Sistemul hibrid nu există din punct de vedere al legislației, dar el și învățământul online nu vor dispărea după pandemie – secretarul de stat Sorin Ion

8.957 de vizualizări
Sorin Ion / Foto: Facebook.com
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Sorin Ion, a declarat joi, la Braşov, că sistemul de învăţământ online şi chiar cel de predare hibrid nu vor dispărea după ce pandemia va trece, dimpotrivă din lecţiile învăţate în această perioadă putând fi desprinse soluţii pentru probleme existente până în prezent în sistem, una dintre acestea fiind înfiinţarea unei şcoli online pentru copiii bolnavi cronic, potrivit Agerpres.

Sorin Ion a admis, în cadrul unei dezbateri, că cei care susţin că sistemul hibrid este ineficient „au dreptate”, menţionând că, oficial, acest sistem de predare nu există.

„Din punct de vedere al legislaţiei, hibridul nu există. Dar doar în teorie, pentru că, în practică, nu ai încotro. Atunci când ai o parte din copii acasă şi ai o rată de infectare mare şi trebuie să ţii o parte dintre ei acasă, nu ai încotro, e o adaptare a organismului numit învăţământ. Nu e oficializat, oficial, am renunţat la el de ceva vreme, dar în realitate se întâmplă”, a spus Sorin Ion.

Foto: Facebook.com / Sorin Ion


6 comments
  1. Toată lumea pune la înaintare că școală online nu e eficientă, serios, dar i-a întrebat și pe elevi cineva, toată lumea zic ce spun părinți și profesori, dar de ce nu sunt întrebați și elevi, de ce nu au și ei o părere publică despre asta, de ce toată lumea vorbește pentru ei? Și nu îi întreabă nimeni nimic, toată lumea vorbește doar ca să se pună în lumina reflectoarele, există multe controverse dar totuși ar trebui luat în seama și cea ce spun elevi.

  2. Din păcate sunt o mulțime de părinți care vor profita de oportunitatea scolii online, ca să obțină adeverinte false de „boala” pentru copii lor, pe care vor sa ii tina acasă. Sunt și acum destule astfel de cazuri, dar nu se tine cont, pentru ca este încă pandemie.

    1. Asa, și, cu ce te deranjează pe matalute ca unii stau online?!? Bravo lor, ca uite s-au descurcat și nu au mai așteptat sa ii lase guvernul x sau y sa decidă asupra sănătatii și viatii copiilor lor! Sau ți-e frica sa nu va dea afara pe mai mult de jumate din voi, ca mulți habar nu aveți sa gestionați situațiile delicate cu copiii? Ori urlați la ei și ii jigniți, ori unii ii lăsați sa se bata pana își scot ochii, ca de… nu puteți vedea de toți 30 dintr-o clasa. În online în fata „reflectoarelor” se vede cât de bine știți sa gestionați diferite situații, și mai ales dacă chiar predați, dacă chiar va dați interesul cu toți sa învețe, sau numai cei mai buni sunt chestionați la lecții, ca e ușor cu ei, nu e bătaie de cap… restul Dumnezeu cu mila, sau sa le plătească părinții meditații. Onlineul e foarte bun, cine poate sta acasă (fără bani de la Guvern, bineînțeles) și are timp si își permite și nu e sclavul băncilor pe 30 de ani, sa își tina copii acasă, în online! Ce are? Mai dar frica va e de online! Ce grozavii faceți voi cu copiii noștri de va e asa frica sa nu va vedem… Ca întram unii la bănuieli și cautam pe alte site-uri, poate dam naibii pe lângă Oana Lovin cu degetul în…. și peste altele…. cu copiii…..

  3. Consider că acest sistem online a rezolvat o situație ” deosebita ” .Copiii s au adaptat neasteptat de bine , profesorii au fost la innaltime .Cred că nu trebuie renunțat la aceasta metoda .Sunt situații cu copii bolnavi , din păcate , acasă sau in spitale …aceștia pot beneficia de școală online .Sperăm din tot sufletul să scăpăm cat mai repede de pandemie , dar …online..nu trebuie să dispară , din contra , trebuie menținut , că o soluție pentru situații ” speciale ” ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Patru ani de studenție pentru viitorii profesori de Limba română, care să fie pregătiți să folosească și resursele digitale la clasă – ceruți Ministerului Educației de Facultatea de Litere de la Universitatea Al. I. Cuza din Iași. Decana Claudia Tărnăuceanu: Studenții trebuie pregătiți cu o înțelegere solidă a domeniului, cu abilități pedagogice și învățați să folosească tehnologia modernă cu elevii – INTERVIU

Facultatea de Litere de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași se alătură demersului inițiat de decanele Facultăților de Litere și de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) de la…
Vezi articolul

Improvizație cu bursele sociale la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, care speculează lipsa de rigoare a legislației. Studenții înscriși pe locurile cu taxă primesc o singură bursă socială pe semestru, din fondurile proprii ale instituției, după ce fondul din partea Ministerului Educației a fost alocat studenților de la buget

Studenții înscriși pe locurile cu taxă ale Universității Naționale de Educație Fizică și Sport din București (UNEFS) primesc o singură bursă socială pe semestru, din fondurile proprii ale instituției, potrivit…
Vezi articolul

OFICIAL Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025, potrivit Legii 141/2025 intrată în vigoare / Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent

Numărul de elevi dintr-o clasă crește, în medie, cu doi elevi, potrivit legii 141/2025, legea Bolojan, publicată vineri seara în Monitorul Oficial. În anul școlar 2025-2026 cursurile încep pe data de…
Vezi articolul