STUDIU Costul cu educația pentru un copil în 2018 – cât 6 alocații pe lună

1.524 de vizualizări
Costul cu educația pentru un copil
Costul cu educația pentru un copil Foto: Pixabay.com
Rechizitele, manualele, serbările și excursiile, plus cheltuiala cu after-school-ul înseamnă un buget lunar de 545,8 lei pentru un copil. Asta arată cel mai recent studiu al fundației Friedrich Ebert Stiftung, ”Coșul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populația României”, publicat la finalul lunii octombrie 2018.

Suma de 545,8 lei pe lună, de persoană, cât costă coșul minim de consum pentru edcuația copilului este echivalentul a peste 6 alocații de 84 de lei pe lună. Dacă ar fi să calculăm bugetul anual, potrivit cifrelor avansate de studiul FES, atunci bugetul ar fi de 4.115 lei pentru o familie cu doi copii. Bugetul acesta ar însemna 48,9 alocații de câte 84 de lei pe lună, iar suma s-ar strânge în 4 ani dintr-o singură alocație și în doi ani din două, dacă ne-am baza doar pe banii alocați de stat. Nu au fost luate în calcul și cheltuielile culturale.

Costul cu educația pentru un copil

SURSA: FES

În privința cheltuielilor cu educația, studiul apreciază că ”deși învățământul școlar este gratuit în România, în realitate procesul de învățământ implică o serie de costuri inevitabile. Acest fapt a fost invocat de toate grupurile intervievate în cadrul cercetării și este confirmat de cercetările realizate de Salvați Copii România, cea mai recentă fiind publicată în septembrie 2018”.

Majoritatea persoanelor intervievate au estimat că învățământul copiilor implică costuri lunare importante. Aceste costuri sunt legate de rechizite, manuale, culegeri și caiete speciale, fondurile clasei și al școlii și alte servicii pentru unitățile de învățământ ale căror costuri sunt suportate de părinți.

Autorii studiului, Ștefan Guga, Adina Mihăilescu, Marcel Spatari, au calculat din mai multe surse, informația principală fiind luată dintr-un sondaj făcut pe 903 persoane, coșul minim necesar unei familii cu unul sau doi copii, pentru a avea un trai decent.

Potrivit metodologiei, sondajul a fost făcut în perioada iulie-septembrie 2018, de Syndex România și Institutul de Cercetare a Calității Vieții.

FOTO: pixabay.com


3 comments
  1. O statisitica mai aproape de realitatea de zi cu zi pentru o familie cu un copil (clasa a 2-a in 2017) arata cam asa:
    – Rechizite pe un an 235 lei/an (2017)
    – Program after-school (include masa amiaza) 5500 lei/an (2017)
    – Excursii 50 lei/an (2017)
    – Teatru – Cinema-Muzee 105 lei/an (2017)
    – Serbare 50 lei /an (2017)
    – Carti 200 lei/an (2017)
    Total cheltuieli educatie pe an de 1 copil = 6140 lei /an.
    Daca as adauga un sport cum a fost in anii trecuti: Karate 70 lei / luna. Lucrurile ar sta cam de 591 lei/luna. Cam de 7 ori alocatia de la stat. Si scriu in calitate de parinte cu venituri peste medie.
    Concluzie: Invatamantul in Romania este gratuit pe hartie, in rest fiecare parinte inceraca sa aloce copilului lui tot ce se poate pentru o educatie corespunzatoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scădere cu peste 30.000 a numărului elevilor şi studenților din România, în anul școlar care se încheie astăzi. Institutul Național de Statistică: Un profesor se ocupă de 15 elevi/studenţi, în medie

Numărul elevilor şi studenţilor din sistemul naţional de educaţie din România, în anul şcolar/universitar 2020-2021, a scăzut cu 31.600, comparativ cu intervalul anterior, până la aproape 3,5 milioane, în timp…
Vezi articolul