Ședința de guvern, amânată în așteptarea răspunsului de la sindicatele din educație

12.349 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Guvernul a amânat pentru ora 11.30 ședința programată inițial la ora 10.00, potrivit unui anunț al executivului. Amânarea a venit pe fondul întârzierii unui răspuns de la sindicatele din educație.

Luni, 12 iunie, greva profesorilor continuă în școli, după cum a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), după negocierile de la Palatul Victoria: „Cu alte cuvinte, mâine este grevă în toate școlile”. La ora 10, liderii sindicali ar fi trebuit să anunțe răspunsul profesorilor față de oferta prezentată de Guvern.

Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare. Există un paragraf și în preambulul OUG, despre cum ar trebui să fie salariile de la 1 ianuarie 2024, însă acest paragraf nu are nicio valoare în acel loc, potrivit normelor de tehnică legislativă în vigoare.

Față de ordonanța de urgență nr. 53 din 2023, majorarea promisă de 25% reprezintă, de fapt, 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, conform documentului. Pentru comparație, aici sunt grilele salariale valabile pentru luna mai 2023.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.

26 comments
  1. Nina. Dragii mei români și toată populația acestei țărișoare. Situația e mult mai gravă și mai profundă. Această grevă a profesorilor marchează nu doar aspectul financiar. Este vorba despre distrugere distrugerea poporului român, prin desființarea tradițiilor, a religiei, a culturii naționale, a istoriei neamului. Toată această distrugere a început încet, încet încă din primii ani de după revoluția din’89. S-au introdus manuale alternative pentru a-i ameți pe elevi și pe profesori. Acum vor să introducă “educația sexuală” de la cea mai fragedă vârstă, că să distrugă inocența copiilor. Vor să introducă “istoria holocaustului” ca disciplină nouă când aceast
    aceasta poate fi făcută la orele de istorie. De asemenea, vor să învețe copiii noștri “istoria rromilor”, că materie distinctă, care s-ar putea studia tot în cadrul orelor de istorie universală. Practic, toate acestea, subtil, vor să dărâme ce a mai rămas din acest popor și din copiii care înseamnă viitorul. Așa că dragii mei, profesorii au dreptate. Îmi pare rău, sunt multe de spus, iar adevărul este mascat de cei care ne decid soarta, ba chiar și de televiziuni (unele).

  2. Acum ar trebui să ieșim noi părinții în stradă pentru drepturile profesorilor și profesorii să poată intra la clase știind că cineva le apără drepturile în stradă, că doar așa vor câștiga. Prin voința politică și negocieri sindicale slabe șanse. Copiii oricum suferă din cauza calității educației, că pe salariile astea debutanții mai bine merg vânzători la supermarket și nu își mai bat capul să ne educe copiii.

  3. Astazi, dragi dascali, am fost infranti, infranti de proprii frati. Tradati si facuti pe la spate!

  4. Pentru părinții îngrijorați: stați liniștiți, copiii dumneavoastră, adică elevii noștri, nu vor avea de suferit. Vom ceda pentru că elevii vor fi mereu pe primul plan. În plus, și noi suntem părinți, si noi avem copii care urmează să susțină examene. Cât de guvernanți….aceștia oricum nu au nicio grijă

  5. Gata fratilor, terminati cu greva, vedeti ca nu va dau astia cat ati cerut aia e, treceti peste. dati-va demisia, emigrati faceti ce vreti. lasati-ne copii in pace sa dea examenele.

    1. Emigrează tu dacă nu-ți place cum îți educam odrasla… Până la urmă și greva noastră este învățătură pt elevi…. Apropo în loc să te descarci pe noi profesorii, mai bine urla la hoții ăștia de la guvernare de ce nu ieșiți în strada părinților să luptați împotriva mafioților din politic, pentru binele copiilor voștri….

    2. Și dacă ei își dau demisia, cine o să vă mai învețe copiii? La momentul actual job-ul de profesor nu mai este aproape deloc căutat și dorit de noile generații fix din cauza salariului. Dacă rămânem fără profesori, țara asta va deveni din ce în ce mai rău; trebuie să ne ajutăm dascălii, nu să-i criticăm. Emigrarea și demisia nu sunt soluția la problemă!!

    3. Dar copilul meu nu are dreptul la trai decent, stimate domn? Daca îmi dau eu demisia, credeți că vin alții? Veniți dvs pe 2500 Ron? Vă așteptăm!

