Sorin Cîmpeanu: Nu suntem pregătiți din perspectiva predării online / Mâine vom anunța rata de vaccinare în rândul personalului din învățământ

3.211 vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: gov.ro
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la Kanal D în contextul începerii școlilor săptămâna viitoare că ”Nu suntem pregătiți din perspectiva predării online”. De asemenea, acesta a mai spus că „Mâine vom anunța rata de vaccinare în rândul personalului din învățământ”.

Sorin Cîmpeanu a precizat că susține începerea anului școlar în mod fizic: „Suntem mai bine pregătiți decât anul trecut, dar nu suntem pregătiți din perspectiva predării online, motiv pentru care ministrul educației, eu, atât timp cât am decizia, o să insist pentru prezență fizică în școli”.

Acesta a mai spus, în legătură cu rata de vaccinare a personalului din învățământ, că ”Noi, la rândul nostru, Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare județene, solicităm raportări zilnice cu privire la pregătirea școlilor, inclusiv mâine o să facem public, cel târziu, rezultatul actualizat al ratei de vaccinare în rândul personalului din învățământ”.

Acesta a mai completat că „Riscul nu poate fi eliminat complet. Riscul însă trebuie să fie gestionat. Dacă nu putem să avem doar avantaje, atunci împreună cu cei îndreptățiți să se pronunțe în domeniul sanitar – INSP, Ministerul Sănătății, CNSU – am luat această decizie de a deschide toate școlile cu prezență fizică și de a le păstra deschise pe toate până la incidența ratei de 6 la mie”.


11 comments
  1. Aberatii. Rata deceselor e f. mica. Copiii nu au mari probleme si nici cei sub 50 de ani. Mai multe erau decesele de gripa inainte de nebunia asta indusa, dar ce sa vezi: gripa a murit de covid…

  2. Școala fizica va fi condiționata de vaccin!
    Poți merge la școala liniștit in orice scenariu posibil/carantina (nu o sa stati acasa 10-14 zile și nu o sa trebuiască sa va testați)
    In cazul in care apare un caz pozitiv, cei nevaccinați vor trece la online și vor puterea reveni la școala după 10-14 zile( 10 zile cu test negativ, 14 zile fără test negativ)

    Studentii vor fi condiționați de vaccin înainte sa înceapă cursurile(80% din universități o sa facă chestia asta)
    Este posibil sa se treacă la online atat școlile cât și universitățiile? Da, cred ca ne îndreptam spre un lockdown national impus peste noapte.

  3. Ma scarbesc parintii si profesorii astia care tot sutin scoala online. Atunci cand a trebuit sa dam BAC ul fara vaccin sau vreo strategie buna nu mai faceati figuri dar acum gata, e grav, ne mor copiii. Tara asta e batuta in cap. Fiecare isi vede interesul

    1. Cateodata, un tanar ca dumneavoastra are mai multa minte decat adultii. Asa este: s-au aruncat in valtoarea bolii elevii la Bac si pregatiri. Si parintii erau extaziati. Daca se putea sa dea Bac-ul brusc si cei de 8 ani, numai sa scape de ei de pe cap. Cand li s-au dat bani 75 la suta sa stea degeaba acasa, brusc erau ingrijorati ca le mor copiii si e nevoie de online. Dupa ce au inceput amenintarile sefilor pe la joburi ca daca nu revin din somaj tehnic de online sunt dati afara, brusc iarasi nu le mai mor copiii. Acum, ca se cere vaccinare predominant, iar vor online. Ceea ce este insa cel mai interesant este ca pe profesor nu l a intrebat nimeni daca vrea sau nu online, inclusiv s au bagat peste concediul inscris ca drept in codul muncii. Pe profesor nu l a intrebat nimeni daca vrea online cu copilul acasa, nu i a dat nimeni somaj tehnic, desi ne am fi dorit decat sa stam 12 ore online pe banii nostri si sa ne mai si arunce lumea cu rosii in cap ca” puturosii de profesori au stat acasa” . Concluzie? Suntem o natie egoista ce-si calca semenii in picioare, renuntand la principii in favoarea DOAR a interesului propriu, un interes schimbator, mai ceva ca bataia vantului.

