Și universitățile intră în grevă generală: Este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate, ne cerem scuze studenților și părinților, spune Anton Hadăr, președintele Alma Mater

7.873 de vizualizări
Anton Hadar / Foto: Captura Youtube.com
Și universitățile se alătură grevei naționale din 22 mai și “este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate”, spune Anton Hadăr, președintele Alma Mater. “Chiar dacă Federația noastră are un procentaj mai mic, de doar 40 % în cadrul referendumului, procentul va fi îmbunătățit până la sfârșitul săptămânii, când vom finaliza referendumul. Cei care au semnat pentru grevă participă la grevă”, spune Hadăr.

“Începe sesiunea în două săptămâni. Este foarte posibil să avem examene anulate sau amânate, ne cerem scuze studenților și părinților”, spune Anton Hadăr.

“Alma Mater va participa la această grevă generală la fel cum a participat și la mitingul și marșul organizat acum câteva zile în București. Ne-am fi așteptat toți la reacții din partea Guvernului. Eram aproape convins că ne vor chema la discuții. Din păcate suntem în situația în care ei se ceartă pe portofolii își împart funcțiile, iar acesta va fi un protest, o grevă în școli împotriva politicii sociale a Guvernului, nu va fi un protest împotriva conducerii universităților a inspectoratelor școlare județene, a direcțiilor de școli, ci un protest împotriva unei politici proaste. (…) Examenele, dacă vor fi în acea perioadă în care facem grevă, nu se vor susține. Le vom reprograma”.

„În aceste condiții, federația noastră chiar dacă are un procentaj mai mic de doar 40, va fi îmbunătățit până la sfârșitul săptămânii când vom finaliza referendumul despre cine va putea să participe la protest. Cei care au semnat pentru grevă participa la grevă. Avem procentaj de peste 85 în unele universități, după cum avem procentaje foarte mici în unele universități acolo unde adeziunea este mică”, a spus Anton Hadăr.

Știre în curs de actualizare


2 comments
  1. Propunea un comentator la alt articol să presteze oamenii ore suplimentare, pentru creșterea veniturilor. S-ar putea organiza examene în schimbul trei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Știrile PROTV: Ministerul Educației lucrează la o legislație pentru monitorizarea și reglementarea centrelor private de îngrijire a copiilor / Nicio autoritate nu știe câte astfel de centre funcționează la nivel național

După o anchetă făcută de reporterii PROTV la un centru de îngrijire copii din Popești Leordeni, județul Ilfov, unde funcționa un SRL fără autorizare de unitate de învățământ, deși părinților…
Vezi articolul