STUDIU Un stil de viață bazat doar pe consumul de legume nu este suficient pentru a reduce riscurile cardiace

415 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Deşi legumele sunt benefice pentru starea de sănătate, consumul lor în cantităţi mari, dacă nu este însoţit şi de alţi factori, nu este suficient pentru a reduce riscul de infarct sau de accident vascular cerebral, au anunţat autorii unui studiu de amploare desfăşurat în Marea Britanie, informează luni BBC, conform Agerpres.

Ceea ce oamenii mănâncă în plus faţă de legume, cât de multe exerciţii fizice practică, precum şi locul şi felul în care trăiesc reprezintă factori care ar putea avea un impact mai mare asupra stării de sănătate, potrivit autorilor acestui studiu.

Ei accentuează totuşi faptul că o dietă echilibrată reduce riscul de apariţie pentru multe boli, inclusiv pentru anumite tipuri de cancer.

Cel puţin cinci porţii de legume şi fructe în fiecare zi sunt recomandate de experţii din sănătate, inclusiv de cei de la Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie.

Noul studiu, realizat de cercetători de la universităţile britanice Oxford şi Bristol în colaborare cu specialişti de la Universitatea Chineză din Hong Kong, a constat în întrebări adresate celor 400.000 de persoane înscrise la o cercetare ştiinţifică demarată de UK Biobank, care au fost invitate să completeze un chestionar despre dietele lor, inclusiv despre cantităţile de legume gătite şi crude pe care le mănâncă în fiecare zi.

În medie, participanţii au spus că mănâncă cinci linguri de legume pe zi: două linguri de legume crude, trei linguri de legume gătite.

Starea lor de sănătate şi orice afecţiune a inimii care a dus la tratament în spital sau la deces au fost monitorizate pe parcursul a 12 ani.

Deşi riscul de deces cauzat de boli cardiovasculare a fost cu aproximativ 15% mai mic pentru persoanele care mâncau cele mai mari cantităţi de legume – în special pentru cele care consumau multe legume crude – în comparaţie cu cele care mâncau cele mai mici cantităţi de legume, autorii studiului au considerat că acest rezultat ar putea fi explicat prin alţi factori.

Acei factori includ stilul de viaţă al participanţilor – de exemplu dacă fumau sau consumul de alcool -, precum şi locurile de muncă, veniturile şi dieta generală.

Ca urmare, autorii spun că studiul lor nu a descoperit o dovadă „a unui efect protector oferit de consumul mare de legume” asupra frecvenţei de apariţie a afecţiunilor cardiace şi ale sistemului circulator.

Ben Lacey, cercetător la Universitatea Oxford, a spus: „Acesta este un studiu important, cu implicaţii pentru înţelegerea cauzelor dietetice ale bolilor cardiovasculare”, conform sursei citate.

Însă Naveed Sattar, profesor de medicină a metabolismului la Universitatea Glasgow, a spus că rezultatul este „o bună dovadă furnizată de un studiu” a faptului că alimentele bogate în fibre, precum legumele, „pot să contribuie la scăderea în greutate şi la îmbunătăţirea nivelurilor factorilor de risc care cauzează boli cardiace”.

Potrivit aceluiaşi profesor, concluziile studiului pot fi dezbătute, dar nu ar trebui să afecteze recomandările formulate pe scară largă privind introducerea în dietă a cel puţin cinci porţii de fructe şi legume pe zi.

De ce trebuie să mâncăm cinci porţii de legume şi fructe pe zi?

Potrivit recomandărilor NHS, fructele şi legume reprezintă o sursă bună de vitamine, precum acid folic, şi de minerale, precum potasiu.

Ele conţin şi fibre, care contribuie la menţinerea sănătăţii tranzitului intestinal, previn problemele de digestie şi reduc riscul de cancer intestinal.

Fructele şi legume participă, de asemenea, la reducerea riscului de boli cardiace, accident vascular cerebral şi anumite tipuri de cancer. Ele contribuie şi la structura unei diete sănătoase şi echilibrate.

Totodată, sunt sărace în grăsimi şi calorii (cu condiţia să nu fie prăjite sau coapte în cantităţi mari de ulei).

Alţi experţi afirmă că măsurarea cantităţilor şi monitorizarea tipurilor de alimente pe care oamenii le consumă timp de mulţi ani, pentru a studia efectele lor asupra riscurilor de apariţie a unor boli, reprezintă o pistă de cercetare care este predispusă la erori, potrivit Agerpres.

„Din păcate, trebuie să punem sub semnul îndoielii fiabilitatea descoperirilor obţinute prin acest studiu, din cauza utilizării unor întrebări simple, prin care autorii se aşteptau ca participanţii să anunţe o valoare medie a consumului lor de legume”, a declarat Janet Cade, profesoară la Universitatea Leeds.

Autorii studiului, publicat în revista Frontiers in Nutrition, afirmă că oamenii care mănâncă multe legume crude ar putea beneficia de o scădere a riscului de boli cardiace deoarece prin gătitul legumelor se elimină nutrimente importante, precum vitamina C.

Uleiul şi grăsimea folosite la gătitul legumelor ar putea duce, de asemenea, la creşterea cantităţii consumate de sare şi de grăsimi, doi cunoscuţi factori de risc pentru bolile cardiace.

Totodată, oamenii care au o dietă bazată pe multe legume mănâncă mai puţine alimente bogate în calorii şi mai puţine grăsimi, consumând totodată mai multe vitamine şi antioxidanţi, care pot să prevină procesul de deteriorare a celulelor din organism, mai informează Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scrisoare fără precedent de susținere a directorului celui mai mare proiect de cercetare din România: peste 100 de cercetători, ingineri, doctoranzi de la Laserul de la Măgurele anunță că îl sprijină pe Nicolae Zamfir, ținta unor „tentative de discreditare”

O bună parte din cercetătorii de la Măgurele fac front comun în sprijinul directorului celui mai mare proiect de cercetare din România, Nicolae Zamfir. „Subsemnații, cercetători la Centrul ELI-NP, protestăm…
Vezi articolul

DOCUMENT Sesizarea celor de la USR pentru verificarea de plagiat a tezei lui Lucian Bode, respinsă de Consiliul pentru atestarea titlurilor universitare – CNATDCU, după ce semnatarii nu și-au completat datele personale și dosarul conform procedurii / Politicienii, “rugați“ să revină cu documentația completă

Sesizarea celor de la USR făcută pe 18 octombrie 2022 la secretariatul CNATDCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare – a fost respinsă, potrivit unui…
Vezi articolul

Două potențiale vaccinuri pentru coronavirus, unul făcut de Universitatea Oxford, au început să fie testate pe dihori de laborator, în Australia. Primele rezultate ar putea fi gata în iunie

Două potențiale vaccinuri pentru coronavirus au început să fie testate în Australia, scrie BBC. Vaccinurile, făcute de Universitatea Oxford și compania americană Inovio Pharmaceutical, au primit permisiunea pentru testarea pe…
Vezi articolul

Cel puțin 27% dintre proiectele de cercetare finanțate din fonduri publice să aibă printre parteneri entități comerciale / Toate competițiile să fie făcute prin platforme digitale care să fie funcționale cel târziu la 1 ianuarie 2026 – proiect de lege cu măsuri impuse de PNRR și angajamentele europene, pus în consultare de Minister

Cel puțin 27% dintre proiectele de cercetare finanțate din fonduri publice trebuie să aibă cel puțin o entitate comercială activă în calitate de partener, potrivit unui proiect de lege privind…
Vezi articolul