Şcolile vor fi obligate să facă publice, pe site-ul propriu, autorizaţia de securitate la incendiu şi autorizaţia sanitară de funcţionare – proiect de lege

1.302 vizualizări
Foto: Pexels.com
Şcolile vor fi obligate să facă publice, pe site-ul propriu, autorizaţia de securitate la incendiu şi autorizaţia sanitară de funcţionare, dacă ele există, precum şi Regulamentul de ordine interioară, potrivit unui proiect de lege depus de mai mulţi parlamentari USR, transmite Agerpres.

Proiectul USR propune modificarea Legii învăţământului preuniversitar, în sensul introducerii obligaţiei ca unităţile şcolare să afişeze pe site-urile proprii cele două autorizaţii. Dacă acestea nu există, şcolile vor fi obligate să aducă acest fapt la cunoştinţa publicului, potrivit unui comunicat al USR, transmis duminică Agerpres.

“Dacă această lege va ajunge la promulgare, imaginea şcolii româneşti se va impune ca aceea a unei instituţii preocupate cu adevărat de siguranţă”, declară deputatul Andrei Miftode, co-iniţiator al proiectului de lege”, citat în comunicat.

Tot pe site-ul şcolii va trebui publicat, potrivit proiectului, Regulamentul de ordine interioară (ROI), iar la intrarea în unitatea de învăţământ va trebui afişat vizibil Regulamentul de acces pentru persoane din afara şcolii.

Aproape 4.000 de școli din România funcționau fără autorizație de securitate la incendiu la începutul lunii septembrie 2022, anunța ministrul Lucian Bode. Potrivit unei analize Edupedu.ro, școlile fără autorizație de securitate la incendiu vor fi eradicate din România în 49 de ani, dacă se menține ritmul din perioada 2019-2022.


3 comments
  1. Prosteli de campanie.

    Nu era mai simplu sa oblige Primăriile să publice ce demersuri si investiții au făcut pentru ca fiecare școală aflată în grija sa aibă autorizațiilor necesare?

    Gazeta de perete nu rezolvă nimic in acest caz.
    Doar acoperă lipsa de investiții si haosul legislativ si mută ținta fix pe cei care nu pot face nimic ca sa schimbe situația.

    N.B.
    Foarte multe școli NU vor avea niciodată aceste autorizații. Pt ca legile se schimbă in fiecare an sub conducerea lui Arafat care din pix rezolvă multe…

    Caz concret. O școală din județ a montat uși antifoc la toate clasele si a obținut autorizatia ISU.
    Usile au costat peste 10.000 de euro.

    Acum autorizația NU mai e valabilă pt că noile norme prevăd că ușile trebuie să aibă o lățime cu 10 cm mai mare ca in normativele precedente iar ușile ar trebui acum înlocuite.

    Așadar, qui prodest?

  2. Si ce? E la moda. Copilul meu a invatat 2 ani in deplasare pentru ca i s-a renovat scoala. Si s-a intrors in scoala nou-renovata. ghici ce? O scoala nou-nouta, data in folosinta nu are autorizatie de securitate la incendiu, si doar o toaleta in toata cladirea. In pauze, toti copiii, de la toate etajele folosesc singura toaleta, va imaginati ce cozi sunt… Sau da… te imbraci, iesi in curtea scolii si folosesti toaleta de la sala de sport. Si e in oras… ditamai liceul de info… cam asta e Romania

  3. ROI este afișat deja de ani de zile și actualizat de câte ori se trezește ministerul să modifice legi și ROFUIP, iar autorizația de incendiu nu e obligatorie pentru școlile construite înainte de 1992, dacă nu au suferit modificări și extinderi.

    Cretinii ăștia inventează apa caldă. Construiți școli noi! Că e nevoie. La fel cum e nevoie de spitale noi, și în general de o înnoire a clădirilor unde funcționează instituții publice.

    Dar cui să spui asta? Idioților care inventează mereu alte hârtii și pedepse, înainte de a realiza condiții pentru a face lucrurile cum trebuie? CUI ajută porcăria asta? Dacă școlile n-au cum să obțină autorizație, în caz că sunt obligate, pentru că NU SUNT NICIODATĂ FONDURI (sau aveți impresia că se dau gratis, fără expertize plătite?!), ce facem, amendăm școlile/CA-ul care ar vrea dar n-are cu ce?!

    Dacă află părinții că școala n-are autorizație, CE se întâmplă? Nu mai trimit copiii la școală? FACEȚI școli care să poată fi autorizate, atunci!

    Chiar așa – câte școli au fost construite din 1992 încoace? Aproape niciuna, nu? Eventual câteva, particulare. Că la stat, știm să dăm legi.

    Credeam că după neoliberalism și ideile tâmpite legate de privatizarea tuturor serviciilor sociale, de la educație la sănătate, nu mai aud alte năstrușnicii de la useriști, dar se vede că acolo chiar s-a răsturnat carul cu proști. Drumul spre iad e pavat cu intenții bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Platforma de evaluare online a elevilor la examenele naționale, proiect în valoare de 78 milioane de euro, va fi pilotată în școli începând cu 2024 și ar urma să fie complet funcțională în anul școlar 2025-2026, conform apelului lansat de Ministerul Educației

Ministerul Educației a lansat apelul pentru dezvoltarea platformei de evaluare și realizarea de conținut digital, cu o alocare de 78.500.000 euro. Platforma va fi pilotată în școli începând cu 2024…
Vezi articolul