Kelemen Hunor: Elevii au dreptate. Uniformele școlare nu pot fi obligatorii prin lege de la București. Voi cere reprezentanților UDMR să voteze împotriva proiectului de lege

0 vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media
Kelemen Hunor a declarat vineri că este greșit ca elevilor să li se impună de la nivel central să poarte uniforme și le va cere parlamentarilor UDMR să voteze împotriva proiectului de lege, scrie G4Media.ro.

„Elevii au dreptate. Uniformele școlare nu pot fi obligatorii prin lege de la București.

Și eu am început școala în uniformă. Apoi le-am scos și am fost pedepsit pentru asta. Chiar și atunci, nu am înțeles de ce o astfel de problemă ar trebui rezolvată prin forță și încă mai cred că este inutil.

Dacă o comunitate școlară – elevi, părinți, profesori – decide că își dorește o uniformă, poate decide în privința asta la nivel local. Dar a face din asta o obligație națională este răspunsul greșit”.

Liderul UDMR a mai precizat că va indica parlamentarilor pe care-i reprezintă să nu voteze proiectul de lege.

Proiectul privind introducerea uniformelor obligatorii în școli a fost adoptat de Senat și urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților, care este for decizional. Inițiativa a provocat reacții din partea organizațiilor de reprezentare a elevilor, Consiliul Național al Elevilor lansând campania „Educația nu se repară la croitorie” și anunțând pentru luni, 28 septembrie, un protest național în care elevii sunt îndemnați să vină voluntar îmbrăcați în negru la școală.

Într-o etapă a dezbaterilor au fost propuse inclusiv amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții elevilor care nu purtau uniforma și sancțiuni pentru școli, prevederi eliminate ulterior în Comisia pentru Învățământ a Senatului.

Printre argumentele invocate de inițiatori pentru introducerea uniformei se numără reducerea discriminării și a bullying-ului, argumente contestate de organizațiile elevilor.

Ministrul Educației a precizat că nu există niciun studiu care să arate că uniformele ar conduce la reducerea bullyingului, argumentul principal al parlamentarilor PSD care au inițiat proiectul de lege.


1 comment
  1. Nimeni nu mai are coloană vertebrală în parlament.

    Școlile de renume și cele private nu doar că cer, dar impun norme de vestimentație și uniformă specifică. Nimeni nu comentează. Cei din CȘE cu siguranță poartă uniforma liceului la care sunt înscriși, dar vin să susțină că uniformele nu sunt necesare.

    Iar ”aleșii” din parlament sar în această căruță populistă și aplaudă ca focile, doar-doar mai câștigă ceva bunăvoință din partea publicului.

    Dacă tot nu aveați de gând să impuneți niște reguli – orice reguli – atunci să nu mai veniți cu tot felul de inițiative asemenea în parlament, că tot nu le votați când le vine rândul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *