Școlile se redeschid în Austria / O testare la scară largă a arătat o incidență redusă a cazurilor de Covid-19 în rândul cadrelor didactice

1.687 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Redeschiderea școlilor în Austria a început, luni, cu obligativitatea ca toți elevii, cu excepția celor din școala primară, să poartă mască, relatează ORF. Măsura vine după o testare în masă a personalului din educație, potrivit sursei citate.

Aceasta arată că sindicatele profesorilor ar fi dorit măsuri mult mai severe de prevenție în școli, în condițiile în care nu toate unitățile de învățământ vor apela la modelul hibrid, cu predare în ture la clasă. Aceleași sindicate și-au exprimat mulțumirea față de felul cum s-a desfășurat predarea la distanță în acest al doilea val de închidere a școlilor în pandemie.

Potrivit ORF, o testare în masă a personalului din învățământ, pentru Covid-19, a avut loc în ultimele zile într-una din regiunile Austriei, fiind examinate 21.000 de persoane. Dintre acestea, doar 77 (0,37%) au fost testate pozitiv. Rezultatul nu mulțumește sindicatele, care ar fi vrut și o testare masivă a elevilor, arată sursa menționată.

Austria a decis să închidă școlile, concomitent cu alte măsuri restrictive, începând din 17 noiembrie, când a anunțat și programul de testare la scară largă.


1 comment
  1. Cata ipocrizie!Cata superficialitate!
    Profesorii, ca toți adulții, dacă se îmbolnăvesc, majoritatea au simptome de la ușoare, pana la foarte grave, unii chiar au decedat, cel puțin în București.
    Elevii trebuie sa fie testati dacă tot se joaca de-a testarea. Ei sunt asimptomatici și sunt principalii vectori de transmitere a bolii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația nu se mai face, în țările care au succes, cu durere, spune Monica Mincu, cercetătoare româncă la Universitatea din Torino: Dacă elevii nu învață, vina este a noastră, nu a lor / Cât de curajoasă este România, politic vorbind, să implice experții și profesioniștii și să reformeze sistemul?

Țările care au performanțe deosebite au investit în sistemul școlar și au reușit să-l schimbe în două-trei decenii, a spus într-o scurtă analiză Monica Mincu, cercetătoare în sisteme școlare comparate…
Vezi articolul

Profesorul George Ardeleanu de la Facultatea de Litere a Universității din București și Alexandra Furnea, supraviețuitoare a incendiului din Colectiv, câștigătorii premiului literar „Monica Lovinescu”, decernat la prima ediție

Cei doi câștigători ai premiului „Monica Lovinescu”, acordat pentru prima dată în acest an, la un secol de la nașterea disidentei anticomuniste sunt Alexandra Furnea, supraviețuitoare în incendiul din clubul…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Dacă noi nu schimbăm ce se întâmplă în Educație, în 10 ani țara va arăta mult mai rău sub aspectul polarizării, extremismului, conspirațiilor, scandalurilor dintre noi / Mi-ar plăcea ca sindicatele să înțeleagă că nu mai pot avea un rol important într-un sistem așa cum îl avem acum

Ministrul Educației, Daniel David, a spus că „în 10 ani țara va arăta mult mai rău decât arată acum, sub aspectul polarizării, extremismului, conspirațiilor, scandalurilor dintre noi, dacă noi nu…
Vezi articolul

VIDEO Manifestații în Piața Universității. Studenții au ieșit în stradă pentru a doua seară la rând: „Tinerii vă cer în cor, nu votați un dictator”, „Iubirea de țară nu e legionară” / Au fost circa 1.000 de protestatari

Circa 1.000 de studenți și tineri s-au adunat la manifestația din Piața Universității marți seara. Este pentru a doua seară când tinerii merg în centrul Bucureștiului pentru a-și arăta îngrijorarea…
Vezi articolul