Senatul a adoptat tacit un proiect de lege ce prevede amendarea personalului din unitățile de învățământ care pretinde bani elevilor

18.348 de vizualizări
Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com
Personalul din unităţile de învăţământ riscă amenzi cuprinse între 1.000 şi 2.000 de lei, dacă pretinde elevilor, în mod direct sau indirect, sume sau alte foloase patrimoniale, potrivit unui proiect iniţiat de parlamentari USR şi AUR, adoptat tacit, luni, de Senat, relatează Agerpres, preluat de G4Media.ro.

Potrivit iniţiatorului, „în unităţile de învăţământ de stat şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sau chiar în afara acestor spaţii, este interzisă pretinderea, în mod direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, personal sau prin intermediul interpuşilor, de către personalul didactic de conducere, personalul didactic de predare şi de instruire practică, personalul didactic auxiliar sau personalul nedidactic, a unor sume de bani sau alte foloase patrimoniale elevilor, părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Alberto Mihai | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dramaturgul Mihaela Michailov și actorul Alex Călin anunță că se solidarizează cu profesorii și participă la protestul lor: Cred cu tărie în toți oamenii care au ales o profesie grea, epuizantă, cu responsabilitate enormă / Acest protest nu este despre cadrele didactice, ci despre și pentru educația din România

Dramaturgul Mihaela Michailov și actorul Alex Călin anunță că participă astăzi la protestul de amploare anunțat de profesori ca reacție la măsurile de austeritate aplicate de Guvernul Bolojan în educație.…
Vezi articolul

Profesorul Cătălin Stoica: Bacalaureatul nu selectează, voucherele nu salvează / Propunerile de reformă universitară rămân superficiale dacă rămân superficiale și criteriile de intrare

„Bacalaureatul românesc este un examen de recapitulare generală: română, matematică, o disciplină la alegere (…) Dacă ai evaluat un elev permanent, timp de patru ani, de ce trebuie să îl…
Vezi articolul

Critici dure ale profesorilor de germană la adresa ministrului Daniel David: Argumentul cu „mai mult timp cu elevii” în urma creșterii normei didactice este cinic și lipsit de respect / Este dezamăgitor cum promovați o minciună prin omisiune, referitoare la media de ore predate în Europa

Asociația Profesorilor de Limba Germană din România (APLGR) lansează critici dure la adresa ministrului Educației și Cercetării Daniel David, pe care îl acuză de cinism lipsă de respect față de…
Vezi articolul

VIDEO Ce se va întâmpla după examenul național scris pentru directori? Cei „admiși” vor putea să candideze în orice școală, iar o comisie locală formată din reprezentanți ai profesorilor și părinților va alege directorul „dorit”, susține Szekely

După examenul național pentru directori de școli, anunțat de ministrul Educației pentru începutul lunii iulie, ar putea avea loc o etapă a două în care cei „admiși” peste pragul stabilit…
Vezi articolul

Definitivat 2024. Subiectele și baremul pentru consilierii școlari, publicate de Ministerul Educației / Prezentare despre „Educația pentru carieră”, evidențierea unei consecințe în plan școlar a stimei de sine scăzute la elevi – subiecte de examen

Subiectele și baremele de la Definitivat 2024 pentru profesorii consilieri școlari au fost publicate de Ministerul Educației la ora 15:00. Proba scrisă a examenului durat 4 ore, între orele 9 și…
Vezi articolul