Şcolile din Germania – din nou în situația ce a dus acum un an la închiderea lor. Cauza: creșterea ratei infectărilor în rândul elevilor germani de 5-14 ani la un nivel dublu faţă de ansamblul populaţiei. Testarea extinsă – propunere-cheie a preşedintelui Asociaţiei Profesorilor

2.314 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Şcolile din Germania au ajuns din nou să se confrunte cu o situație epidemiologică similară celei de acum un an, când erau forțate să se închidă temporar, în cele mai multe landuri. Autoritățile caută soluții pentru rată ridicată a cazurilor de COVID-19 în rândul elevilor, indicator care în segmentul de vârstă 5-14 ani este dublu faţă de cel al ansamblului populaţiei germane, după cum relatează miercuri agenţia EFE, preluată de Agerpres.

O situaţie asemănătoare, dar cu incidenţe mai mici, a condus anul trecut la închiderea instituţiilor de învăţământ. „De data aceasta trebuie să facem totul pentru a evita închiderea şcolilor”, a declarat preşedintele Asociaţiei Germane a Profesorilor (DL), Heinz-Peter Meidinger.

Acesta a propus ca măsuri testarea extinsă, echiparea sălilor de clasă cu filtrele de aer deja promise, dar care încă nu au sosit peste tot, şi folosirea obligatorie a măştilor, relatează Agerpres.

Riscurile pentru cadrele didactice sunt relativ reduse, dat fiind că în Germania 95% dintre profesori sunt vaccinaţi anti-COVID-19, problema fiind riscul de infectare a adulţilor cu care copiii au contact acasă, a subliniat Meidinger.

Germania a înregistrat miercuri un record de infectări zilnice de la începutul pandemiei, fiind confirmate 52.826 de noi cazuri de COVID-19. Incidenţa la şapte zile a urcat la 319,5 infectări la 100.000 de locuitori, iar în segmentul de vârstă 5-14 acest indicator este de 658,8.

Cancelarul în exerciţiu Angela Merkel a vorbit despre o evoluţie dramatică a pandemiei în Germania şi le-a cerut celor care încă nu s-au vaccinat să o facă. Procentul populaţiei germane vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă este de 67,6%, dar se observă o stagnare în campania de vaccinare.


1 comment
  1. Asta cu scolile deschise cu orice chip, este o fixație nociva.
    Pentru un parinte normal la cap, pe primul loc este sanatatea copilului său.
    Nu o asociatie cu cativa parinti in frunte(aceștia decid de fapt) si nici un ministru ambitios nu au dreptul sa hotarasca soarta copiilor tuturor părinților.
    Un copil care merge la scoala sa invete, nu doar sa socializeze, va invata la fel de bine si online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu reacționează la avertismentul lansat de Mircea Miclea, pe tema securității datelor din portofoliul educațional al elevilor: Ministerul Educației coordonează și în prezent funcționarea optimă a Sistemului Integrat de Management al Școlarității / SIMS este de fapt programul catalogul electronic, de 42 de milioane de euro, semnat în 2019 și blocat până acum, a cărui resuscitare ar trebui făcută de STS și ADR

Ministrul Educației reacționează la avertismentul lui Mircea Miclea care a spus, într-o analiză pentru Edupedu.ro asupra noilor proiecte de legi ale învățământului că „este neclar cine gestionează portofoliul personal educațional…
Vezi articolul

Geografia nu este materie de Bacalaureat în ”viziunea Andronescu”. Societatea Română de Geografie: un ministru sau un consilier nu doreşte ca Geografia să formeze conştiințe

O petiție lansată pe internet pentru menținerea Geografiei ca variantă de opțiune pentru examenul de bacalaureat a strâns deja peste 6.500 de semnături. Profesorii au reacționat astfel după anunțul de…
Vezi articolul

Profesorii cu simptome respiratorii să nu vină la școală și să se „izoleze la domiciliu” – instrucțiune a ministerelor Educației și Sănătății trimisă în școli / Părinții să îi țină acasă pe elevii/copiii cu simptomatologie respiratorie

Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au transmis instrucțiuni către Direcțiile de Sănătate Publice (DSP-uri), pe fondul evoluției cazurilor de gripă și infecții respiratorii acute. DSP Buzău a transmis, apoi, către…
Vezi articolul

Cel puțin două școli din sectorul 3, Școala Gimnazială nr. 82 și nr. 195, nu au primit banii de burse pe luna noiembrie, deși termenul limită până la care elevii au de primit banii era 15 decembrie / Primăria sectorului 3 a aprobat bugetul abia în data de 20 decembrie

Elevii școlilor Gimnaziale nr. 82 și nr. 195 din București, ambele din sectorul 3, încă nu au primit banii pentru bursele pe luna noiembrie, în data de 22 decembrie, ne-au…
Vezi articolul