Starea de bine digitală a copiilor depinde de cât sprijin primesc din partea familiei și a societății ca să navigheze în siguranță în mediul online – arată raportul OECD „Viața copiilor în era digitală” / Competențele digitale formate în școală pot proteja elevii de riscurile asociate mediului digital

330 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Starea de bine digitală a copiilor depinde de modul în care familia, școala și societatea reușesc să îi sprijine să navigheze în lumea virtuală, arată raportul OECD „Viața copiilor în era digitală”. Raportul este făcut pe baza datelor din țările OCDE, organizație la care România este în proces de aderare.
  • În țările OCDE, 40% dintre copiii cu vârste între 11 și 15 ani au prieteni pe care i-au cunoscut online și cu care comunică cel puțin o dată pe săptămână, este precizat în raport.
  • Starea de bine digitală (child digital well-being) „se referă la bunăstarea psihologică sau emoțională a copiilor în timpul interacțiunilor lor digitale. Această definiție vizează în mod specific dimensiunea online a bunăstării copiilor, subliniind plăcerea pe care aceștia o obțin din activitățile online sau, mai simplu spus, modul în care tehnologia digitală le influențează starea emoțională. De exemplu, în 2018, aproximativ 88% dintre copiii din țările OCDE au fost (foarte) de acord cu faptul că le place să folosească dispozitive digitale”, este definiția din document.

Este subliniat că mediul digital oferă noi modalități de a relaționa, de a învăța și de a explora, dar aduce și riscuri noi. Implicarea copiilor în lumea digitală poate influența bunăstarea lor generală, afectând învățarea, emoțiile, interacțiunile cu ceilalți și satisfacția generală. La rândul lor, activitățile și reacțiile emoționale pe care copiii le trăiesc online sunt modelate de experiențele offline: „copiii care trec prin dificultăți în lumea offline sunt mai predispuși să recurgă la utilizarea problematică a mediilor digitale”, se mai arată în raport.

Mai exact, activitățile, comportamentele și conexiunile copiilor în lumea digitală sunt influențate de cele pe care le experimentează în lumea fizică. Aceste activități se pot completa reciproc (de exemplu, folosirea rețelelor sociale pentru a menține legătura cu prietenii din lumea fizică) sau se pot afla în competiție (de exemplu, timpul petrecut pe ecran înlocuind activitățile fizice sau jocurile față în față).

Cantitatea și tipul resurselor și sprijinului disponibile – în special în ceea ce privește accesul la dispozitive digitale, protecția, sprijinul, controlul și sfaturile pe care le pot primi de la alții – pot varia de la un copil la altul, în funcție de statutul socio-economic al familiilor și de tipul de cartier în care locuiesc.

„Aceste resurse sunt esențiale pentru copii, ca să își dezvolte competențele digitale și să învețe să navigheze în lumea digitală într-un mod sigur, responsabil și respectuos. În schimb, atunci când activitățile digitale ale copiilor nu beneficiază de sprijin și supraveghere adecvate, aceștia pot petrece cea mai mare parte a timpului online nesupravegheați, ceea ce crește riscul de a intra în contact cu conținut sau comportamente nepotrivite, fără a avea abilitățile necesare pentru a răspunde eficient”, mai arată documentul.

Copiii pot asocia prin distracția sau satisfacția anumitor activități online, (de ex. jocurile video, utilizarea rețelelor sociale), dar starea de bine poate fi afectată și negativ, la fel ca sănătatea mintală, din cauza experiențelor adverse pe care lumea digitală le poate aduce (de ex. cyberbullying, exploatare online etc.).

Dezvoltarea cognitivă a copiilor mici poate fi afectată negativ de timpul excesiv sau pasiv petrecut în fața ecranelor, care poate limita oportunitățile de învățare din lumea fizică. În cele din urmă, sănătatea fizică și mintală a copiilor poate fi afectată de activitățile lor online, mai ales dacă acestea înlocuiesc exercițiul fizic și încurajează un stil de viață sedentar sau dacă sunt expuși la conținut sau comportamente nepotrivite”, este subliniat în raport.

Familia, prietenii și mediul școlar au o contribuție semnificativă

Este util ca părinții să conștientizeze că modul în care ei utilizează tehnologia influențează atât stilul lor parental, cât și comportamentele digitale ale copiilor: „Este nevoie ca părinții să ia în considerare impactul transformării digitale asupra mediului familial și asupra funcționării acestuia în ansamblu”.

Rețeaua de prieteni și relațiile cu colegii influențează și ele modul în care sunt folosite internetul și rețelele sociale online de către copii. Relațiile pozitive cu colegii și legăturile puternice cu prietenii sunt asociate cu folosirea rețelelor sociale și a internetului pentru a menține conexiuni. În schimb, o atașare slabă față de colegi crește riscul unei utilizări problematice a internetului sau a rețelelor sociale.

