Școala din spital, proiect: Va fi înființat un Corp național al cadrelor didactice special pentru copiii care își continuă educația formală pe perioada spitalizării – Document

2.690 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Preşcolarii şi elevii cu boli cronice sau cu boli oncologice, care necesită perioade de spitalizare mai mari de patru săptămâni, vor putea învăţa în grupe, clase sau individual în cadrul unităţii sanitare în care sunt internaţi, prevede un proiect pus vineri în consultare publică de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. În acest scop, urmează să se înfiinţeze Corpul naţional al cadrelor didactice pentru „Şcoala din spital”.

„Pentru antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii cu boli cronice sau cu boli oncologice, care necesită perioade de spitalizare mai mari de 4 săptămâni, se organizează grupe, clase sau învăţământ individual, după caz, în cadrul unităţii sanitare în care aceştia sunt internaţi. În cadrul Universităţilor de medicină şi farmacie se înfiinţează unităţi de învăţământ preuniversitar, cu titulatura ‘Şcoala din spital’, în scopul organizării şcolarizării antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor spitalizaţi”, prevede proiectul.

Pe toată perioada spitalizării, copiii şi părinţii acestora vor beneficia de consiliere administrativă cu privire la drepturile educaţionale pe care le au. Consilierea administrativă se realizează din oficiu, obligatoriu, de către un inspector desemnat de către inspectoratul şcolar, în conformitate cu metodologia-cadru elaborată de Ministerul Educaţiei. Acesta va întocmi și dosarul cu documentele şcolare şi orice alt act necesar pentru înscrierea la şcoala din spital şi, ulterior perioadei de spitalizare, pentru revenirea cu prezenţă fizică în unitatea de învăţământ de bază va fi întocmit instituţional.

Proiectul mai prevede că, pe toată perioada spitalizării, se desemnează un cadru didactic monitor, care are obligaţia de a supraveghea parcursul educaţional al preşcolarului/elevului, de a ţine în permanenţă legătura cu unitatea de învăţământ la care acesta a fost înmatriculat înainte de spitalizare şi de a propune orice măsură educaţională în interesul acestuia.

„Ministerul Educaţiei înfiinţează Corpul naţional al cadrelor didactice pentru ‘Şcoala din spital’, constituit în urma selecţiei cadrelor didactice. Metodologia şi criteriile de selecţie sunt aprobate prin ordin de ministru. (…) În unităţile de învăţământ preuniversitar care asigură şcolarizarea elevilor în spital, activităţile de predare-învăţare-evaluare sunt realizate, de regulă, de cadre didactice membre ale Corpului naţional al cadrelor didactice pentru Şcoala din spital”, conform proiectului.

Procesul instructiv-educativ desfăşurat în ‘Şcoala din spital’ se va efectua adaptat la specificul bolii, la perioada de spitalizare şi la clasa în care este înscris elevul.

„Pentru antepreşcolarii/preşcolarii/elevii care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilităţi, sunt nedeplasabili, se organizează şcolarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată de timp”, mai prevede proiectul.


1 comment
  1. Prima Scoala de Spital, din Romania, a fost organizata la Spitalul de Urgente pentru Copii „Sfanta Maria ” Iasi, de catre regretatul prof. univ. dr. Marin Burlea, in baza unui proiect european , cu partener francez, obtinut prin competitie, de catre Scoala „Petru Poni” Iasi. Existe documente si albume din timpul diferitelor activitati desfasurate cu pacientii scolari, internati in respectiva unitate spitaliceasca. Aceasta Scoala de Spital a fost un exemplu de bune practici, la nivelul anilor 2000-2005, avand in vedere faptul ca multi manageri, din Romania, solicitau informatii privind demersurile ce ar putea fi facute, in vederea infiintarii si in unitatile lor , a unei scoli de spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Posibila eliminare a specializării de învățător, prevăzută în proiectul legilor educației, este criticată de mai multe asociații ale elevilor: „Solicităm Ministerului Educației să instituie reforme care să vină cu adevărat în sprijinul elevilor și al cadrelor didactic”

Eliminarea posibilității ca liceele pedagogice să formeze învățători este criticată de mai multe asociații ale elevilor, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. „Considerăm că prin eliminarea acestei specializări, calitatea învățământului…
Vezi articolul

Decizia conducerii PNL: Sebastian Burduja va fi numit ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Marcel Boloș rămâne la Fonduri Europene / Cine este liberalul propus ministru responsabil cu Cercetarea

Conform informațiilor G4Media, liderii PNL au decis joi după-masă, în cadrul Biroului Executiv, să-l nominalizeze pe Sebastian Burduja pentru portofoliul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, deși pentru acest minister era…
Vezi articolul

Moș Crăciun poate fi prezent la serbările copiilor, cu aprobarea conducerii școlii / Tradiția lui Moș Crăciun cu siguranță poate fi considerată o situație excepțională – secretarul de stat Sorin Ion

Moș Crăciun poate participa la serbările organizate în grădinițe și școli, cu aprobarea conducerii unității de învățământ, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul…
Vezi articolul

Olimpiada Satelor 2024, etapa județeană. Subiectele primite de elevii din mediul rural la Matematică și răspunsurile corecte – descarcă / Rezultatele din mai multe județe au fost publicate

Subiectele și baremele de corectare de la etapa județeană a Concursului național „Olimpiadei Satelor din România” (OSR) 2024, organizată sâmbătă, 16 martie, au fost publicate de mai multe inspectorate școlare.…
Vezi articolul