Talibanii au închis gimnaziile și liceele pentru fete în Afganistan în prima zi de școală. Pentru ele nu se mai țin ore decât în câteva provincii, după ce comunitatea internațională a pus presiune pe liderii islamiști să lase fetele să învețe – VIDEO

1.233 de vizualizări
Foto: 9638075 / Afghanistan Female © Sagear | Dreamstime.com
Imediat după ce școlile gimnaziale și liceele pentru fete din Afganistan s-au deschis în noul an școlar, talibanii au ordonat închiderea lor, informează Euronews. În septembrie 2021, școlile s-au deschis pentru băieți, și tot atunci UNICEF le cerea talibanilor, care au preluat controlul în țară din august 2021, să nu lase educația fetelor deoparte.

Miercuri dimineața, 23 martie, o echipă de televiziune filma o lecție într-o clasă de la Liceul pentru fete Zarghona din capitala Kabul, când un profesor a intrat și le-a ordonat elevilor să plece acasă.

Fetele, care se bucurau de revenirea la școală pentru prima dată de la preluarea puterii de către fundamentaliștii islamici în august anul trecut, și-au închis cărțile, și-au împachetat lucrurile și au părăsit clasa în lacrimi, potrivit sursei citate.

„Da, este adevărat”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al talibanilor, Inamullah Samangani, fără alte comentarii, confirmând informațiile conform cărora fetelor din întreaga țară li s-a cerut să se întoarcă acasă.

Niciun oficial taliban nu a putut fi contactat imediat pentru a explica motivul acestei decizii. „Nu avem dreptul să comentăm”, a declarat simplu purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Ahmad Aziz Rayan.

„Mi-am văzut elevele plângând și ezitând să părăsească clasa. Este foarte dureros să îți vezi elevii plângând”, a declarat Palwasha, profesoară la școala de fete Omara Khan, tot în capitală.

Deborah Lyons, reprezentantul special al ONU pentru Afganistan, a descris rapoartele privind închiderea școlilor ca fiind „îngrijorătoare”. „Dacă este adevărat, care ar putea fi motivul?”, a întrebat ea pe Twitter.

Comunitatea internațională, presiuni pe liderii afgani

Comunitatea internațională a făcut din dreptul la educație pentru toți o piatră de încercare în negocierile privind ajutorul și recunoașterea regimului islamist fundamentalist. Mai multe țări și organizații au propus plata profesorilor.

Ministerul Educației anunțase totuși reluarea cursurilor miercuri pentru fete în mai multe provincii, cu excepția celor din Kandahar (sud), leagănul talibanilor, care ar urma să se redeschidă luna viitoare.

„Nu redeschidem școlile pentru a mulțumi comunitatea internațională și nici pentru a obține recunoașterea lumii”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt Aziz Ahmad Rayan.

„Facem acest lucru ca parte a responsabilității noastre de a oferi educație și facilități educaționale pentru elevii noștri”, a adăugat el.

Talibanii au insistat că vor să își ia timp pentru a se asigura că fetele cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani vor fi separate de băieți și că școlile vor funcționa în conformitate cu principiile islamice.

Înainte de răsturnarea de situație a talibanilor, fetele intervievate de agenția de presă AFP la deschiderea școlilor au declarat că erau „fericite” să se întoarcă la cursuri și chiar le-au mulțumit talibanilor.

În jurul orei 07:00 (03:30 CET), câteva sute de eleve s-au grăbit la intrarea în liceul de fete din Zarghona, una dintre cele mai mari unități de acest tip din capitală, mai transmite Euronews.

Îmbrăcate în abaya negre sau colorate – un veșmânt larg care acoperă întregul corp – sau în paltoane lungi, cu o eșarfă adesea albă care le acoperea capul, cu partea inferioară a feței ascunsă de o mască sanitară, adolescentele au trecut de ușa mare și albastră a liceului.

„Când am ajuns, am văzut că ușile școlii erau deschise și că toți elevii veneau, ceea ce m-a făcut foarte fericită, iar apoi am venit să-mi salut profesorii”, a declarat Sadaf, o elevă de 16 ani în acest liceu.

„Ne-am gândit că s-ar putea să nu avem niciun progres pentru viitorul nostru. În ultimele opt luni, am stat acasă și am încercat să ne studiem cărțile. Sper că, odată cu Emiratul Islamic (n. red. numele regimului taliban), s-ar putea să existe mai multă dezvoltare”, a mai spus adolescenta care vrea să devină medic, potrivit sursei citate.

Școlile din alte provincii se deschiseseră de asemenea dimineața, cum ar fi în Panchir (nord-est), Kunduz (nord) sau Herat (sud-vest), înainte de a-și închide ușile.

Foto: © Sagear | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi și:
11 decembrie 2021 – VIDEO Primele biblioteci “pe roți” din Afghanistan au reapărut în cartierele din Kabul după venirea talibanilor
18 septembrie 2021 – Colegiile şi liceele s-au redeschis în Afganistan numai pentru băieţi
30 august 2021 – Talibanii dau asigurări că femeile din Afganistan vor putea învăța la universitate, dar nu în clase cu bărbați


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Politehnica București, Mihnea Costoiu, obligat să achite prejudiciul de 267.000 de euro în dosarul „Baza Cutezătorii”. Înalta Curte i-a respins contestația prin care a încercat să schimbe motivul de încetare a procesului

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, luni, o contestație formulată de rectorul Politehnicii, Mihnea Costoiu, care viza sechestrul pe avere impus în dosarul „Baza Cutezătorii”, scrie G4Media.ro. Fii…
Vezi articolul

Triaj epidemiologic zilnic în toate școlile, la începutul orelor – Ministerul Educației cere inspectoratelor să monitorizeze îmbolnăvirile prin gripă

Ministerul Educației le cere inspectoratelor școlare să monitorizeze evoluția cazurilor de îmbolnăvire prin gripă și infecții respiratorii în școli și grădinițe. „Astfel, în toate școlile din țară, se va efectua…
Vezi articolul

Cercetarea intră sub umbrela Ministerului Educației și Cercetării prin Autoritatea Națională pentru Cercetare, instituție separată cu atribuții strategice, administrative și de planificare și finanțare / ANC va avea circa 250 de angajați și va fi condusă un președinte cu rang de secretar de stat

Administrarea cercetării din România intră sub umbrela Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), ca urmare a schimbărilor din structura guvernului prin care acest domeniu a trecut de la fostul Minister al…
Vezi articolul

EXCLUSIV Comisia Europeană monitorizează reforma educațională din România și „urmează să fie consultată pe proiectele de legi de îndată ce Ministerul Educației are o versiune consolidată a acestora” – SURSE / Executivul european susține „lupta împotriva plagiatului și a plagiarismului”

Comisia Europeană monitorizează modificările din domeniul educației din România și „urmează să fie consultată pe proiectele de legi de îndată ce Ministerul Educației are o versiune consolidată a acestora”, a…
Vezi articolul

Educația sexuală obligatorie – inclusă într-un “plan de urgență” pentru combaterea sexismului din Franța, unde situația femeilor este descrisă drept “alarmantă” / Legea franceză prevede astfel de ore în școală, dar nu este implementată cum trebuie

Societatea franceză este marcată în continuare de inegalitate între femei și bărbați, într-o manieră în care este nevoie de un “plan masiv de urgență” care să includă garanții că educația…
Vezi articolul