Situația de la Școala Gimnazială nr. 51 din București, unde zeci de părinți au stat la coadă joi noaptea pentru a-și înscrie copilul la programul Școală după școală: Sunt 168 de locuri aprobate de ISMB. “Vineri la ora 12, erau pe listă peste 180 de copii în așteptare”, spune un părinte / Înscrierile se fac și luni

17.149 de vizualizări
Foto: Școala Gimnazială 51
Peste o sută de părinți ai elevilor înscriși la școala Gimnazială numărul 51 din Capitală, din sectorul 2, au stat de coadă în fața unității de învățământ, de joi noapte, de teamă că nu vor prinde un loc pentru copiii lor la programul Școală după școală. Sunt 168 de locuri, aprobate de inspectorat, însă clasele ar fi prea mici, motiv pentru care nu pot fi mai mult de 12 copii într-o grupă, spune primarul sectorul 2. Radu Mihaiu mai spune că din punct de vedere financiar, primăria poate suplimenta costurile pentru mâncarea copiilor, dacă se va extinde numărul de locuri: “În principiu, responsabilitatea pentru organizarea acestui program aparţine asociaţiei de părinţi şi conducerii şcolii. Primăria are o implicare foarte mică. Așteptăm să vedem dacă totuși cerea depășește oferta, mai sunt și luni înscrieri”. Un părinte cu care a stat de vorbă Edupedu.ro a spus că vineri la prânz deja se depășise numărul maxim: “Soțul meu a ajuns la prânz și deja se depășise numărul 180 pe listă”.
Părinții acuză directoarea școlii că nu s-a implicat în desfășurarea programului, ceea ce a întârziat procedurile, iar copiii încă nu beneficiază de Școală după școală la o lună de când a început anul școlar. Inspectoratul școlar al Municipiului București a declarat pentru Edupedu.ro că monitorizează situația.
  • Edupedu.ro a încercat să obțină un punct de vedere al directoarei școlii Gimnaziale nr. 51, din București Mariana Zărnoeanu, dar nu am reușit să o contactăm până la ora piblicării articolului.

Joi seara, zeci de părinți s-au așezat la coadă în fața școlii Gimnaziale nr. 51 din București, sectorul 2, pentru că voiau să prindă un loc pentru a-și lăsa copiii la programul Școală după școală. Ei au făcut o listă în ordinea primul venit – primul servit, pentru a fi siguri că prind un loc la înscrieri vineri dimineață, pe rând, când s-au deschis înscrierile la școală.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, spunea vineri, că un motiv pentru care s-a creat această situație în care sunt mai puține locuri decât poate oferi școala este faptul că școala Gimnazială nr 51 este considerată una bună, fiind astfel aglomerată.

“În acest în acest loc, în mod particular pentru că școala este una populară, este o școală considerată bună, sunt mulți părinți înscriși și le-a fost teamă cred că nu prind suficiente locuri. E o întrebare acum pe care trebuie să o lămurim. Care sunt criteriile de admitere pentru pentru copii. Am stat mult și ne-am gândit la aceste criterii și cel mai important am fost să nu discriminăm între copii pe niciun fel de criteriu de, mai știu eu, note, proveniență sau statut social. Este important să nu discriminăm, toată lumea are o șansă egală. Din acest motiv criteriul de admitere este primul venit, primul servit. Primul venit, primul servit poate duce la o coadă, desigur, pentru că oamenii vor să fie primii”.

Primarul sectorul 2 spune că “în principiu, responsabilitatea pentru organizarea acestui program aparţine asociaţiei de părinţi şi conducerii şcolii. Primăria are o implicare foarte mică, în sensul în care ajută cu finanţarea cu două condiţii – să existe masă caldă şi programul să poată fi desfăşurat până la ora 18,00. Astea sunt cele două condiţii pentru ca Primăria să finanţeze acest program. Am stat de vorbă cu doamna directoare, să vedem care sunt soluţiile posibile acolo, dar majoritatea deciziilor sunt la şcoală şi la asociaţia de părinţi, nu la Primărie. Primăria nu se implică în aceste organizări. Celelalte şcoli au reuşit să se organizeze şi nu au fost astfel de probleme, doar la Şcoala 51 a apărut această situaţie”, a explicat Radu Mihaiu.

