Studenții plătesc integral abonamentele la transportul local în comun și primesc reducerea de 90% prevăzută de lege prin decontare de la universități, transmite Ministerul Educației într-o adresă către rectori

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Reducerea de 90% la transportul local în comun pentru studenți, prevăzută de legea educației în vigoare de peste o lună, va fi acordată prin decontare de către universități, după ce studenții cumpără abonamentele integral, a transmis Ministerul Educației (ME) într-o adresă pentru rectori obținută de Edupedu.ro. Documentul, redat integral mai jos în articol, vine în contextul în care nu există norme pentru asigurarea acestei reduceri direct de la achiziția unui titlu de călătorie, cum este în cazul transportului cu trenul sau, în București, cu metroul.

Mai exact, pentru a asigura reducerea de 90% pentru studenți pe noua lege a educației în învățământul superior în vigoare din 3 septembrie, este nevoie de un mecanism de decontare între instituții precum universitățile și operatorii de transport care până în prezent nu a fost realizat, cel puțin în București. 

Studenții au cumpărat abonamentele integral și nu au primit până acum de la nicio universitate 90% din bani înapoi pentru că în acest moment nu există proceduri de decontare la acestea. Conform informațiilor Edupedu.ro, acest proces mai durează cel puțin o lună. Universitatea din București nu decontează abonamentele încă, potrivit unui anunț de pe site-ul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), deși studenții și-au făcut deja abonamente la începutul lunii septembrie după intrarea în vigoare a legii, dar și la inceputul acestei luni, după cum declară mai mulți studenți pentru Edupedu.ro.

Alții sunt reticenți pentru că nu știu cât de curând își vor recupera sumele, potrivit reacțiilor primite de reprezentanții Societății de Transport București (STB), potrivit surselor noastre, după cum am scris în articolul în care am prezentat cum legea Deca-Iohannis a distrus singura aplicație digitalizată care funcționa la obținerea gratuității studenților pe transportul din Capitală – Youth TB.

Revenind la adresă, Ministerul Educației mai menționează și că este vorba de reducere doar pentru studenții de la universitățile de stat, deși în lege, pentru a beneficia de transport redus cu 90% sau gratuit, de exemplu în cazul studenților orfani, trebuie ca aceștia să urmeze cursuri la „instituții de învățământ superior acreditate”, care sunt atât de stat, cât și private.

„Având în vedere solicitările instituțiilor de învățământ superior cu privire la clarificarea prevederilor art. 128 alin (3) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu completările ulterioare, care reglementează faptul că „Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate beneficiază de tarif redus cu 90% pe mijloacele de transport local în comun, transportul intern auto, cu metroul, precum și pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a și naval, pe tot parcursul anului calendaristic, până la împlinirea vârstei de 30 de ani.

Studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal, potrivit prevederilor art. 64 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport. Normele metodologice privind transportul cu metroul și trenul sunt adoptate prin hotărâre a Guvernului”.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor legislative cu privire la modalitatea de acordare, pentru studenți, a reducerii de 90% la tariful de călătorie și a gratuității, după caz, pe mijloacele de transport local în comun, precizăm cele ce urmează.

Studentul înmatriculat în cadrul unei instituții de învățământ superior de stat va achiziționa un titlu de călătorie la tariful aprobat pentru studenți iar decontarea în procent de 90% sau integrală, după caz, se va face de către instituția de învăţământ superior de stat pentru fiecare student, în baza documentelor de transport prezentate de aceștia. Ministerul Educației va solicita Ministerului Finanțelor sumele necesare decontării cheltuielilor cu transportul local în comun pentru studenți iar sumele primite vor fi alocate, în baza contractului institutional, fiecărei instituții de învățământ superior de stat în parte.

Facem mențiunea că pentru instituțiile de învățământ superior din Bucuresti decontarea abonamentelor pentru transportul cu metroul se face distinct, în baza Hotărârii de Guvern nr. 811/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenți”, scrie în adresa ME către rectorii universităților din țară.

FOTO DOCUMENT Adresa Ministerului Educației către universități din 04.10.2023:

Amintim că, acum cinci zile, studenții din Liga Studenților (LS) Iași au depus o plângere penală împotriva ministrului Educației, Ligia Deca, pentru că Ministerul Educației nu a publicat norme specifice pentru transportul local în comun al studenților, ceea ce duce la blocaje și la interpretarea modului de acordare a reducerii de 90% de către instituții, potrivit unui comunicat primit la redacție.

