UPDATE Școlile din județele Constanța, Ialomița și Călărași vor fi închise miercuri, 8 octombrie 2025, din cauza codului roșu de ploi

1.005 vizualizări
Foto: © Madhourse | Dreamstime.com
Toate unitățile de învățământ din județele Constanța, Ialomița și Călărași își suspendă cursurile miercuri, 8 octombrie 2025, după ce autoritățile au emis avertizări de cod roșu de ploi abundente. Deciziile au fost luate marți de Comitetele Județene pentru Situații de Urgență (CJSU), în ședințe extraordinare convocate de urgență, transmite Digi 24.
  • UPDATE În București, inspectorul general Florin Lixandru a propus suspendarea cursurilor cu prezență fizică în școli și grădinițe. Prefectul Andrei Nistor a declarat că urmează să ia o decizie în cadrul ședinței Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București, care urmează să aibă loc, însă „strict la nivel personal, mi-aș dori să nu facem asta”.
  • LISTA școlilor închise miercuri, 8 octombrie, poate fi consultată aici.

În județul Constanța, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a hotărât suspendarea activității în toate unitățile de învățământ preuniversitar, potrivit Info Sud-Est. „Le vom recomanda unităților de învățământ ca recuperarea să fie făcută pe parcursul anului școlar”, a declarat Sorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța.

Hotărârea CJSU prevede:

  • „Având în vedere prognoza meteo și evoluția situației operative din județ, se suspendă cursurile de învățământ preuniversitar pentru miercuri, 8 octombrie 2025, la toate instituțiile de învățământ preuniversitar din județul Constanța.”

Constanța se află sub cod roșu de ploi abundente, valabil de marți seară până miercuri, ora 23:00. Meteorologii avertizează că pot cădea până la 120 de litri de apă pe metru pătrat, iar autoritățile locale au transmis că situația poate evolua, avertizările urmând să fie actualizate în funcție de fenomenele din teren.

Ialomița: școlile închise pentru siguranța elevilor și profesorilor

Și în județul Ialomița, CJSU a decis suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ, conform unui comunicat publicat de Instituția Prefectului. Măsura este luată „în scopul protejării elevilor și personalului didactic”, în contextul codului roșu de ploi abundente, valabil de marți, 7 octombrie, ora 21:00, până miercuri, 8 octombrie, ora 23:00.

Comitetul a dispus și alte măsuri de urgență, printre care:

  • activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției,
  • asigurarea permanenței în toate primăriile,
  • verificarea rigolelor și cursurilor de apă pentru prevenirea inundațiilor,
  • monitorizarea persoanelor vulnerabile și
  • transmiterea de mesaje RO-ALERT către populație.

Avertizările de cod roșu vizează întreaga zonă de sud-est a țării, unde se așteaptă cantități mari de precipitații și posibile inundații locale. Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în zonele afectate și să urmărească mesajele transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) și Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Foto: © Madhourse | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lucrul la standardele naționale de evaluare a elevilor ar urma să înceapă în iulie 2024, în proiectul RECRED, după ce proiectul european STANDEV a fost abandonat pe ascuns de Ministerul Educației / Bogdan Cristescu, secretar de stat: Este un proiect extrem de important de care ținem cu dinții

Lucrul la standardele naționale de evaluare prevăzute de reforma curriculară pe noua legea a învățământului preuniversitar ar putea începe la „finalul lui iunie, începutul iulie” 2024, spune secretarul de stat…
Vezi articolul

Criteriile de burse în anul școlar 2024-2025, modificate de Ministerul Educației la trei săptămâni de la începerea anului școlar, fără niciun anunț. Contradicție la bursele tehnologice între 2 articole din metodologie, dar și cu legea Educației

Ministerul Educației a modificat Metodologia cadru de acordare a burselor școlare 2024-2025, la trei săptămâni de la începerea anului școlar, fără niciun anunț, printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial pe…
Vezi articolul

Liceenii care nu participă la orele de Religie vor studia disciplina „Perspective globale“, din clasa a IX-a până într-a XII-a, la toate profilurile și specializările, cu excepția liceelor teologice, conform proiectului de planuri-cadru – surse

O nouă disciplină apare în planurile-cadru pentru liceu, document draft obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre materia „Perspective globale“, pe care toți elevii, indiferent de profil și specializare, cu excepția…
Vezi articolul

Haos în școli cu bursele sociale medicale, creat de o adresă a Ministerului Educației care vizează cei mai vulnerabili copii: certificate A5 respinse, părinți trimiși din nou la medici, burse acordate sau refuzate în funcție de cum interpretează fiecare școală regulile, deși metodologia nu s-a schimbat

O adresa transmisă de Ministerul Educației și Cercetării către inspectoratele școlare, prin care se solicită o mențiune suplimentară pe certificatul medical tip A5 pentru bursele sociale medicale din anul școlar…
Vezi articolul

Emilia Șercan, în scandalul tezei de doctorat a premierului Ciucă: CNATDCU este singura instituție în măsură să emită verdicte privind titlul de doctorat, nu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), unde a cerut premierul o analiză a tezei

Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I”, (UNAp) poate legal emite doar un punct de vedere, care are valoare juridică zero, scrie jurnalista Emilia Șercan pe pagina…
Vezi articolul