Conferențiarul universitar Sorin Costreie va fi ministru al Educației, dar și vicepremier în viitorul guvern, a anunțat oficial premierul desemnat Eugen Tomac, într-un interviu pentru Antena 3. Amintim că Edupedu.ro a scris în premieră că profesorul de la Universitatea din București Sorin Costreie, consilierul pe educație al președintelui Nicușor Dan, va fi ministru al Educației și Cercetării în cabinetul în discuții pentru a fi condus de Eugen Tomac.
Într-un interviu acordat Antena 3 luni seara, Eugen Tomac a declarat următoarele, cu privire la portofoliul educației:
„Sunt foarte încântat și m-am bucurat că colegul meu, domnul profesor Sorin Costreie, a acceptat să fie ministru al educației și chiar vicepremier responsabil cu educația”.
Întrebat câți vicepremieri va avea următorul executiv, Eugen Tomac a răspuns: „Vor fi 3 vicepremieri: ministrul educației și voi mai avea doi, unul care vor gestiona zona economică și, pentru că eu cred că e vital să facem un pas uriaș într-un timp foarte scurt, vom avea un vivcepremier pentru digitalizare”.
9 comments
Un alt cinic la ME un surd si in acelasi timp un mut la problemele mari ale sistemului! HORROR. Atat se poate!
Hai cu drujba, meștere Costreie! La tăiat venituri, înainte!
e perfect 😃😃😃
ăsta lipsea învățământului👍
când o să vedem un ministru care știe ce e in sistem? (au fost doar universitari care sunt rupți de realitate)
Este zero barat. Zero pe comunicare, nu raspunde la un email, n-a fost in stare sa colaboreze cu reprezentantii din scoli si universitati ai salariatilor. S-a tot invartit pe langa presedinte in cautare unui os si mai gustos. E mai mult cu numele ca profesor… in fapt nu are nimic de a face cu realitatea din mediul universitar…Se invarte doar in cercuri care il pot pozitiona mai sus.
Am intrebat ChatGPT ce ar spune Gottfried Wilhelm von Leibniz despre Sorin von Costreie: „Acest om are idei bune și raționale, dar lumea în care acționează nu este încă pregătită să le transforme în realitate. Armonia dintre intenție și efect lipsește.”
Ce ar spune Leibniz despre „reformele” romanesti in educatie:
– hartii multe, armonie zero
– salturi multe, fara progrese continue
– acumularea nu este invatare
– Leibniz se gandea mereu la consecinte, gandirea bazata pe concsecinte lipseste insa politicienilor din Romania
– profi supraincarcati cu aiureli birocratice
Probabil von Costreie va reusi sa faca un mare zero. Macar sa se straduiasca sa nu faca rau sau mai rau.
Un pas mic pentru educația din România, un pas uriaș făcut de universitățile mari în patrimoniul universităților mici (care vor fi înghițite)! Miza e mai mare decât înterzicerea hangerelor în școlile din Vaslui, a zaibărului în școlile din Oltenia și înlocuirea lor cu AIG!
Sa fillozofam despre invatamant……
Îi plin de merite, de aceea este mereu propus!
Fostul Consilier al lui Ciucă…
Minunat.