„La nivel global, adolescenții care indică niveluri scăzute de sprijin social din partea părinților, colegilor și profesorilor au mai multe șanse să se implice în comportamente problematice (de ex. cyberbullying, utilizare problematică a rețelelor sociale)”, mai arată raportul.

Cum poate să sprijine școala starea de bine digitală a copiilor

În ceea ce privește mediul școlar, strategii-cheie pentru îmbunătățirea educației digitale includ:

  • integrarea alfabetizării digitale în curriculum
  • asigurarea accesului la resurse educaționale de calitate
  • oferirea de programe regulate de formare pentru profesori, susținute de sprijin tehnic.

De asemenea, pentru a sprijini dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor, OECD precizează că pot fi luate măsuri precum:

  • implicarea părinților prin ateliere și comunicare
  • crearea unor spații inovatoare de învățare
  • stabilirea unor programe de leadership pentru elevi și mentorat între colegi
  • evaluările regulate ale practicilor digitale fac parte din politicile pe care sistemele de educație le pot implementa.

„Implicarea părinților și a profesorilor este deosebit de importantă pentru a-i ajuta atât pe părinți, cât și pe copii să înțeleagă riscurile asociate mediului digital, să recunoască problemele de sănătate și bunăstare, să identifice dezinformarea și să aplice metode eficiente de supraveghere a timpului petrecut online și a conținutului accesat de copii”, mai precizează autorii raportului.

Specialiștii OECD detaliază trei caracteristici de luat în considerare pentru a monitoriza corect implicarea copiilor în lumea digitală și impactul acesteia:

  • „Sensibilitatea la vârstă și etapă de dezvoltare: modul și intensitatea în care copiii folosesc tehnologia digitală, precum și impactul acesteia variază în funcție de vârstă. Indicatorii trebuie să țină cont de aceste variații și să fie adaptați etapelor de dezvoltare ale copiilor.
  • Agilitatea: spațiul digital este un mediu în continuă schimbare. Tehnologiile noi sunt dezvoltate constant, aducând oportunități și riscuri. Acest cadru dinamic necesită o actualizare continuă a înțelegerii modului în care copiii folosesc și se raportează la tehnologia digitală. Indicatorii trebuie să reflecte acest lucru.
  • Înțelegerea perspectivei copiilor: înțelegerea factorilor determinanți ai bunăstării digitale a copilului necesită ascultarea și învățarea din experiențele copiilor și adolescenților în lumea digitală. Opiniile copiilor privind ceea ce este important pentru bunăstarea lor, precum și înțelegerea beneficiilor și riscurilor asociate activităților și tehnologiilor digitale trebuie să fie reflectate în indicatorii utilizați pentru măsurare. Luarea în considerare a opiniilor copiilor este deosebit de necesară pentru a găsi un echilibru între autonomia și responsabilitatea dorite de adolescenții care explorează internetul și sprijinul pe care îl caută atunci când se confruntă cu o problemă”.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. părinții sânt prinși cu locul de munca, nu stres sa fie paznicii copiilor pe internet.
    internetul pt minori trebuie să aibă fi
    tre gratuite nu contra cost . cel mai simplu e fara . nu consum ceea ce îmi expune copilul. la fel că și tv ul . e mai simplu fara.

    1. Părinții le dau telefoanele în mână, le plătesc abonamentele sau cartelele, nu pun control parental pe telefon și după aia, descurcă-te școală cu ei! Generația sălbatică, crescută de tiktok și instagram, CE MAI VREȚI DE LA EI? Sunt deja distruși înainte să ajungă la școală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sondaj despre siguranța în școli la care au participat aproape 20 mii de elevi și părinți și 7 mii de profesori din țară / Rezultatele urmează să fie făcute publice luna următoare, anunță Ana Maria Dalu, director al Unității de Cercetare în Educație

Sondajul realizat de Unitatea de Cercetare în Educație în perioada 7 februarie -7 martie pe un eșantion reprezentiv de școli din țară a urmărit să identifice probleme legate de siguranța…
Vezi articolul

LISTA 126 de școli au primit bani să-și facă toalete, anunță ministrul Educației de la Guvern. Mai rămân 199 cu latrine, iar pentru „o bună parte din ele s-a decis deja comasarea cu alte structuri”, adică desființarea / Cîmpeanu: Dacă autoritățile locale vor utiliza sumele, vom elimina în scurt timp total această problemă

Un număr de 126 de unități de învățământ preuniversitar de stat, în care învață peste 18.340 de elevi, sunt pe lista aprobată de Guvern miercuri pentru primirea de fonduri ca…
Vezi articolul