Edilul spune că din punct de vedere financiar, primăria poate suplimenta costurile pentru mâncarea copiilor, și cel mult s-ar mai putea extinde numărul de locuri până la 180:

“Deocamdată nu știm dacă sunt copii care rămân pe dinafară. Și luni se fac înscrieri. În acest moment avem 14 grupe de câte 12 copii. Asta dacă nu mă înșel, înseamnă 168 de copii. Putem să suplimentăm până la 15 grupe din considerente de spațiu. După cum spuneam, este o școală considerată bună și asta înseamnă că din păcate se învață în două schimburi. Aici avem nevoie de spațiu în care să rămână acești copii și să fie îngrijiți și să facă programul acesta complementar. Avem în acest moment 8 săli de clasă sunt disponibile, restul fiind ocupate de copii care învață în schimbul doi. În aceste opt săli de clasă, 7 sunt mai mari și una este mai mică. În cele 7 mai mari pot intra câte 24 de copii, în cea mică intră 12. Asta aduce până la 15 grupe, adică 180 de copii. O să vedem dacă se înscriu mai mulți, să o să vedem, să căutăm soluții.

Sursa: Nota trimisă de Școala Gimnazială nr. 51 către Primăria sectorului 2

Edupedu.ro a stat de vorbă cu unul dintre părinții care a ajuns să intre la înscrieri abia vineri la ora 12, când deja se depășise capacitatea maximă, chiar și cea în varianta extinsă:

“Soțul meu a ajuns la prânz și deja se depășise numărul 180 pe listă”, spune un părinte cu care am stat de vorbă.

Din spusele părinților, directoarea școlii ar fi motivat numărul de 12 elevi într-o clasă citând un ordin de ministru dat în pandemie, referitor la orele remediale, care e diferit de programul școală după școală. Vezi mai jos în articol ce prevede ordinul de ministru.

Programul școală după școală este un program în care părinții în colaborare cu școala pot să organizeze învățământ complementar un școala respectivă. Programul există de mai mult timp și din anul 2022 primăria a subvenționat pentru fiecare copil cu 35 lei pe zi, și de anul acesta plătește 40 lei pe zi.

“Am subvenționat prezența fiecărui copil care își dorește să intre în acest program cu două condiții: să aibă o masă caldă și condițiile în care să servească o masă caldă, evident și programul să poată fi până la ora 18:00, deci astea sunt cele două condiții. În rest, școala și asociația de părinți organizează acest program, de asemenea organizează și ce se întâmplă în aceste ore între 12 și 18”, spune primarul sectorului 2.

Însă, părinții o acuză pe directoarea școlii, Mariana Zărnoeanu, că nu s-a implicat în desfășurarea programului, ceea ce a întârziat procedurile, iar copiii încă nu beneficiază de Școală după școală, la o lună de când a început anul școlar.

“Eu m-am dus în prima săptămână de săptămână sau a doua de școală și a mai durat vreo săptămână-două ca să primească avizul de la Inspectorat”, spune părintele cu care am stat de vorbă. “Când am întrebat de ce nu a depus dosarul mai devreme pentru Școală după școală mi s-a spus că din cauza grevei din mai”.

În plus, nici programul nu este până la ora 18, așa cum spune primarul Radu Mihaiu, ci până la 15 sau 16.30, spune părintele.

“Ni s-a zis ora 15-15.30, asta mi s-a zis direct, că nu stă nimeni mai mult de ora asta, învățătoarele nu stau, deși sunt plătite de primărie în banii pe care îi subvenționează, cei 40 de lei de copil, în care intră bani de masă și plata profesorilor. Inclusiv la înscriere erau două opțiuni: ora 15:00 cu învățătoare și dacă vrei, după 15, până la 16:30, cu opționale. Eu am întrebat dacă s-a realizat o analiză de nevoi, când au înscris școala în programul școală după școală, ca să știm de ce sunt doar 168 de locuri. Nevoia a fost una mare mereu aici în școală. Și anul trecut au rămas fără loc vreo 300 de copii”.

Întrebată de un părinte dacă printre criterii nu ar trebui să fie și faptul că cei din clasele primare ar avea nevoie de prioritate, directoarea școlii a spus că: “Aici nu este babysitting. Același lucru l-a spus și doamna învățătoare”, spune părintele.

Am încercat să obținem un punct de vedere al directoarei școlii Gimnaziale nr. 51, din București Mariana Zarnoeanu, dar nu am reușit să o contactăm.

Inspectoratul școlar al Municipiului București spune că monitorizează situația și că așteaptă numărul final de înscrieri pentru a vedea dacă se pot găsi soluții, însă principala problemă este lipsa spațiului, spune ISMB. În răspunsul primit de Edupedu.ro de la ISMB se precizează:

Programul Școală după Școală se derulează în unități de învățământ de pe raza Municipiului București, în conformitate cu procedura operatională a Inspectoratului Școlar al Municipiului București privind organizarea programului ,,Școală după Școală”, nr. 9924/04.05.2023.

