Elevii și studenții au abonamente gratuite sau cu reducere de 90%, după caz, la metrou, după ce Metrorex „a identificat o variantă legală de acordare a acestor facilități“. Lista abonamentelor și a stațiilor de unde pot fi ridicate

23.052 de vizualizări
Foto: Unsplash.com
Metrorex, compania de stat care operează metroul în București, precizează într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro că a fost găsită o soluție legală pentru acordarea reducerilor pentru studenți și a călătoriilor gratuite pentru elevi. Astfel, în acest moment în toate cele 60 de puncte de vânzare de abonamente se poat solicita aceste facilități – lista acestora poate fi găsită în articol.

Răspunsul vine după ce săptămâna trecută nu existau norme clare și compania a sistat aceste abonamente/facilități. Redăm răspunsul Metrorex:

„La data de 03.09.2023 au intrat în vigoare atât  Legea nr. 198/2023 învățământului preuniversitar, cât și Legea nr. 199/2023 învățământului superior, legi referitoare la acordarea facilităților la transportul elevilor și studenților.

Întrucât normele metodologice nu au fost adoptate în timp util, conform prevederilor legale coroborat cu faptul că s-au efectuat anumite modificări atât în ceea ce privește facilitățile  acordate, cât și modul de acordare al acestora, nu s-au putut comercializa titluri de transport pentru aceste categorii de călători.

Metrorex a întreprins însă, toate demersurile necesare împreună cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (autoritate a statului care decontează aceste titluri de transport) pentru găsirea unei soluții legale de emitere a titlurilor de călătorie aferente, până la aprobarea normelor metodologice de aplicare.

Astfel că, după o perioadă foarte scurtă de timp, s-a identificat o variantă legală de acordare a acestor facilități, elevii și studenții putând să-și achiziționeze în continuare titlurile de călătorie cu reducere/gratuite, în cele peste 60 de locații aflate în rețeaua de metrou.

Titlurile de călătorie comercializate conform noilor legi sunt :

Abonamente lunare gratuite pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat, inclusiv cei înmatriculați în cadrul unităților de învățământ care funcționează după un curriculum străin, beneficiari ai serviciilor publice de transport public local, inclusiv metropolitan și județean;

Abonamente lunare gratuite pentru studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal;

Titluri de transport de tip ”10 călătorii” gratuite pentru studenții cu unul sau ambii părinți decedați, precum și studenții proveniți din centre de plasament sau care au fost în plasament la familia extinsă, substitutivă sau la asistent maternal;

Abonamente lunare cu reducere 90% pentru studenți;

Titluri de transport de tip ”10 călătorii” cu reducere 90% pentru studenți.

Studenții care optează pentru titluri de transport de tip ”abonament lunar” nu vor putea achiziționa titluri de transport de tip ”10 călătorii” pe perioada valabilității abonamentului. Studenții care optează pentru titluri de transport de tip ”10 călătorii” vor putea achiziționa maximum 3 titluri de transport de tip ”10 călătorii” într-o perioadă de 30 de zile consecutive.

Cu precizarea că în lipsa unui cadru legal nu se poate deconta de la bugetul de stat transportul cu metroul, regretăm impactul pe care aceste noi prevederi legislative l-a creat în rândul elevilor și studenților“.  

Elevii și studenții își pot achiziționa titlurile de transport de la casieriile următoarelor stații:

Magistrala 1: Pantelimon, Republica, Costin Georgian, Nicolae Grigorescu 1, Titan, Dristor 1, Mihai Bravu, Timpuri Noi, Piata Unirii 1, Izvor, Eroilor, Grozavesti, Petrache Poenaru, Crangasi, Basarab 1, Gara de Nord 1, Piata Victoriei 2, Stefan cel Mare, Obor, Piata Iancului, Piata Muncii, Dristor 2;
Magistrala 2: Dimitrie Leonida, Aparatorii Patriei, Piata Sudului, Constantin Brancoveanu, Eroii Revolutiei, Tineretului, Piata Unirii 2, Universitate, Piata Romana, Piata Victoriei 1, Aviatorilor, Aurel Vlaicu, Pipera;
Magistrala 3: Preciziei, Pacii, Gorjului, Lujerului, Politehnica;
Magistrala 4: Gara de Nord 2, 1 Mai;
Magistrala 5: Valea Ialomitei, Raul Doamnei, Constantin Brancusi, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont și Academia Militara.


4 comments
  1. De ce elevilor le bagati fortat abonament pe un an ( la Unirii), cand eu am cerut pe o luna??? Ca sa va dea statul bani degeaba pe un an, desi eu nu am avut nevoie de abonament decat in acea luna

  2. la FMI-Unibuc Buc nu s-au dat nici acum legitimatiile de studenti iar Metrorex REFUZA sa dea abonamente cu pret redus!
    Vi se pare normal?
    De ce nu-i interpelati pe aceastra tema.
    Bine, nici FMI nu e fara vina aici dar acesata este o alta discutie

  3. Pentru studenti de ce nu se pot face abonamente la metrou pe o durata de un an? Ar trebui sa se aibă în vedere introducerea acestei facilități. Ce opinie aveți?

    1. Pai poate renunti la facultate/iti ingheti anul/ esti exmatriculat la mijlocul anului, de ce sa beneficiezi in continuare de reducere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liceele profesionale și tehnice se vor putea dota cu laboratoare de informatică și ateliere de practică, aplicând direct sau prin intermediul primăriilor, într-un nou apel PNRR de 45 de milioane de euro – proiect

Liceele profesionale și tehnice vor putea depune proiecte pentru dotarea cu laboratoare de informatică și ateliere de practică, aplicând direct sau prin intermediul primăriilor, într-un nou apel PNRR de 45…
Vezi articolul

„Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor” – premierul Nicolae Ciucă, după ce AUR a început o campanie împotriva G4Media / Edupedu.ro condamnă atacul

„Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă după ce partidul extremist AUR a lansat miercuri un atac la adresa G4Media.ro, provocându-și…
Vezi articolul

Contribuțiile din salarii la sănătate și pensii, neplătite pe luna noiembrie pentru angajații din învățământ din mai multe județe, cu câteva zile înainte de finalul anului 2023 – surse

Contribuțiile din salariile pentru luna noiembrie către asigurarea de sănătate și pensie sunt neplătite pentru angajații din învățământ din mai multe județe, potrivit surselor Edupedu.ro. Situația nu este o premieră…
Vezi articolul