Festivalul Strada de C’Arte, organizat de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, ajunge în 2026 la ediția a XV-a și se desfășoară în perioada 23-27 septembrie, cu dezbateri, lansări de carte, expoziții, spectacole, concerte, ateliere și tururi ghidate. Festivalul începe miercuri, 23 septembrie, cu o dezbatere dedicată elevilor despre identificarea știrilor false și evaluarea critică a informațiilor din mediul online.
„Cum recunoști o știre falsă?” este prima dezbatere din program și are loc miercuri, între orele 11:00 și 13:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Calea Victoriei 88.
Potrivit programului, întâlnirea este dedicată elevilor și modului în care aceștia se raportează la informația întâlnită online. Pornind de la exemple concrete de știri false, participanții vor discuta despre diferențele dintre informațiile credibile și cele înșelătoare și despre folosirea spiritului critic în evaluarea conținutului online.
Dezbaterea este moderată de Mireille Rădoi, director general al BCU „Carol I”, și de scriitorul și jurnalistul Flaviu George Predescu. Invitați sunt Alina Bârgăoanu, decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice din SNSPA, Carmen Ion, fondatoarea Festivalului Boovie, și Cristina Tatu, director general adjunct al AGERPRES.
Elevii de la Boovie, de la literatură la film
Tot miercuri, între orele 13:00 și 15:00, festivalul găzduiește masa rotundă „Festivalul Boovie: de la literatură la film”.
La întâlnire participă Carmen Ion, Octavian Popa, reprezentanți ai Grow Up Project și echipele câștigătoare din București ale Festivalului Boovie. Discuția va urmări experiența elevilor și modul în care lectura, imaginația și munca în echipă pot fi transformate în proiecte creative.

Inteligența artificială, în programul festivalului
Vineri, 25 septembrie, de la ora 11:00, este programată lansarea volumului „Human-Led, AI-Enabled: A Practical Guide to Thriving in the AI Era”, de Mohammed Benzakour.
Cartea propune, potrivit prezentării organizatorilor, o abordare practică asupra folosirii inteligenței artificiale ca instrument pentru muncă, în condițiile păstrării judecății și deciziei umane.
Întâlnirea este moderată de Mireille Rădoi, cu sprijinul CES Bucharest, iar invitat special este Victor Vevera, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, ICI București.
În aceeași zi, de la ora 15:00, festivalul marchează Ziua Europeană a Limbilor prin evenimentul „Une langue, mille histoires”, dedicat limbii franceze și diversității lingvistice. Participanții vor putea lua parte și la activități interactive despre asemănările și diferențele dintre franceză și română.
Activități pentru copii și tineri, în ultima zi
Duminică, 27 septembrie, de la ora 11:00, Foaierul de Lectură găzduiește o serie de activități pentru copii și tineri dedicate lecturii, imaginației și creației literare. Programul este coordonat de scriitorul Petre Crăciun, directorul Editurii Zorio.
De la ora 12:00, la Galateca, este programată lansarea volumului „Creatori în acțiune: ghid de creativitate”, de Anca Ghinea, urmată de o discuție despre creativitate, idei și transformarea acestora în proiecte.
15 ani de Strada de C’Arte
Festivalul Strada de C’Arte a fost lansat în 2011 și ajunge anul acesta la ediția a XV-a. Evenimentele au loc în spațiile Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” și în zonele din jurul instituției.
Programul din 23-27 septembrie cuprinde, pe lângă evenimentele educaționale, lansări de carte, lecturi publice, expoziții, teatru, jazz, dezbateri culturale, proiecții de documentare și tururi ghidate ale BCU.
Printre evenimente se numără Colocviul Național „Ioan Bianu: 170”, expoziția „Bizanț după Bizanț. Imnul Acatist al Maicii Domnului reflectat în vechi tipărituri”, spectacolul „Bună ziua, Diana! Bună ziua, Cella!”, o conferință dedicată celor nouă decenii de sociologie românească și proiecții din seria „Enigmele României”, prezentate de Marcel Iureș.
Ediția aniversară se încheie duminică, 27 septembrie, cu un atelier de artă ecvestră și un moment artistic cu caii Sheik și Ecuador, în zona Statuii Regelui Carol I.
Edupedu.ro este partener media al Festivalului Strada de C’Arte 2026.