      1. Pai copilul tau nu conteaza, copiii nostri conteaza, nu cei ai dascalilor! Copilul tau sa traiasca cu salariu de 25 mil, daca mama ei nu a avut ambitii mai mari in viata, decat sa frece menta pe la catedra si sa stea doar in vacante.

    4. Si daca ne dam demisia, cu cine sustin “copii” examenele? Te ocupi dumneata de supraveghere, comisii, corectura, afisare, contestatii etc etc? Ai impresia ca se opune vreun profesor sa-si dea examenele “copii”?? Doar nu au pus lacate la scoli… e liber, “copii poate veni” la examen:)

    5. Domnule/Doamnă, acest mesaj ar trebui să îl trimiteți guvernanților, care găsesc întotdeauna bani pentru ale lor “plăceri”, iar pentru învățământ niciodată! Elevii nu suferă acum din cauza profesorilor, ci din cauza celor “mari” care se cred prea “mari”. Examenele se vor da oricum, dar doar în momentul în care guvernanții realizează cât de importanți sunt profesorii pentru viitorul acestei țări!

    6. Vă înțeleg îngrijorarea, este firească, doar că copiii sunt exact în centrul cerințelor noastre și nu doar pentru o generație ci și pentru cele care vin. Nu cred că vă doriți să vă lăsăm copiii în pace, needucați și nepregătiți pentru lumea în care trăiesc. Luptăm pentru o ”Românie Educată”, finanțată corespunzător, nu pentru un proiect strategic fără rezultate. Dacă demisia noastră sau emigrarea ar rezolva problemele sistemului educațional, poate că ne-am gândi serios și la acest lucru. Bunul simț al profesorilor și dăruirea acestora au dus la această criză, pentru că am oferit totul pentru foarte puțin, iar guvernele care s-au perindat au profitat la maximum de acest lucru ani în șir și au uitat că de fapt copiii dumneavoastră merită mai mult decât li s-a oferit în ultimii 20 de ani.

    7. Gata, ho ca am terminat. De maine ne-a fost dat ordin sa ne prezentam la clase cu coada intre picioare.

      1. Nu știu cine a dat acest ordin, în comunicarea de la sindicate se vorbește clar despre suspendarea grevei până la emiterea unei OUG corecte, în cursul zilei de azi. Dacă guvernul continuă cu șmecheriile, greva se reia.

  6. Politicienii sunt cele mai mari lepre ale societatii noastre. Ciuca, Ciolacu, Deca, Iohannis…numele voastre le voi asocia cu cele ale lui Dragnea, Dancila, Basescu, Oprea etc… Sunteti niste impostori care v-ati intromisionat in acele functii si ati distrus in loc sa construiti. Nu va pot spune sa va fie rusine fiindca este departe de voi acest simtamant. Rusine au doar persoanele responsabile. Va doresc sa primiti de la Dumnezeu, Univers sau cum vreti sa ii spuneti pe masura faptelor voastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Patru din cinci elevi din mediul rural din Iași au luat note sub 5 la simularea Evaluării Naționale 2024, la Matematică. Luciana Antoci, ISJ: Mergem deja în școli țintit pentru a vedea ce se întâmplă acolo unde rezultatele sunt îngrijorătoare. Patru luni înseamnă suficient cât să putem schimba semnificativ aceste date

Raportul privind rezultatele simulării de la Evaluarea Națională 2024 pe județul Iași arată un decalaj foarte mare între procentul elevilor cu note sub 5 la Matematică din mediul rural față…
Vezi articolul

Cele mai multe posturi netitularizabile din ultimii 11 ani, potrivit datelor Ministerului Educației. Sunt peste 65.800 de posturi pe perioadă determinată / La Titularizare 2023 s-au înscris sub 32.000 de candidați

Pentru anul școlar 2023-2024 au fost scose la concurs cele mai multe posturi pe perioadă determinată pentru profesori. Este vorba de 65.807, conform calculelor pe baza datelor Ministerului Educației. Concret,…
Vezi articolul

Site-ul study-in-romania.ro, pentru studenții străini care vor să învețe în România, a rămas neschimbat din 2002, de când a fost inaugurat. Tot Ecaterina Andronescu era ministru

Scheletele Educației românești bântuie internetul. Dacă un student străin vrea să vadă ce-i propune România în materie de studii superioare, ajunge pe portalul study-in-romania.ro. Acesta este intact, exact ca în…
Vezi articolul