Scheletele unor cai de acum peste 3.000 de ani, descoperite de arheologi în Sfântu Gheorghe: Ar putea fi vorba despre un grup mic de oameni veniți din zona nordului Mării Negre, care au înmormântat caii pe malul râului Olt

251 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ MNCR
Scheletele a opt cai, vechi de peste 3.000 de ani, au fost descoperite în situl arheologic Arcuș-Hosszu, la marginea orașului Sfântu Gheorghe, județul Covasna, în urma unor săpături de salvare desfășurate între 2019 și 2020.

Potrivit Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR), caii au fost îngropați în cadrul unor ritualuri funerare specifice epocii bronzului și au fost însoțiți de harnașamente din corn de cerb. Această descoperire unică aduce informații noi despre practicile funerare și despre legăturile culturale dintre populațiile din zonă și alte comunități.

Vestigiile descoperite datează din perioada 1750-1500 î.Hr. și sunt considerate excepționale datorită modului în care caii au fost înmormântați. Scheletele au fost găsite cu harnașamentele intacte, un fapt rar întâlnit în regiune, ceea ce sugerează că acești cai erau folosiți în scopuri ceremoniale sau militare.

  • De asemenea, descoperirea psaliilor confecționate din corn de cerb și plasate în poziție funcțională indică un statut social ridicat al celor care au participat la aceste ritualuri, conform arheologilor.

Deși nu s-au găsit care de luptă în cadrul acestor săpături, arheologii sugerează că acești cai ar fi aparținut unor persoane privilegiate, probabil elite locale sau grupuri migratoare din stepele eurasiatice. Potrivit sursei citate, obiectele funerare descoperite au caracteristici din mediul răsăritean, ceea ce deschide ipoteza conform căreia ar putea fi vorba despre un grup venit din zona nordului Mării Negre, care a înmormântat caii pe malul râului Olt.

Foto: Facebook.com/ MNCR

Echipa de arheologi a colaborat cu specialiști internaționali, inclusiv cu o echipă de studenți din Germania coordonată de cercetătorul Martin Riesenberg de la Freie Universität din Berlin. Materialul descoperit, considerat extrem de valoros la nivel național și internațional, se află în patrimoniul MNCR.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Emilia Șercan, în scandalul tezei de doctorat a premierului Ciucă: CNATDCU este singura instituție în măsură să emită verdicte privind titlul de doctorat, nu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), unde a cerut premierul o analiză a tezei

Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I”, (UNAp) poate legal emite doar un punct de vedere, care are valoare juridică zero, scrie jurnalista Emilia Șercan pe pagina…
Vezi articolul

Regulamentul pentru încadrarea profesorilor pe posturi, publicat în Monitorul Oficial. Profesorii titulari și cei angajați pe perioadă determinată pot fi încadrați în regim de plata cu ora până la o jumătate de normă didactică de predare

Regulamentul pentru încadrarea profesorilor pe posturi a fost publicat, miercuri, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.876 din 22 decembrie 2023, document pentru aprobarea Normelor metodologice…
Vezi articolul

Proiectul CaringUniversities pentru sănătatea mintală a studenților, al Organizației Mondiale a Sănătății și al Universității Harvard, va fi implementat în România de o rețea universitară coordonată de Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), împreună cu colaboratorii săi din țară, reuniți în rețeaua națională WellbeingAcademy, va implementa în România proiectul international CaringUniversities al Organizației Mondiale a Sănătății și al…
Vezi articolul

Clasament deturnat la Olimpiada de Istorie din județul Sălaj: mai multe lucrări au fost recorectate, după aflarea numelor elevilor, la decizia Inspectoratului școlar. Doi profesori ar fi evaluat greșit un exercițiu, iar alții ar fi divulgat rezultate înainte de afișare

Lucrările de la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Istorie (ONIst) din județul Sălaj au fost recorectate după ce s-a descoperit că doi profesori ar fi greșit evaluarea și notarea…
Vezi articolul