministerul de Finanțe, condus de ministrul PNL Marcel Boloș, un proiect de ordonanță de urgență de tip „mătură”. Mai exact, este vorba despre…
Vezi articolul

ActiveWatch, reacție în cazul cenzurii aplicate de ministrul Educației: Ar fi grav, specific unor regimuri nedemocratice, să existe protocoale ca cel invocat de ministrul Daniel David care să oprească rapoarte ale unor entități publice să ajungă la public / Protocolul să fie făcut public!

Organziația ActiveWatch, membră a celei mai mari rețele globale care activează pentru libertatea de exprimare, reacționează în cazul de cenzură aplicat de ministrul Educației Daniel David cercetătorilor de la Institutul…
Vezi articolul

Cifra de școlarizare 2025-2026: 134.000 de locuri la liceu și 60.000 în învățământul profesional, pentru elevii care trec clasa a IX-a în vară, la fel ca anul trecut – proiect / Creștere cu 5.000 de locuri la creșe și grădinițe

Proiectul de Hotărâre de Guvern (HG) cu cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat, pentru anul școlar și universitar 2025-2026, a fost pus în consultare publică de…
Vezi articolul

Studenții Universității de Medicină și Farmacie din Iași, susținuți de Liga Studenților din Iași, vor protesta luni, 26 iunie, față de majorarea taxelor de cazare și școlarizare și impunerea prezenței obligatorii la cursuri

Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, susținuți de Liga Studenților (LS IAȘI), vor protesta luni, 26 iunie, de la ora 12, pe esplanada din fața UMF…
Vezi articolul

Scrisoarea directorului Cătălin Zaman către ministrul Daniel David: De ce mințiți? Spuneți că nu vor exista disponibilizări, dar se vor comasa clase, pleacă profesori, dispar posturi de directori, secretari, contabili. De ce nu ne explicați care este scopul măsurilor luate? Pentru că pentru mine nu ține treaba asta cu economia

Cătălin Zaman, director de școală și profesor în mediul rural, îi adresează ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, o scrisoare deschisă în care acuză lipsa de transparență privind efectele reale…
Vezi articolul