Subiectele, rezolvările și rezultatele inițiale la Olimpiada de Informatică 2023, etapa județeană la gimnaziu, au fost publicate de organizatori

Foto: Business photo created by javi_indy - www.freepik.com

Subiectele de la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Informatică (ONI) 2023, susținută de elevii de gimnaziu, în țară, duminică, 19 martie, au fost publicate de organizatori, alături de baremele de corectare (descrierea soluțiilor) și rezultatele inițiale. Competiția este organizată de Ministerul Educației în parteneriat cu SEPI – Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică, în baza unui protocol de colaborare. Descarcă documentele din articol.

Amintim că, la începutul săptămânii, Edupedu.ro a scris cum subiectele și baremele de corectare de la fazele județene ale olimpiadelor naționale susținute până atunci nu erau făcute publice nicăieri deși, din acest an școlar, de ele se ocupă, la nivel național, Ministerul Educației prin CNPEE, potrivit regulamentelor specifice de organizare.

Joi, Ministerul Educației a răspuns solicitării Edupedu.ro de a afișa în mod transparent, online, documentele de la aceste competiții și a publicat arhivele cu documentele într-o nouă categorie pe site. Totuși, sâmbătă seară, 18 martie, după olimpiadele de informatică (liceu) și istorie, fazele pe județe, pentru acestea nu erau subiectele și baremele postate pe subiecte2023.edu.ro.

Rezultatele inițiale (clasamentul provizoriu) pentru Olimpiada Națională de Informatică, etapa județeană, clasele V-VIII, au fost publicate în aceeași zi pe site-ul competiției, elevii fiind evaluați și primind feedback în timpul în care rezolvau cerințele date, online, în centrele de concurs, pe platforma administrată de SEPI, după cum explică mai mulți profesori implicați în organizare, pentru Edupedu.ro. A fost vorba despre un timp de 3 ore și 2 probleme de rezolvat. Sâmbătă s-a susținut etapa județeană pentru clasele de liceu, despre care Edupedu.ro a scris aici.

DOCUMENTE Descarcă subiectele și baremele de la ONI 2023, etapa județeană, clasele V-VIII:

Subiect – Clasa a V-a:

Subiect – Clasa a VI-a:

Subiect – Clasa a VII-a:

Subiect – Clasa a VIII-a:

DOCUMENTE Descarcă de mai jos listele cu rezultatele inițiale, pe clase, anonimizate (sursa):

Clasa a V-a:

Clasa a VI-a:

Clasa a VII-a:

Clasa a VIII-a:

Citește și:
Subiectele, rezolvările și rezultatele inițiale la Olimpiada de Informatică 2023, etapa județeană, clasele IX-XII, au fost publicate de organizatori
Olimpiada județeană de Istorie 2023. Descarcă subiectele și baremele de corectare făcute la nivel național
UPDATE Toate subiectele și baremele de corectare de la olimpiadele școlare 2023, etapele județene, au fost publicate de Ministerul Educației – Descarcă documentele
Olimpiada județeană de Științe socio-umane 2023. Subiectele unice și baremele de corectare pentru Logică, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie, Educație civică și Educație socială au fost publicate – Descarcă
Olimpiada județeană de Matematică 2023. Subiectele și baremele au fost publicate – Descarcă
Olimpiada județeană de Geografie 2023. Descarcă subiectele și baremele făcute de Ministerul Educației
Olimpiada județeană de Fizică 2023. Descarcă subiectele și baremele, stabilite la nivel național
Olimpiada județeană de Limba și literatura română 2023. Subiectele și baremele au fost pentru prima dată făcute de Ministerul Educației – Descarcă
Maratonul olimpicilor în weekend, pentru elevii care vor participa la mai multe olimpiade puse una după alta de Ministerul Educației. Engleza, Franceza, Matematica și Științele socio-umane, în aceeași zi, cu subiecte centralizate
Etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2023 din Târgu Jiu (clasele VII-VIII) este mutată la Brașov: urma să fie susținută într-un liceu afectat acum de cutremure / Schimbări și la alte concursuri, anunțate într-o erată de Ministerul Educației
ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2022-2023, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin fazele naționale în 2023
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de astronomie și astrofizică, ”Terra” de geografie, ”Lectura ca abilitate de viață” (OLAV) și limbi clasice au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba engleză, istorie, geografie, religie, pedagogie și arte au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamentele actualizate pentru olimpiadele naționale de limba și literatura română, fizică, biologie și limba franceză au fost publicate de Ministerul Educației – DOCUMENTE
Olimpiade școlare 2023. Regulamente specifice de organizare, publicate de Ministerul Educației chiar și cu doar 3 zile înainte de o etapă județeană – cazul olimpiadei de chimie (documente)
Etapa județeană a olimpiadei naționale de Lingvistică este mutată de pe 18 februarie pe 3 martie – erată de la Ministerul Educației, cu 4 zile înainte de data stabilită inițial / Schimbare și la județeana de Biologie
Olimpiade școlare 2023. Modificări la calendarele oficiale, anunțate într-o erată de Ministerul Educației: etapa județeană de Fizică este mutată duminică, 5 martie. Naționala de Informatică se ține în 1-5 aprilie
Olimpiade școlare 2023. Care sunt concursurile pentru care elevii pot primi bursele de merit și performanță – LISTĂ
LISTĂ Concursuri școlare sportive 2023. Calendarul campionatelor pentru elevi legitimați și cel al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) 2022-2023, publicate de Ministerul Educației
Olimpiade școlare 2023. Etapele naționale la Matematică, Fizică și Chimie, stabilite în documente de inspectoratele școlare din țară, chiar și în vacanța din februarie / Încă n-au apărut calendarele oficiale de la Ministerul Educației
Exit mobile version