Referitor la derularea programului ȘDȘ de la Școala Gimnazială nr. 51, conducerea unității de învățământ ne-a transmis că, în zilele de 6.10.2023 și 9.10.2023 (n.red – ziua de luni), părinții depun cereri pentru înscrirea elevilor în acest program.

După finalizarea acestei etape, în funcție de numărul de solicitări, conducerea unității de învățământ împreună cu Consiliul Reprezentativ al Părinților și cu autoritățile locale, vor urmări soluționarea acestora, ținând cont atât de resursele materiale și umane disponibile, cât și de cadrul legal în vigoare”.

Ce spune legea privind organizarea programului Școală după Școală

Există o metodologie privind organizarea programului Școală după Școală, aprobată în 2011, un ordin de ministru din 2017 emis de ministrul Educației de atunci Liviu Pop, și un ordin de ministru din pandemie, emis de Sorin Cîmpeanu care vizează și orele remediale. Acesta din urmă este cel care reglementează numărul de 12 elevi în clasă.

Acest ordin, deși vorbește despre Programul naţional pilot de tip “Şcoală după şcoală”,
iar elevii trebuie să îndeplinească cel puţin unul dintre următoarele criterii de eligibilitate:

a) elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activităţile educaţionale
desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi al internetului, întrucât nu dispune de
echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă
la internet;

b) elevul se află în situaţie de corigenţă la sfârşitul semestrului I al anului şcolar
2020 – 2021 sau are situaţia şcolară neîncheiată la cel puţin o disciplină;

c) elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele şcolare
obţinute în semestrul anterior sau la evaluarea iniţială de la începutul semestrului în
derulare

Potrivit metodologiei inițiale, cea din 2011, art 2, alin. (1) Programul “Şcoala după şcoală”, este un program complementar programului şcolar obligatoriu, care oferă oportunităţi de învăţare formală şi nonformală pentru consolidarea competenţelor, învăţare remedială şi accelerare a învăţării prin activităţi educative, recreative şi de timp liber.

La nivelul fiecărei unități de învățământ se va elabora, aproba și aplica propria procedură, conform legii.

Programul SDS este conceput de unitățile de învățământ sub forma de proiect în urma unei
analize de nevoi, prin consultarea elevilor, a reprezentanţilor legali ai elevilor, a cadrelor didactice, a comunităţii locale şi a altor instituţii şi organizaţii partenere.

  1. Organizarea programului se face în baza unui regulament intern elaborat de fiecare unitate de învăţământ.
    Art. 2 Etapele de organizare:
    În perioada ianuarie-februarie a fiecărui an şcolar Consiliul de Administraţie al şcolii
    realizează analiza de nevoi pentru organizarea programului în anul şcolar următor.
     O comisie numită prin decizie a Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ
    elaborează până la 01 martie oferta pentru Programul SDS, sub formă de pachete
    educaţionale, conform art. 6 şi art. 7 din OMEN 4802/ 31.08.2017 pentru modificarea
    Metodologiei de organizare a Programului ”Școală după școală”, aprobată prin OMENCȘ nr. 5349/07.09.2011.
     Comisia este formată din: directorul unităţii de învăţământ, reprezentantul Consiliului
    Reprezentativ al Părinților/ asociației de părinţi, două cadre didactice din învăţământul
    primar şi două cadre didactice din învăţământul secundar.
     Componenţa comisiei este aleasă de Consiliul Profesoral.
     Oferta pentru Programul SDS este discutată şi aprobată de Consiliul Profesoral până la 20 martie.
     Programul SDS se organizează prin decizia Consiliului de administraţie al unităţii de
    învăţământ, cu avizul Consiliului de Administraţie al ISMB. Directorul unităţii de învăţământ pune în aplicare decizia Consiliului de administraţie şi înaintează către ISMB
  2. Programul SDS. Consiliul de administraţie al ISMB avizează proiectul Programul SDS, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de OMECTS nr. 5349/2011, privind aprobarea Metodologiei de organizare a programului „Şcoală după şcoală”, cu modificările și completările din OMEN 4802 / 31.08.2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO O echipă de elevi din Galați a câștigat un premiu internațional pentru modernizarea „verde” a Falezei/ Ideile premiate: un robot care să cureţe selectiv Faleza, dale care generează electricitate, bărci cu hidrogeneratoare

Patru elevi de la Colegiul Naţional „Costache Negri”, coordonaţi de profesorul de fizică Dan Voiculescu, care au câştigat faza naţională a Concursului şcolar „EU – CONEXUS. Think Smart, Create Green”…
Vezi articolul