Separarea elevilor în grupe de competență la matematică – studiu de caz Noua Zeelandă: practica, menținută în școli deși e descurajată de guvern, este profund criticată pentru creșterea inechității în educație

4.363 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
O modalitate de predare a matematicii în Noua Zeelandă, unde multe școli separă elevii după nivelul de competență la această materie, pentru a le oferi școlarizare în funcție de nivelul atribuit fiecăruia, este ținta unor critici considerabile ca sursă de inechitate, potrivit unei ample analize publicate de site-ul specializat în educație The Hechinger Report. În această țară, unde școlile au un grad foarte ridicat de autonomie, metoda este folosită de foarte multe unități de învățământ, deși guvernul o descurajează.

Analiza citată pleacă de la exemplul unei eleve din orașul Christchurch, care s-a înscris în primul an de liceu și, pe baza unor testări prealabile, inclusiv de de matematică, citire, a fost încadrată la un nivel mediu-superior. Eleva, membră a comunității maori, nu s-a simțit confortabil în clasa sa, deoarece, având colegi „deștepți”, simțea că nu poate cere explicații atunci când nu înțelegea un lucru. Drept urmare, s-a mutat la o altă clasă, unde erau încadrați mult mai mulți elevi din comunitatea maori, dar cu un nivel inferior de competențe. 

  • „Fiind în ambele spații, am putut vedea schimbarea (…) În clasele de top, limbajul profesorilor la adresa elevilor este mereu pozitiv și încurajator. Iar ei doreau cu adevărat ca elevii să învețe și încercau să îi ajute”, spunea eleva respectivă, arătând că, în cealaltă clasă, matematica se rezuma de cele mai multe ori la simple foi de lucru, cu „pagini de colorat și jocuri de găsit cuvinte”.

Publicația citată arată că o serie de entități implicate în mediul educațional critică această abordare drept una care afectează realizările academice ale elevilor și adâncește decalajele existente la nivelul elevilor, inclusiv la matematică. Și aceasta, în condițiile în care Ministerul Educației din Noua Zeelandă descurajează, în mod oficial, folosirea împărțirii elevilor după nivelul de competențelor, dar un număr foarte mare din cele peste 2.500 de școli aplică asemenea soluții de predare.

Astfel, potrivit unui sondaj realizat pe marginea studiului internațional PISA 2022, 80% dintre elevii din Noua Zeelandă învățau în școli unde elevii erau grupați după nivelul de competență la matematică.

Iar în țară se fac simțite decalaje considerabile între elevi, în funcție de apartenența etnică. Astfel, dacă în 2022, în regiunea Auckland, cea mai populată din Noua Zeelandă, 76% dintre elevii asiatici și 66% dintre cei aparținând comunității Pākehā (albi) au terminat liceul în primele trei nivele de certificare a competențelor, adică s-au încadrat în nivelul minim pentru a intra la facultate, doar 46% dintre elevii din comunității Pasifika (proveniți din diverse insule din Oceanul Pacific) și 40% dintre elevii maori au reușit această performanță.

Publicația citată arată că principalele organizații ale profesorilor din învățământul primar și secundar au semnat un angajament să pună capăt practicilor de acest fel până în 2030, ocazie cu care un sindicat al învățătorilor a semnalat că membrii săi constată „un sentiment de deznădejde înrădăcinată” asociată cu apartenența la clase cu nivel redus de predare.

The Hechinger Report face trimitere și la experiențe din alte părți, anume la un studiu efectuat în 2016, în SUA, pe baza tuturor cercetărilor de acest fel desfășurate în ultimul secol. Acesta a arătat că, în unele cazuri, precum cel al copiilor foarte dotați, gruparea lor pe baza competențelor poate fi benefică, dar că, în mod curent, gruparea elevilor în clase bazate pe nivelul lor de performanță nu aduce vreun beneficiu aparte.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. nu e o tratare diferențiată?
    nouă asa ni se cere

  2. problema nu pare că sunt separați în funcție de competență, ci că, aparent, cei din grupele inferioare nu sunt încurajați să ajungă în cele superioare. Ba chiar pare imposibil să ajungă, dacă li se dau doar fișe de colorat.
    Poate o soluție ar fi să implementeze și ei sistemul românesc de meditații :)))) Cine vrea, dintre cei din clasele inferioare, să ajungă în cele superioare, să plătească profesorii să le dea serios de lucru :))) România inovatoare:)

  3. Daca scopul este maximul de performanță, metoda e perfecta ! cand toti elevii din grupa au nivel asemanator nu se mai plictiseste nimeni !

  4. Experimentul lui Jane Elliot cu copii de clasa a III-a, in 1968: Blue Eyes, Brown Eyes.

    1. pentru mine cel mai șocant este că elevii de clasa a treia erau „marvelous, cooperative, thoughtful :))) sunt curioasă câți învățători/profesori ar descrie așa o clasă de azi

        1. :))) Felicitări, Aurică! Universul are propriul lui mecanism de compensare, văd. La elevi minunați, profesori triști și frustrați 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lipsa a 2 miliarde din bugetul Ministerului Educației, ascunsă politic de ministrul Daniel David timp de o jumătate de an, este decontată acum de toți profesorii, elevii și studenții, sub pretextul că Educația a contribuit mult la deficit – ANALIZĂ

În februarie 2025, ministrul Educației, Daniel David, anunța că bugetul pe 2025 proaspăt aprobat de Parlament prevedea pentru Ministerul pe care îl conduce o majorare cu aproape 10%, care „asigură…
Vezi articolul

Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării: O diferențiere în sensul în care se permite școlilor private să desfășoare cursuri e un tratament diferențiat nejustificat. Adică o discriminare

„O diferențiere între stat și privat în sensul în care se permite școlilor private de a desfășura școala este un tratament diferențiat nejustificat. Adică o discriminare”, a declarat pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul

Doar 1 din 50 de studenți români din peste 30 de universități din țară au beneficiat de o mobilitate academică internațională – analiză realizată de Alianța organizațiilor studențești / ANOSR: Mobilitățile „nu reprezintă un obiectiv fundamental” pentru instituțiile de profil

Mai puțin de 3%din totalul studenților înscriși în universitățile participante la o cercetare de specialitate au aplicat pentru o mobilitate internațională de studiu sau de practică, iar dintre aceștia și…
Vezi articolul

Digitalizarea în educație și formare: „România Educată” e scos în prim plan, într-un profil de țară ce notează lipsa strategiilor pentru competențe digitale și performanțe nesemnificative la nivel european, în pofida resurselor tehnice solide – raport românesc pentru Comisia Europeană

Proiectul „România Educată” este scos în prim plan, ca strategie globală ce include „digitalizarea” în educație, într-un raport european elaborat de specialiști din România, cu privire la situația competențelor digitale…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Inspectorii școlari acum sunt numiți într-o modalitate ipocrită, pentru că nu s-au organizat concursuri / Dela0.ro: Aproape o treime din inspectoratele școlare județene au revenit la PSD, în șase luni de alianță PSD-PNL

Inspectorii școlari “acum sunt numiți într-o modalitate ipocrită, sunt numiți pentru că nu s-au organizat concursuri”, a spus sâmbătă, într-un interviu la Digi 24, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, întrebat despre…
Vezi articolul