  4. Nu vom fi pregatiti nici peste 100 de ani.Au trecut 30 de ani si suntem un stat repetent la toate disciplinele ,cu asa politicieni.

  5. Să vedem cum se vor respecta regulile la Untold. Dacă se respectă, va fi OK. Dacă nu, se poate ajunge la o bombă epidemiologică (la nivel continental) şi, implicit, la o transmitere în rândul elevilor. Untold se va termina, cel mai probabil, în 13.09.2021 undeva în intervalul orar 6-10. De acolo, e posibil ca o parte a elevilor, să meargă la festivitatăţile de început de an şcolar şi, dacă nici la acele festivităţi nu se respectă regulile, vor fi clase care vor trece în online mai repede decât s-ar crede, dând peste cap orarul profesorilor care vor trebui să predea şi fizic şi online. Dar, şi dacă nu merg riscul tot există deoarece, în 14.09 vor fi în bănci. Ar fi fost de bun-simţ o perioadă de predare online de două săptămâni pentru a preveni o eventuală creştere abruptă numărului de cazuri. Şi, după cum văd, riscul de molipsire este mai mare la intrarea principală a festivalului deoarece acolo lumea va avea tendinţa să se înghesuie.

  6. da-ti demisia incompetentule, nu realizezi ca bagi copii in spitalele aglomerate deja, plus parinti, rata e deja in crestere exponentiala. Ce mai conteaza “cunostintele pierdute” daca ajungi in spital. In schimb o sa bagi in spitale si profesorii pe langa elevi.

    1. Dar mai bine sa stea un an și să-l repete când totul va fi bine și frumos, nu? Ce tot atâta carte, in viața nu trebuie așa ceva, nu?

    1. No, haideti sa ne salbaticim in case vreo 20 de ani inca. Pana si pe timp de razboi au continuat activitati si culturale si educative. De selectia naturala ai auzit? Crezi ca daca stam in online pana ne creste barba rezolvam ceva? Gata, sunt drja 2 ani de online. In cei 2 ani nu am fost in vacante, nu s a muncit uneori. Prabusim orice sursa de economie, turism, pana la urma orice umple stomacul pt ca voi nu vreti nimic, dar absolut nimic. In nicio tara nu am vazut atata vehementa in antivaccin, antitestare, antimunca, antieducatie. Mai nou, grecii nevaccinati ajung cu hemoragii in spitale din varii accidente dau boli si prefera sa moara ca refuza sangele ca e de la vaccinati. Nu pot comcepe asa ceva..Nu inteleg logica sau ideea unei asemenea chestiuni. Cred ca merge mai departe de principii sau teama(daca ti-ar fi atat de teama de moartea prin vaccin, te-ai ca..ca pe tine de teama cand vezi ca mori scurgandu-se sangele din tine, orice prost stie ca mori sigur asa). Cred ca de fapt la nivel de paranoia colectiva. In timp ce statul nu a reusit nimic in campania de vaccinare, antivaccinistii au reusit totul: inclusiv preluarea mintii cetateanului la nivel de intoxicare.

  7. Nu sunteți pregătit din perspectiva predării online, deci sunteți pro înmormântări. Majori, minori, nu mai contează. Vor fi destui, mulțumita atitudinii iresponsabile a acestui ministru. Uitați-vă bine la el. Așa arată moartea cu față umană.
    “O să insist pentru prezență fizică în școli”. Cu toții suntem datori cu o moarte. Cam devreme pentru copii și tineri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației impune activități metodice, până pe 19 aprilie, cu profesorii de discipline de examen. Au prioritate cei care au elevi cu media notelor sub 6 la simularea examenului de BAC 2024 – document

Până pe 19 aprilie, inspectorii care coordonează disciplinele pentru examenul național de Bacalaureat vor organiza activități metodice cu profesorii de discipline de examen, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document…
Vezi articolul