Subiecte Limba română uman – BAC 2023, sesiunea de toamnă. Cerință pentru candidați: să argumenteze dacă emoțiile influențează sau nu comportamentul unei persoane 

48.768 de vizualizări
Foto: captură – subiect
Baremul de corectare și subiectele de la proba de Limba Română de la examenul de Bacalaureat 2023, sesiunea de toamnă, au fost publicate de Ministerul Educației. Miercuri, 16 august, candidații au susținut proba scrisă la Limba și literatura română.

La primul subiect, aceștia au avut de redactat un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumenteze dacă emoțiile influențează sau nu comportamentul unei persoane, raportându-se atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Însemnările mele de Maria Banuș, cât și la experiența personală sau culturală. 

La subiectul al III-lea, cerința a fost să scrie un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ studiat, aparținând lui Mihail Sadoveanu sau lui G. Călinescu. 

Peste 33.900 de candidați s-au înscris la această sesiune, potrivit unui anunț al Ministerului Educației. Din aceștia, 11.300 sunt din promoțiile anterioare, ceea ce înseamnă că doi din trei tineri înscriși la Bacalaureatul de toamnă sunt din promoția curentă.

Prin comparație, sesiunea din acest an are cel mai mic număr de înscriși din ultimii 18 ani. Raportat la cei prezenți din promoția curentă, cifrele arată o prezență similară cu cea de anul trecut.

Este pentru prima dată când toate lucrările de la un examen național vor fi evaluate digitalizat, după cum au susținut ministrul Educației, Ligia Deca și secretarii de stat Florian Lixandru și Sorin Ion. Probele scrise se vor desfășura în 137 de centre de examen în toată țara.

Subiect Limba română – uman

Barem Limba română – uman

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2023:

  • 16 august 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 17 august 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 18 august 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 21 august 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 25 august 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
  • 26 – 28 august 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 29 august 2023: Afișarea rezultatelor finale

Nota minimă de promovare – pentru fiecare probă – este 5 (cinci), iar media finală necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Calendarele sesiunilor speciale de BAC 2020 și Evaluare Națională 2020 – publicate de Ministerul Educației. Sesiunile speciale sunt organizate pentru elevii afectați de pandemie

Calendarele oficiale ale sesiunilor speciale de Bacalaureat și Evaluare Națională 2020 au fost publicate de Ministerul Educației. Este vorba despre sesiunile organizate pentru absolvenții claselor a XII-a și a VIII-a…
Vezi articolul