Școala în vremea Omicron – cazul Spaniei: Situație dificilă în școli, deși numărul profesorilor absenți la nivel național este mic, iar procentul elevilor de 5-11 ani care s-au vaccinat cu prima doză se apropie deja de 50%

3.538 de vizualizări
Foto: © Andrey Zhuravlev | Dreamstime.com
Școlile din Spania se confruntă cu probleme considerabile cauzate de numărul profesorilor și elevilor care stau acasă, în plin val Omicron, deși, la nivel național, procentul cadrelor didactice care nu vin la școală este redus, scrie, luni, El Pais. Situația e complicată în pofida numărului ridicat de copii vaccinați deja împotriva Covid-19 – peste 40% dintre cei cu vârste de 5-11 ani au făcut acest lucru, potrivit agenției EFE.

Publicația citată arată că, potrivit datelor Ministerului Educației, 3,2% dintre profesorii spanioli stau acasă în condițiile actuale. Procentul ascunde, însă, dezechilibre mari în teritoriu, unde, potrivit sursei citate, există cazuri în care profesorii care merg la școală trebuie să acopere și sarcinile colegilor absenți în număr mare, ținând cont de nivelul ridicat de transmitere a virusului la nivelul comunității.

Pe de altă parte, potrivit sursei menționate, în multe școli lipsesc și numeroși elevi, nu doar cei care au fost testați pozitiv, ci și cei pe care familiile au optat să îi țină acasă, de teama infectării. Și aceasta, deși autoritățile consideră că situația epidemiologică nu mai impune carantinarea unei clase întregi, dacă în acea clasă există mai puțin de cinci cazuri pozitive.

El Pais arată că, deși guvernul și executivele regionale afirmă că doar 3,2% dintre profesori stau acasă, cu excepția unor regiuni cu până la 5%, sindicatele vorbesc de 6-10% absenteism al profesorilor, în unele cazuri.

Dificultățile din mediul școlar se fac simțite deși, în această țară, numărul copiilor de 5-12 ani vaccinați cu prima doză a ajuns deja la 1,3 milioane, însemnând 41% din acest segment al populației, care are acces la vaccin de doar o lună, conform EFE.

Potrivit statisticilor oferite de Ministerul Sănătății, infectările în rândul copiilor cu vârste de până în 11 ani au avut aceeași evoluție ca celelalte categorii de vârstă, înainte și după sărbătorile de iarnă.

Până acum, regula a fost că elevii vaccinați cu schemă completă (deci, momentan, cei cu vârste de peste 12 ani) care au fost în contact cu persoane testate pozitiv sunt scutiți de carantină, iar cei care nu sunt vaccinați complet trebuie să stea acasă o săptămână.

Foto: © Andrey Zhuravlev | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Monica Anisie: Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar este în concediu de odihnă pentru a putea desfășura alte activități, având în vedere că suntem în campanie electorală/106 cadre didactice spitalizate și 293 în carantină

Secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar Luminița Barcari se află în concediu de odihnă „pentru a putea desfășura alte activități având în vedere că suntem în campanie electorală”, a declarat…
Vezi articolul

A început înscrierea gratuită a liceelor în Joblandia, pentru anul școlar 2024-2025. Liceeni din întreaga țară pot vizita peste 80 de companii în Școala Altfel, Săptămâna Verde sau oricând în timpul anului, pentru orientare în carieră și ateliere de configurare a unui CV

Până pe 4 noiembrie, 100 de licee se pot înscrie în programul național Joblandia pentru anul școlar 2024-2025, perioadǎ în care profesorii vor beneficia de asistențǎ în fiecare zi de…
Vezi articolul