Studenții la studii integrate, organizate de două sau mai multe universități europene, beneficiază de perioade de mobilitate din primul semestru până la ultimul semestru inclusiv – Metodologie modificată

251 de vizualizări
Foto: © Vasyl Dolmatov | Dreamstime.com
Perioadele de mobilitate în cazul studenților la studii integrate organizate de universități sunt reglementate printr-un nou ordin de ministru, publicat vineri în Monitorul Oficial. Acesta modifică Metodologia privind mobilitatea academică a studenților și prevede că perioadele de mobilitate pentru acești studenți se pot desfășura pe întreaga durată a studiilor.

Mobilitatea academică a studenților este reglementată printr-o Metodologie adoptată în aprilie 2024. Aceasta a inclus până acum, la Articolul 11, o prevedere privind perioada de desfășurare a mobilității academice temporare: „Mobilitatea academică temporară, pe locuri bugetate sau cu taxă, se poate realiza după primul semestru și până la sfârșitul penultimului semestru, cu excepția mobilităților efectuate în cadrul programelor internaționale de tipul Erasmus+ etc., care se pot realiza și în ultimul semestru.”

Noul ordin modifică această metodologie în sensul că adaugă prevederi specifice pentru participanții la studii integrate, adică studii desfășurate de cel puțin două universități acreditate din Spațiul european al învățământului superior.

  • Pentru studenții înscriși la aceste programe, articolul menționat prevede, acum, că perioadele de mobilitate pot fi desfășurate „pe întreaga durată a studiilor, începând cu primul semestru și până în ultimul semestru inclusiv”.

Condițiile specifice pentru aceste mobilități aferente studiilor integrate se stabilesc prin acordurile interinstituționale, conform unei alte adăugiri făcute prin același ordin.

Art. 11 din ordinul 4.262/2024 privind Metodologia mobilității academice a studenților, modificat prin noul ordin de ministru:

„Art. 11. — (1) Mobilitatea academică temporară, pe locuri bugetate sau cu taxă, se poate realiza după primul semestru și până la sfârșitul penultimului semestru, cu excepția mobilităților efectuate în cadrul programelor internaționale de tipul Erasmus+ etc., care se pot realiza și în ultimul semestru.

(2) Mobilitatea academică temporară internațională în cadrul programelor de studii integrate se realizează pe baza acordurilor interinstituționale încheiate între instituțiile de învățământ superior partenere.

(3) Perioadele de mobilitate pentru studenții înscriși la programele de studii integrate pot fi desfășurate pe întreaga durată a studiilor, începând cu primul semestru și până în ultimul semestru inclusiv.

(4) Condițiile specifice de desfășurare a mobilității academice temporare pentru programele de studii integrate, inclusiv cele cu privire la numărul de credite transferabile, finanțare, limba de studiu, cazare și modul de selecție a studenților se stabilesc în acordul interinstituțional și sunt recunoscute de toate instituțiile de învățământ superior implicate.”

Foto: © Vasyl Dolmatov | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Noi reguli pentru examenele naționale și revenirea la școală: Limita de 10 elevi în clasă a fost eliminată, dispenserele cu dezinfectant în fiecare clasă și măsurile pentru igienizarea și dotarea toaletelor, la fel

Limita de 10 elevi în fiecare clasă a fost eliminată din măsurile prevăzute în școli pentru examenele naționale de Bacalaureat și Evaluarea Națională, potrivit unui ordin comun al ministrului Sănătății…
Vezi articolul