Spectacolul Chimiei – prezentat de Marius Andruh în cadrul conferințelor „Știința pe înțelesul tuturor”

1.352 de vizualizări
Marius Andruh / Foto: Foto: unibuc.ro
De ce sunt moleculele frumoase? Ce au în comun Chimia și Arhitectura? Ce înseamnă să fii original în Știință? Despre spectacolul Chimiei va vorbi profesorul Marius Andruh, în cadrul unei conferințe la teatrul Apollo 111 din București.

Spectacolul Chimiei este organizat de Universitatea din București și este prima conferință din seria “Știința pe înțelesul tuturor”.

Conferința susținută de Marius Andruh va avea loc luni, 26 noiembrie 2018, începând cu ora 18:00, la teatrul Apollo 111 din București (str. Actor Ion Brezoianu, nr. 23-25, Palatul Universul).

Accesul la eveniment este gratuit în limita locurilor disponibile. Cei interesați trebuie să se înscrie completând următorul formular.

Marius Andruh este academician, profesor universitar la Facultatea de Chimie a Universității din București și cercetător cu recunoaștere internațională. Născut în Smeeni, Buzău, în anul 1954, Andruh este profesor de Chimie anorganică la Universitatea din București, director al Departamentului de Chimie anorganică de la Facultatea de Chimie și președintele Secției de Științe Chimie a Academiei Române.

Este membru al Academiei Europaea, membru corespondent al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere, membru al European Academy of Sciences, Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara, al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și al Universității din Angers (Franța).

A fost profesor invitat la Universitățile din Bordeaux, Göttingen, Brno, Angers, Pierre et Marie Curie Paris, Jena, Manchester, Paul Sabatier Toulouse, Louis Pasteur Strasbourg, Valencia și Unversidade Federal Fluminense Niteroi/ Rio de Janeiro. Rezultatele cercetărilor sale (chimie coordinativă și metalosupramoleculară) sunt publicate în 267 articole, care au adunat peste 7400 citări în literatura de specialitate, fiind unul din cei mai citați chimiști români.

Este implicat, de peste 30 de ani, în organizarea olimpiadelor de chimie și în pregătirea echipelor care au reprezentat România la olimpiadele internaționale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectorii școlari din Mehedinți implicați în fraudarea examenului de Bacalaureat 2022 au fost schimbați și revin la catedră. Unul dintre ei nu va mai participa la examene și concursuri școlare

Inspectorii școlari din Mehedinți implicaţi în fraudarea examenului de Bacalaureat 2022, sesiunea de toamna, au fost schimbați, conform unei hotărâri a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Mehedinți. Tribunalul…
Vezi articolul

Întâlniri cu specialiști ai Agenției Spațiale Europene (ESA), curs despre știința primului ajutor și atelier de jurnalism științific- câteva dintre activitățile de la Bucharest Science Festival, care începe miercuri și la care pot participa și profesori

Bucharest Science Festival se desfășoară în mai multe locații, timp cinci zile: între 28 septembrie și 2 octombrie, vor fi expoziții, conferințe și dezbateri, experimente și demonstrații, proiecții de documentare,…
Vezi articolul