Schimbări la examenul de final de gimnaziu din Franța: elevii au o probă nouă de matematică fără calculator și cerințe mai stricte pentru redactarea lizibilă a lucrărilor / Brevetul nu va mai deveni obligatoriu pentru admiterea la liceu

261 de vizualizări
Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com
Diploma națională de brevet (Diplôme national du brevet – DNB), susținută la finalul gimnaziului în Franța, va avea un nou format începând cu sesiunea din 2026. Autoritățile introduc o probă suplimentară la matematică, modifică sistemul de notare și cresc exigențele privind redactarea lucrărilor, potrivit informațiilor de la ministerul Educației de la Paris.

Cea mai importantă noutate este introducerea unei secțiuni dedicate „automatismelor” la matematică. Elevii vor avea 20 de minute fără calculator pentru a rezolva exerciții care vizează competențe de bază, precum calcule rapide sau aplicarea directă a unor concepte.

Aceste exerciții pot acoperi domenii variate, de la numere și calcule, la geometrie, probabilități, funcții sau chiar algoritmică. Scopul este testarea capacității elevilor de a mobiliza rapid cunoștințele, fără raționamente complexe sau redactări extinse.

Sistem de notare schimbat: dispare punctajul din 800

Din 2026, brevetul nu va mai fi evaluat pe baza unui punctaj total din 800, ci printr-o medie generală pe o scară de la 1 la 20. Pentru promovare, elevii trebuie să obțină cel puțin media 10.

Noua structură a evaluării:

  • 60% din notă va proveni din probele finale
  • 40% din notă din evaluarea continuă (media anuală la toate disciplinele)

De asemenea, notele la istorie-geografie și educație civică vor fi acordate separat.

Accent mai mare pe calitatea redactării

O altă schimbare importantă vizează modul de corectare: calitatea exprimării devine criteriu esențial în toate disciplinele. Lucrările greu de înțeles, cu multe greșeli de ortografie sau gramatică, pot afecta semnificativ nota și chiar împiedica obținerea mediei de trecere.

Ministerul Educației subliniază că elevii trebuie să demonstreze nu doar cunoștințe, ci și capacitatea de a redacta clar, coerent și corect.

Mai mult sprijin pentru elevi

Potrivit unei scrisori semnate de ministrul Edouard Geffray și trimisă recent profesorilor din Hexagon, pentru a-i ajuta să se adapteze noilor cerințe, elevii vor beneficia de:

  • simulări de examen („brevete albe”) organizate în școli
  • antrenamente suplimentare pentru redactare
  • programe de sprijin precum „Devoirs faits” (teme realizate la școală, cu sprijin)
  • stagii de recuperare în vacanțe, mai ales pentru elevii din medii defavorizate
Context: reforme mai ample în educația franceză

Schimbările fac parte dintr-un pachet mai larg de reforme anunțate pentru anul școlar 2025-2026, care vizează creșterea exigenței și reflectarea mai fidelă a nivelului elevilor.

La finalul anului 2024, ministra educației de atunci, Anne Genetet, anunța introducerea, din 2027, a obligativității ca elevii să susțină examenul de brevet pentru a intra la liceu. La începutul anului 2025, ministra educației de atunci, Elisabeth Borne, a anunța că renunță la această schimbare propusă, potrivit Le Parisien – Etudiant.

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tot mai mulți tineri români din învățământul profesional aleg domeniile STEM, însă nu au suficiente cunoștințe de bază la matematică și științe. Predarea pune accent prea mare pe teorie și prea puțin pe practică, arată Monitorul Educației și Formării 2025

Deși România înregistrează o participare ridicată a elevilor înscriși în învățământul profesional și tehnic și a studenților în domeniile STEM, apropiată de media europeană, tinerii români nu au suficiente cunoștințe…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor declară, printr-o rezoluție, „toleranță zero” față de hărțuire și abuz în mediul universitar și cere tuturor universităților „să identifice și să sancționeze fără întârziere” astfel de comportamente

„Consiliul Național al Rectorilor condamnă cu fermitate orice formă de abatere de la normele de etică și deontologie profesională care ştirbește demnitatea beneficiarilor direcţi ai dreptului la educaţie”, se arată…
Vezi articolul

Inspectoarea școlară care a recunoscut că a luat șpagă ca să transfere ilegal un elev, a fost dată afară din cadrul instituției, potrivit inspectorului general școlar din Constanța. Acesta spune că instanța va decide dacă mai poate fi învățătoare / Inspectoratul școlar județean încă nu a deschis o anchetă

Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar Constanța a decis încetarea detașării în funcția de inspector școlar al Iuliei Cristina Cabrancea, de astăzi, 29 martie, potrivit inspectorului general, Sorin Mihai, într-o…
Vezi articolul

Se înființează Institutul de Științe ale Educației, care va monitoriza și evalua programele pilot și naționale și va deveni centru pentru evaluări ale elevilor și profesorilor, realizate în colaborare cu OCDE – proiect

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern prin care se va înființa Institutul de Științe ale Educației, care va realiza, la solicitarea Ministerului Educației,…
Vezi articolul

Profesorii de Matematică pot propune probleme pentru etapa județeană a Olimpiadei Naționale 2026 până pe 10 februarie / Pentru faza finală, propunerile se trimit până pe 10 martie

Profesorii de Matematică din țară pot trimite propuneri de probleme pentru etapa județeană a Olimpiadei Naționale (ONM) până pe 10 februarie, potrivit unui anunț publicat de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu.…
Vezi articolul