Edupedu.ro a scris zilele trecute despre cum a distrus legea Educației Deca-Iohannis singura aplicație digitalizată care funcționa la obținerea gratuității studenților pe transportul din București – Youth TB. Aproape 130.000 de studenți trebuie să plătească integral abonamente de transport și să aștepte înapoi 90% din bani când sunt gata procedurile universităților. O soluție simplă din partea Societății de Transport București (STB) ar exista, pe principiul folosit cu succes anul universitar trecut, când studenții care își făceau cont în aplicația YouthTB puteau lua abonamentele de transport gratuit, doar cu câteva click-uri – detalii aici.

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Liga Studenților din Iași anunță că a depus o plângere penală pe numele ministrului Educației pentru că nu a publicat norme clare la transportul local în comun al studenților
Cum a distrus legea Educației Deca-Iohannis singura aplicație digitalizată care funcționa la obținerea gratuității studenților pe transportul din București – Youth TB. Aproape 130.000 de studenți trebuie să plătească integral abonamente de transport și să aștepte înapoi 90% din bani când sunt gata procedurile universităților / Ce soluție ar exista
Liga Studenților Iași critică Ministerul Educaţiei şi Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România pentru că ar fi lăsat studenţii fără bani pentru reducerile la transportul local în comun la începutul acestui an universitar / În același timp îndeamnă studenții să păstreze abonamentele și biletele achiziționate la preț întreg, pentru decontare ulterioară
Elevii și studenții au abonamente gratuite sau cu reducere de 90%, după caz, la metrou, după ce Metrorex „a identificat o variantă legală de acordare a acestor facilități“. Lista abonamentelor și a stațiilor de unde pot fi ridicate
Studenții își vor plăti integral abonamentele pentru transport în București din banii lor, iar apoi reducerea de 90% o vor recupera ca decont de la facultăți, susține Asociația pentru transport București-Ilfov – document
UPDATE Regulile de transport pentru elevi și studenți, adoptate în ședința de Guvern de vineri, 8 septembrie / Pentru studenți, mai mulți operatori de transport au sistat între timp orice reducere prevăzută de lege
CFR Călători se răzgândește și acordă studenților reducerea de 90% pe tren, de marți, 5 septembrie, așa cum prevede legea educației în vigoare de două zile
Alianța studenților: Solicităm Guvernului să adopte de urgență Hotărârea de Guvern privind transportul studenților, oprind astfel orice altă posibilă încălcare a legii
Uniunea Națională a Studenților din România: Situația absurdă în care studenții nu mai au reducere la tarifele de transport se datorează incompetenței Ministerului Educației / CFR Călători a ales să încalce legea
Noile reguli de transport pentru studenți cu 90% reducere la călătorii și abonamente ar putea fi adoptate joi, 7 septembrie, de Guvern. Până atunci, mai mulți operatori feroviari refuză aplicarea legii educației intrată în vigoare
Studenții vor plăti integral abonamentele STB de transport în București până când noile reguli cu reducerile de 90% sunt publicate, cel târziu pe 15 septembrie / Elevii au în continuare abonament gratuit prin aplicația YouthTB
CFR Călători anunță că din 3 septembrie nu mai acordă nicio reducere studenților pe tren, deși Autoritatea Feroviară anunța că reducerile actuale vor fi acordate chiar și după intrarea în vigoare a noilor legi ale Educației, până la aprobarea normelor de aplicare cu noile facilități, de către Guvern
Alianța studenților reacționează, după anunțul CFR și al Softrans că studenții nu vor mai primi nicio reducere din 3 septembrie până la aprobarea noilor norme de aplicare a legilor Educației: Companiile încalcă legea
Studenții și elevii vor avea reducerile și gratuitățile prevăzute de legile educației din 3 septembrie, dar după mecanismul din normele de aplicare vechi, până la intrarea în vigoare a noilor norme, transmite Autoritatea pentru Reformă Feroviară
Noile reguli de transport la și dinspre școală, pentru elevi, sunt birocratice și le schimbă pe cele în vigoare – proiect / Cele două condiții pentru ca elevii să beneficieze de suma forfetară limitează mult numărul acestora. Șoferii vor primi listele cu toți elevii pe care îi transportă
Călătoriile cu trenul, gratuite pentru elevi din septembrie, pe orice distanță. Biletele cu reducere 100% se acordă pe baza carnetului elev valabil – proiectul de Hotărâre cu regulile de transport școlar
Transportul cu metroul, gratuit pentru elevii care locuiesc ori învață în București sau județul Ilfov, pe baza carnetului de elev și a unui act de identitate – proiectul de Hotărâre cu noile reguli de transport
Transport redus cu 90% pentru studenți și vârsta beneficiarilor majorată până la 30 de ani – măsuri din noua lege a învățământului superior, cu aplicare din septembrie / Impactul financiar este de 200 milioane lei pe an
Reducerile de 90% la călătoriile cu Metrorex și STB, pentru studenții care învață în București-Ilfov, intră în vigoare începând din 3 septembrie. Se va circula cu 8 lei pe lună
Exit mobile version