SONDAJ Educația și cercetarea – printre principalele domenii asupra cărora UE ar trebui să se concentreze pentru a-și consolida poziția în lume, cred europenii / Opinia – împărtășită de români, dar în mai mică măsură decât media europeană

295 de vizualizări
Sursa: Eurobarometru – Europa.eu
Educația și cercetarea sunt printre principalele domenii asupra cărora europenii cred că UE ar trebui să se concentreze, pe viitor, pentru a-și consolida poziția în lume, potrivit unui sondaj Eurobarometru publicat săptămâna aceasta. Românii împărtășesc opinia, însă în mai mică măsură decât media europeană, acordând interes mai mare unor probleme precum valorile UE (democrație, drepturile omului), securitatea alimentară sau demografia.

La nivel UE, Educația și Cercetarea sunt privite drept a 4-a cea mai importantă zonă prioritară pentru cetățeni, în medie 25% dintre cetățenii comunitari menționând aceste domenii la întrebarea: „Gândindu-vă la viitor, pe care dintre următoarele aspecte ar trebui să se concentreze UE pentru a-și consolida poziția în lume?” 

La nivelul României, cele două domenii figurează, de asemenea, printre primele menționate, dar ocupă locul 7, ca procent al respondenților care l-au menționat. 20% dintre respondenții români au menționat aceste domenii drept unele asupra cărora UE ar trebui să se concentreze pe viitor.

  • Atât la nivel UE, cât și în România, domeniile cu cel mai înalt grad de prioritate pentru Uniune, în opinia cetățenilor, sunt Apărarea și securitatea (37%, respectiv 30% dintre respondenți), Competitivitatea și economia (32%, respectiv 29%) și Independența și resursele energetice (27%, respectiv 25%).
  • Un procent mai mare dintre români, față de cei care au menționat educația și cercetarea, au mai menționat Securitatea Alimentară și agricultura (34%), Valorile UE (22%), respectiv Demografia, migrația și îmbătrânirea populației (22%).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Dan Barna, despre proiectul legii educației sexuale în școli: Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților / Obligăm în continuare generații de tineri și tinere să facă lecția de educație sexuală în spatele școlii sau în toaletă

Trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților, a declarat luni liderul USR-PLUS, Dan Barna, despre legea care introduce educația pentru sănătate și implicit educația…
Vezi articolul

Directorii, profesorii și secretarele din peste 2.000 de școli folosesc platforma care reduce birocrația și rezolvă administrarea a peste 350 de proceduri actualizate constant / Cursuri online de formare – gratuit pentru utilizatori (P)

Sub presiunea timpului și a cerințelor administrative din domeniul educației, în continuă schimbare, este esențial să dispuneți de instrumente care să vă ajute în privința documentelor necesare unității și să…
Vezi articolul