Subiectele și răspunsurile corecte de la Olimpiada de Matematică 2022, etapa locală, au fost publicate de organizatori

109.453 de vizualizări
Foto: captură subiect
Subiectele de la prima etapă a Olimpiadei Naționale de Matematică 2022, pentru toate clasele, au fost publicate sâmbătă la ora 17:00 de către Societatea pentru Științe Matematice, organizatorul concursului. În documente sunt și răspunsurile corecte de la fiecare item.

Reamintim că Olimpiada de Matematică, faza locală, desfășurată online, „s-a finalizat dezastruos”, a scris profesorul Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România. Gologan a mai scris că „mii de copii, mai ales din clasele mici, au avut probleme tehnice de a intra pe platforma olimpiadei locale de matematică, uneori târziu sau deloc”.

Potrivit surselor Edupedu.ro, platforma online pe care s-a desfășurat competiția ar fi picat în momentul în care cei peste 30.000 de elevi participanți s-au conectat la ora începerii concursului (10:30). După acest moment, problemele tehnice au continuat să împiedice o parte din elevi să participe. De asemenea, mulți elevi, care au intrat mai târziu, au fost scoși din platformă la ora planificată inițial pentru terminarea timpului de lucru, deși ar fi trebuit să primească timpul regulamentar.

Potrivit surselor Edupedu.ro, se analizează posibilitatea ca olimpiada să fie susținută din nou săptămâna viitoare, sau să fie susținută doar de cei care au fost dezavantajați sau nu au putut participa. Susținerea ar urma să aibă loc online sau fizic.

Subiectele și răspunsurile, pe clase:

Clasa a V-a:

Clasa a VI-a:

Clasa a VII-a:

Clasa a VIII-a:

Clasa a IX-a:

Clasa a X-a:

Clasa a XI-a:

Clasa a XII-a:


6 comments
  1. Buna ziua . Vin cu rugamintea sa schimbati data sau ora pt reluarea olimpiadei din data de 06/03/2022 , deoarece se suprapune cu olimpiada de fizica si nu mi se pare ok ca acesti copii care nu au reusit duminica sa se conecteze dau din alte motive tehnice nu au reusit sa parcurca tot testuL sa nu poata relua aceasta olimpiada , pt care s-au pregatit atata timp si pt asta sa nu poata sustina olimpiada pt ca este olimpiada de fizica.Multumesc si sper sa se rezolve situatia

  2. din pacate a avut un impact emotional deosebit pentru copiii care nu se puteau conecta… ii puteam auzi intreband: “Doamna, la mine de ce nu merge?”, “Doamna, tot nu merge…” si pe masura ce trecea timpul erau tot mai stresati si panicati si plangeau … si era prima olimpiada din viata lor… trist
    As vrea sa se poata face ceva pentru acei copii pentru ca nu era vina lor…

  3. Nu sunt de acord cu reluarea probei pentru copiii care s-au putut conecta si au obtinut calificarea in faza urmatoare. A fost un test greu, stressant, iar dezamagirea produsa de o eventuala reluare ar fi groaznica. Copiii nu au nicio vina, iar cei care au putut participa si au obtinut punctaj de calificare trebuie validati. Personal, nu il voi mai încuraja pe fiul meu sa mai participe. Daca vor sa schimbe rezultatele pe aceasta cale isi vor asuma un scandal pe masura. Probleme, daca au fost, au fost zonale, la noi nu au fost.

  4. Din pacate, fiica mea este dintre cei care nu s-au putut conecta, nu este corect sa tineti un elev 3 ore in Fata calculatorului, incercand cu lacrimi in Ochi sa se conecteze. Va rog sa luati masuri, bastfel in at copiii care isi urmeaza pasiunile sa nu fie jig iti si sa sufere in acest fel. Puneti va in locul unui elev pasionat de matematica, in cazul de Fata… Ce raspuns ii puteti da? Va rugam sa aveti grija de elevii nostri, sa luati masurile necesare pentru a Evita asemenea bataie de Joc. Fetita mea M-a rugat sa fac ceva ca ea vrea sa participe, ca in fiecare an. Ce raspuns ii pot sa?

  5. Nu mi se pare în regula sa se susțină din nou de către copii care s-au putut conecta corect! Este un consum psihic mare, pentru ei!
    Și nici sa se susțină din nou de ceilalți, dat fiind faptul ca vor avea subiecte diferite, mai grele sau mai ușoare! Ce certitudine aveți ca nu se va întâmpla la fel și săptămâna viitoare? Creați un precedent nefericit!

  6. Din păcate platforma nu a funcționat corect. Unii copii au reușit să intre abia după 30-45 de minute de la începerea concursului. intuitext/ Softwin au dovedit o lipsă crasă de profesionalism 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere publică în sistem de videoconferință pe tema modificării statutului elevului, organizată marți, 7 martie, de Ministerul Educației / Înscrierile se fac până pe 3 martie

Ministerul Educației anunță că organizează în data de 7 martie 2023, ora 14:00, în sistem de videoconferință, dezbaterea publică având ca temă proiectul de ordin pentru modificarea și completarea Statutului elevului (aprobat prin ordinul ministrului…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Alți trei elevi de la Colegiul Gheorghe Lazăr au fost depistați cu meningococi, după moartea colegei lor, arată Ministerul Sănătății care a dezinformat public în urmă cu două zile

Trei elevi de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București au fost depistați de către Direcția de Sănătate Publică drept purtători de tulpini meningococice, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății…
Vezi articolul

Primul Bacalaureat „schimbat radical” va fi în 2027, iar în septembrie 2023 vor fi gata planurile-cadru noi pentru liceu, programele școlare și manualele noi, „vom avea și profesori formați”, a promis Cîmpeanu la Parlament

Planurile-cadru noi pentru liceu, programele școlare aferente și manualele noi realizate după acestea vor fi gata până în septembrie 2023, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la audierile de miercuri…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2022-2023, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin fazele naționale în 2023

Calendarele olimpiadelor și concursurilor naționale în anul școlar 2022-2023, precum și ale olimpiadelor internaționale, au fost publicate astăzi de Ministerul Educației. De asemenea, sunt publicate și calendarele pentru campionatele naționale…
Vezi articolul

LISTĂ Manualele școlare pentru clasele I-VIII din care pot alege învățătorii și profesorii pentru noul an școlar, trimisă de CNPEE în teritoriu. Inspectoratele pot comanda cărțile până pe 25 iulie

Învățătorii și profesorii de gimnaziu își pot alege manualele cu care să lucreze în anul școlar 2023-2024, după ce o listă cu acestea a fost trimisă de Centrul Național de…
Vezi articolul