foto: gov.ro

ȘTIRI

de Mihai Peticilă

Publicat pe 14 Iulie 2020

CRONOLOGIA CELUI MAI MARE CAZ DE FURT INTELECTUAL DIN ROMÂNIA PLAGIATUL LUI VICTOR PONTA

foto: Lumina Lex

Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea din București în  iulie 2003, cu teza „Curtea Penală Internațională”. Îndrumătorul științific al lucrării a fost Adrian Năstase, pe atunci premier în funcție și președinte al PSD. Victor Ponta era la acel moment secretar de stat în cabinetul Năstase.

IULIE 2003

foto: captura nature.com

Pe 18 iunie 2012, ediția online a revistei Nature a publicat un articol în care Victor Ponta,

18 IUNIE 2012

 „prim-ministrul României, acuzat că ar fi copiat secțiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicații anterioare, fără să pună referințe exacte”.

Publicația își baza informațiile pe „documente compilate de un whistle-blower” anonim.

foto: captura nature.com

Pe 28 iunie 2012  într-un interviu acordat cotidianului spaniol El Pais,  Victor Ponta a declarat că va demisiona dacă se va dovedi că lucrarea să este plagiată.

28 IUNIE 2012

foto: CNATDCU

Imediat s-a autosesizat Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), care a decis pe 29 iunie 2012 că teza de doctorat a premierului în funcție Victor Ponta este un plagiat.

29 IUNIE 2012

foto: Arhiva Proprie

29 IUNIE 2012

Din cele 307 pagini ale lucrării, 85 de pagini erau plagiate, potrivit declarației președintelui de atunci al CNADTCU, academicianul Marius Andruh. 

„Este plagiatul de tip copy-paste”

foto: Pro România

29 IUNIE 2012

„O mizerie politică...,  o execuție mafiotă ”

Victor Ponta, care declarase cu doar o zi în urmă că va demisiona în cazul în care CNADTCU va da verdict de plagiat, nu numai că nu a demisionat, dar a afirmat despre decizie că ar fi: 

foto: unsplash.com

29 IUNIE 2012

Chiar în ziua deciziei CNADTCU, ministrul interimar al Educației de la acel moment, Liviu Marian Pop, a schimbat componența și regulamentul de funcționare ale CNATDCU, astfel încât Consiliul nu mai avea atribuții în acest domeniu. 

foto: arhiva

30 IUNIE 2012

Pe 30 iunie, fostul vicepreședinte al CNADTCU dizolvat, pe atunci rectorul Universității Babeș Bolyai, Ioan Aurel Pop, actual președinte al Academiei Române și, paradoxal, al CNADTCU, se dezicea de decizia de plagiat în cazul Ponta. Acesta considera drept firească reorganizarea făcută de Liviu Pop.

foto: fb.com / Mihai Gotiu

19 IULIE 2012

Consiliul Național de Etică din subordinea Ministerului Educației, a cărui componență fusese schimbată din temelii de același ministru Pop, decidea că Victor Ponta nu a plagiat.

foto:  unibuc.ro

20 IULIE 2012

Concluziile Comisiei de Etică a Universității București arătau prin rapoarte elaborate atât faptul că Victor Ponta a plagiat, cât și procedeele folosite pentru a plagia.

foto:  unibuc.ro

20 IULIE 2012

Preluarea copy-paste, fără citare, a unor blocuri masive de text care ajung și la 8-10 pagini ca întindere”,

descriau rapoartele UB modalitățile de plagiere.

foto: fb.com Mircea D.

17 OCTOMBRIE 2012

"vă rugăm să apreciați asupra măsurilor legale incidente".

Pe 17 octombrie 2012 Universitatea din București trimite ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, o scrisoare la care erau anexate toate documentele doveditoare ale plagiatului și prin care rectorul UB cerea:

foto: gov.ro

18 OCTOMBRIE 2012

„Am citit, am nevoie de determinare juridică. Voi respecta legea, nu eu am făcut aceasta lege, nu eu am aplaudat-o. Voi respecta legea”,

a declarat a doua zi ministrul Andronescu.  Nu s-a întâmplat nimic în mandatul acesteia.

foto: snspa.ro

MARTIE 2013

Ministerul Educației, condus atunci de Remus Pricopie, a anunțat că respinge raportul Universității din București, care a concluzionat că Victor Ponta a plagiat, și a avizat favorabil hotărârea Consiliul Național de Etică (CNE), care a decis că premierul nu a plagiat.

foto:gov.ro

16 DECEMBRIE 2014

La două zile după ce la minister ajunsese Sorin Cîmpeanu, Victor Ponta a trimis o scrisoare rectorului Universității București, Mircea Dumitru, prin care „îl notifica” pe acesta că a decis să renunțe la titlul de doctor în drept.

„Este un gest pe care trebuia să îl fac mai demult, încă din momentul apariției acuzațiilor publice cu privire la teza mea de doctorat.”

foto: Inquam / Alexandra Pantrea

DECEMBRIE 2014

Sorin Cîmpeanu, abia numit ministru al Educației în Guvernul Ponta, anunță că a primit de la Universitatea București solicitarea de retragere a titlului de doctor pentru șeful său de Cabinet și că are de gând să respecte legea. Pe 29 decembrie 2014 Guvernul aprobă în ședință o Ordonanță de Urgență prin care modifică Legea Educației introducând în actul normativ posibilitatea de renunțare la titlul de doctor.

foto: analiza licenta Ponta

30 IUNIE 2016

CNADTCU este repus în drepturi, preia din nou cazul de plagiat al lui Victor Ponta. CNATDCU decide din nou că teza de doctorat este un plagiat: 

„propunem retragerea titlului de doctor în drept, în baza art. 170 din Legea nr. 1 din 2011”

foto: analiza licenta Ponta

Raportul experților arată următoarele:

„O lectură, fie ea și rapidă, a lucrării prezentată că teză de doctorat de domnul Victor Viorel Ponta nu lasă nicio îndoială cu privire la faptul că lucrarea analizată se situează cu mult sub standardele minimale pentru o lucrare de doctorat.

foto: profit.ro

14 - 27 IULIE 2016

Imediat Ponta depune două contestații – una la CNADTCU și una în instanță. Pe 14 iulie fostul premier Victor Ponta anunță că merge în instanță pentru a contesta decizia CNADTCU. Consiliul a respins pe 27 iulie 2016 contestația respectivă, iar câteva luni mai târziu Curtea de Apel respinge și ea contestația lui Ponta.

foto: fb.com Mircea D.

1 AUGUST 2016

„se retrage titlul ştiinţific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.663 din 15.12.2003”.

Mircea Dumitru semnează în calitate de ministru al Educației un ordin prin care

foto:gov.ro

13 IULIE 2020

Ponta a contestat acest ordin în instanță și Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins contestația definitiv. 

Știri la zi despre educație

autor Mihai Peticilă

story design Mihai Marincea

© edupedu.ro - 2020