SUA: Justiția suspendă interdicția anunțată de Trump care vizează accesul studenților străini la Harvard

189 de vizualizări
Foto: Kris Snibbe/ Harvard Staff Photographer
Justiția americană a suspendat, joi, măsura președintelui Donald Trump care viza să le interzică noilor studenți internaționali intrarea în Statele Unite pentru a urma cursurile Universității Harvard, o măsură care a transmis unde de șoc printre cei afectați, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Considerând că renumita instituție de învățământ superior riscă să sufere „un prejudiciu imediat și ireparabil înainte ca toate părțile să fi avut ocazia să fie audiate”, judecătoarea Allison D. Burroughs a suspendat joi decretul lui Donald Trump, potrivit unui document judiciar la care AFP a avut acces.

Miercuri seară, Trump, în plin război împotriva universităților pe care le consideră focare „woke”, a anunțat că este „necesar să restricționeze intrarea cetățenilor străini care vor să vină în Statele Unite pentru a participa, exclusiv sau în mare parte, la un program de studii la Universitatea Harvard”. Această măsură urma să se aplice imediat „străinilor care intră sau încearcă să intre în Statele Unite pentru a începe să participe” la programele universității și urma să rămână în vigoare timp de șase luni, cu posibilitatea prelungirii.

Joi, Harvard a contestat acțiunea administrației Trump în instanță, susținând că aceasta face parte dintr-o „campanie concertată crescândă de represalii” împotriva universității, care „refuză” să cedeze presiunilor guvernamentale.

Harvard se află în prima linie a războiului lui Donald Trump împotriva învățământului superior, refuzând, printre altele, să se supună unor audituri privind programele sale academice, personalul sau studenții săi pentru a menține finanțarea federală. Washingtonul a redus deja circa 3 miliarde de dolari din finanțarea către universitate.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Google, LinkedIn și celelalte mari platforme digitale – îndemnate să ia măsuri pentru a combate frauda academică. Apelul unei rețele internaționale din care face parte și ARACIS, agenția responsabilă cu asigurarea calității în universitățile românești

Rețelele de socializare și marile platforme de tehnologie sunt îndemnate să ia atitudine împotriva fraudei academice, printr-un apel al unei mari rețele internaționale ce reunește agenții responsabile cu standardele de…
Vezi articolul

Zeci de cămine studențești și cantine din țară, controlate de Protecția Consumatorilor – amenzi de 192.000 de lei / Șapte cantine din București, Suceava, Pitești, Bacău, Brăila și Miercurea Ciuc au fost suspendate

Un număr de 33 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 17 avertismente şi 16 amenzi în valoare de 192.000 lei, au fost aplicate, sâmbătă, de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor…
Vezi articolul

VIDEO Cine crede că pușca sau racheta fac mai mult decât mintea unui om care manevrează aceste lucruri se înșeală amarnic, spune Mihnea Costoiu, rectorul UPB: Acum când trăim, respirăm, mâncăm, totul ni se întâmplă cu 10% mai puțin, e momentul să explicăm că investiția serioasă în Educația de calitate este cea mai puternică armă

Apel ferm pentru creșterea investițiilor în educație, făcut de Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București. Acesta a declarat, la deschiderea PoliFest 2026, un târg educațional organizat de instituție, că…
Vezi articolul

Credit fiscal de 10% pentru cercetare-dezvoltare, aprobat de Guvern prin OUG. Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: Avem niște scheme dedicate pentru atragerea și pentru scalarea ideilor de business dinspre zona universitară, de accelerator, în zona de business mai mare. Acest instrument nu exista până acum

Guvernul a aprobat, în ședința de marți seară, un pachet de măsuri fiscale care include introducerea, pentru prima dată, a unui credit fiscal pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare, potrivit anunțului Executivului.…
Vezi articolul