Sistemul hibrid nu există din punct de vedere al legislației, dar el și învățământul online nu vor dispărea după pandemie – secretarul de stat Sorin Ion

8.955 de vizualizări
Sorin Ion / Foto: Facebook.com
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a declarat joi, la Braşov, că sistemul de învăţământ online şi chiar cel de predare hibrid nu vor dispărea după ce pandemia va trece, dimpotrivă din lecţiile învăţate în această perioadă putând fi desprinse soluţii pentru probleme existente până în prezent în sistem, una dintre acestea fiind înfiinţarea unei şcoli online pentru copiii bolnavi cronic, potrivit Agerpres.

Sorin Ion a admis, în cadrul unei dezbateri, că cei care susţin că sistemul hibrid este ineficient „au dreptate”, menţionând că, oficial, acest sistem de predare nu există.

„Din punct de vedere al legislaţiei, hibridul nu există. Dar doar în teorie, pentru că, în practică, nu ai încotro. Atunci când ai o parte din copii acasă şi ai o rată de infectare mare şi trebuie să ţii o parte dintre ei acasă, nu ai încotro, e o adaptare a organismului numit învăţământ. Nu e oficializat, oficial, am renunţat la el de ceva vreme, dar în realitate se întâmplă”, a spus Sorin Ion.

Foto: Facebook.com / Sorin Ion


6 comments
  1. Toată lumea pune la înaintare că școală online nu e eficientă, serios, dar i-a întrebat și pe elevi cineva, toată lumea zic ce spun părinți și profesori, dar de ce nu sunt întrebați și elevi, de ce nu au și ei o părere publică despre asta, de ce toată lumea vorbește pentru ei? Și nu îi întreabă nimeni nimic, toată lumea vorbește doar ca să se pună în lumina reflectoarele, există multe controverse dar totuși ar trebui luat în seama și cea ce spun elevi.

  2. Din păcate sunt o mulțime de părinți care vor profita de oportunitatea scolii online, ca să obțină adeverinte false de „boala” pentru copii lor, pe care vor sa ii tina acasă. Sunt și acum destule astfel de cazuri, dar nu se tine cont, pentru ca este încă pandemie.

    1. Asa, și, cu ce te deranjează pe matalute ca unii stau online?!? Bravo lor, ca uite s-au descurcat și nu au mai așteptat sa ii lase guvernul x sau y sa decidă asupra sănătatii și viatii copiilor lor! Sau ți-e frica sa nu va dea afara pe mai mult de jumate din voi, ca mulți habar nu aveți sa gestionați situațiile delicate cu copiii? Ori urlați la ei și ii jigniți, ori unii ii lăsați sa se bata pana își scot ochii, ca de… nu puteți vedea de toți 30 dintr-o clasa. În online în fata „reflectoarelor” se vede cât de bine știți sa gestionați diferite situații, și mai ales dacă chiar predați, dacă chiar va dați interesul cu toți sa învețe, sau numai cei mai buni sunt chestionați la lecții, ca e ușor cu ei, nu e bătaie de cap… restul Dumnezeu cu mila, sau sa le plătească părinții meditații. Onlineul e foarte bun, cine poate sta acasă (fără bani de la Guvern, bineînțeles) și are timp si își permite și nu e sclavul băncilor pe 30 de ani, sa își tina copii acasă, în online! Ce are? Mai dar frica va e de online! Ce grozavii faceți voi cu copiii noștri de va e asa frica sa nu va vedem… Ca întram unii la bănuieli și cautam pe alte site-uri, poate dam naibii pe lângă Oana Lovin cu degetul în…. și peste altele…. cu copiii…..

  3. Consider că acest sistem online a rezolvat o situație ” deosebita ” .Copiii s au adaptat neasteptat de bine , profesorii au fost la innaltime .Cred că nu trebuie renunțat la aceasta metoda .Sunt situații cu copii bolnavi , din păcate , acasă sau in spitale …aceștia pot beneficia de școală online .Sperăm din tot sufletul să scăpăm cat mai repede de pandemie , dar …online..nu trebuie să dispară , din contra , trebuie menținut , că o soluție pentru situații ” speciale ” ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

RAPORT Aproape 4.500 de elevi de clasa a VIII-a au abandonat școala în 2023, echivalentul a 178 de clase cu câte 25 de copii / În ultimul an de gimnaziu au rămas corigenți peste 7.800 de elevi

Aproape 4.500 de elevi de clasa a VIII-a au abandonat școala în ultimul an școlar, potrivit Raportului privind modul de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale în sesiunea iunie-iulie 2023.…
Vezi articolul

UPDATE Peste 700 de copii de grădiniță și elevi din București au fost mutați de părinți de la școli private la școli de stat în anul școlar 2023-2024 / Cei mai mulți au fost elevi din clasele primare și liceu, spune ISMB

UPDATE În anul școlar 2023-2024, în București, 770 de copii de creșă, grădiniță și elevi de clasele primare, gimnaziu și liceu au fost mutați de părinți de la grădinițe și…
Vezi articolul

BREAKING Legea prin care Ministerul Educației va asigura „la cerere” fiecărui elev și profesor laptop sau tabletă pentru educația online, promulgată de Klaus Iohannis. Guvernul a dat aviz negativ inițiativei

Legea prin care Ministerul Educației va asigura „la cerere” fiecărui elev și profesor laptop sau tabletă pentru educația online a fonst promulgată de președintele României, potrivit unui comunicat al Administrației…
Vezi articolul