Școlile din peste 20 de țări încă sunt închise sau parțial închise din cauza pandemiei de Covid-19 / Patru sute de milioane de elevi mai sunt afectați la nivel global – UNICEF

676 de vizualizări
Foto: Pexels.com
În 23 de țări din lume, 405 milioane de copii încă sunt afectați de închiderea școlilor în pandemia de SARS-CoV-2, atrage atenția Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF), potrivit BBC. UNICEF estimează și că 147 de milioane de copii au lipsit de la cel puțin jumătate din orele față în față.

Unii copii vulnerabili, în special fetele, nu s-au întors la școlile care s-au redeschis, dar acest lucru variază de la o regiune a lumii la alta. De exemplu, talibanii au închis gimnaziile și liceele pentru fete în Afganistan în prima zi de școală. Pentru ele nu se mai țin ore decât în câteva provincii, după ce comunitatea internațională a pus presiune pe liderii islamiști să lase fetele să învețe, după cum EduPedu.ro a scris pe 24 martie.

Directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell, spune că „victimele ascunse ale pandemiei” sunt copiii. Deși aceștia au fost mai puțin vulnerabili la cele mai grave efecte ale coronavirusului asupra sănătății, viețile lor au fost date peste cap de închiderea școlilor din cauza pandemiei.

În martie 2020, 150 de țări din întreaga lume și-au închis complet școlile, cu închideri parțiale în alte 10 țări. Doi ani mai târziu, în 19 dintre acestea încă mai sunt închise o parte din școli, mai scrie sursa citată. În alte patru țări – Filipine, Honduras, Insulele Solomon și Vanuatu din Pacificul de Sud – cel puțin 70% rămân închise, proporția pe care UNICEF o cataloghează drept închidere totală.

„Vedem cum se întorc la școală copii care înainte citeau și acum nu mai știu să citească, care înainte făceau calcule numerice și acum nu mai pot face asta”, a declarat Russell pentru BBC News. Ea se teme cel mai mult pentru cei care au abandonat școala și riscă să devină vulnerabili la exploatare.

Educația în lume acum, în statele subdezvoltate

UNICEF a adunat date din 122 de țări și a declarat că doar 60% dintre acestea au publicat planuri de redresare a educației, ceea ce sugerează că acest aspect nu este încă luat suficient de în serios. Organizația internațională avertizează că pandemia de Covid a scos la iveală și a accentuat inegalitățile profunde în ceea ce privește accesul copiilor la educație.

De asemenea, reprezentanții acesteia solicită investiții mai mari din partea guvernelor pentru a evita o reacție în lanț devastatoare în care șansele de viață sunt afectate.

  • BBC scrie că, în Filipine, doar câteva școli s-au deschis în toamna anului trecut, iar mulți copii rămân acasă. În Uganda, 1 din 10 copii tot nu a reușit să vină la școală față în față, chiar dacă școlile s-au deschis în ianuarie 2022. Publicația citează o profesoară din această țară care a declarat că „lipsa școlii doi ani de zile” i-a afectat atât de mult pe copii încât aceștia au uitat ceea ce abia reușise să îi învețe.
  • În Trinidad și Tobago, în oceanul Atlantic, școlile primare ar trebui să se deschidă parțial în luna aceasta, fiind una dintre țările care au ținut închise unitățile de învățământ foarte mult timp, conform sursei citate. În timp ce școlile pentru cei mai mici copii au rămas închise, plajele și barurile s-au redeschis în acest stat insular, iar părinții și copiii nu au înțeles deciziile guvernamentale.

Ponderea ajutorului pentru dezvoltare a țărilor de peste mări, acordat educației la nivel mondial, a scăzut de la 8,8% în 2019 la 5,5% în 2020.

Russell a mai declarat că ministerele educației din întreaga lume trebuie să aibă planuri – dar este nevoie, de asemenea, de un angajament global pentru a ajuta la redresarea educației. „Trebuie doar să ne luăm cu adevărat angajamentul de a avea grijă de acești copii, astfel încât aceștia să poată prospera”, a spus ea.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de ECDL/ICDL

VIDEO Principalul motor în școală și în Educație rămâne profesorul, mai ales când vine vorba despre adaptare, inteligență artificială, tehnologie și inspirație / Conferința Națională 3DUTECH 2025 – Modelează viitorul!

Educația digitală nu mai este o promisiune, ci o realitate în plină transformare. Acesta este mesajul puternic transmis de Conferința Națională 3DUTECH 2025 – Modelează viitorul!, organizată de ECDL România…
Vezi articolul

Profesorii și directorii care vor să-și digitalizeze școala au acum un singur punct de contact prin EDUS – integrator hardware și software pentru relația dintre profesor, elev și instrumente digitale (P)

Școala este o scenă cu mulți actori: de la părinți, profesori, directori, administratori, Ministere și până la elevi există o gamă diversă de cerințe și nevoi de îndeplinit pentru ca…
Vezi articolul

Selly: Școala nu te învață acest real life knowledge, nu te învață ce e o Ordonanță de Urgență, nu te învață toate cuvintele pe care le auzi la televizor. E normal ca tinerii să fie deconectați

Andrei Selaru, cunoscut drept vloggerul Selly, unul dintre cei mai populari tineri din mediul online, a vorbit despre importanța Educației și a Școlii în viața adolescenților și a tinerilor într-un…
Vezi articolul

Orientare școlară la sfârșitul clasei a VIII-a, obligatorie pentru școală și opțională pentru elevi, vrea ministrul Educației / Opinia consilierului școlar în alegerea unui liceu, ultima pe care au luat-o în considerare elevii – raport CMBRAE

La conferința de presă în care s-au anunțat rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2022, Sorin Cîmpeanu a vorbit din nou, în principiu, despre consilierea școlară de la sfârșitul clasei…
Vezi articolul