Surse: Aplicația informatică SIIIR folosită de secretariatele școlilor pentru a introduce date ale elevilor nu este funcțională / Până pe 10 februarie trebuie introduse datele privind segregarea școlară

14.841 de vizualizări
Foto: © Zorandim | Dreamstime.com
Aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România), folosită în școli de secretariate pentru a introduce diverse date ale elevilor, nu funcționează în această dimineață, potrivit surselor Edupedu.ro. Aplicația s-a blocat ieri după amiază, apoi în această dimineață a funcționat cu intermitențe până la ora 9, mai spun sursele citate. Amintim, în perioada 20 ianuarie – 10 februarie 2025, responsabilii pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării din școli vor colecta și încărca în SIIIR datele referitoare la segregarea școlară, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro.

Aplicația informatică SIIIR nu poate fi folosită în această dimineață de secretariatele școlilor. Aplicația Ministerului Educației este folosită în toate școlile din România pentru ca angajații, în special secretarii, să introducă diverse date ale elevilor legate de burse, tichete educaționale, promovare, sau mai nou, segregarea școlară.

Surse Edupedu.ro spun că aplicația funcționează cu dificultăți. Miercuri după-amiază a fost blocată, iar joi dimineață a funcționat doar până în jurul orei 9. La ora publicării acestui articol aplicația informatică nu funcționa.

Sursele spun că un motiv al blocării poate fi noul modul introdus în aplicație privind segregarea școlară. De altfel, aplicația s-a mai blocat și în urmă cu un an când a fost introdus modului privind tichetele educaționale.

Amintim că responsabilii pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării din școli vor colecta și încărca în SIIIR datele referitoare la segregarea școlară, în perioada 20 ianuarie – 10 februarie 2025, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației și Cercetării nr. 02/MD/13.01.2025.

„Toate etapele procesului de monitorizare a segregării școlare se vor derula în perioada 20 ianuarie — 5 aprilie 2025. Pentru derularea în condiții optime a monitorizării segregării școlare, unitățile de învăţământ preuniversitar au obligația de a colecta și raporta în Modulul SIIIR pentru monitorizarea segregării școlare indicatorii prevăzuți în Anexele 1.1. (monitorizarea de bază/restrânsă) și 1.2 (monitorizarea extinsă)”, se arată în documentul Ministerului Educației.

Conform sursei citate, pe perioada calendarului de monitorizare, unităţile de învăţămnânt preuniversitar și Inspectoratele Scolare Judetene/ISMB vor fi sprijinite cu îndrumări și sfaturi tehnice de către echipele Ministerului Educației și ale UNICEF Romania prin intermediul unei aplicații IT, unde fiecare unitate de învăţământ /ISJ/ISMB se vor înregistra, în conformitate cu instrucțiunile de înregistrare care vor fi comunicate în scurt timp. 

„Pentru clarificări tehnice, unitățile de învăţământ și ISJ/ISMB vor avea la dispoziție și manualele Ghid tehnic pentru aplicarea metodologiei pentru monitorizarea, identificarea, evaluarea, prevenirea și combaterea segregării școlare în învăţământul preuniversitar — Partea 1 (monitorizarea și evaluarea segregării școlare) și Partea 2 (indicatori, date si scoruri). În Ghidul tehnic — Partea 2, pentru fiecare indicator este specificat ce date sunt necesare pentru calculul indicatorilor, modalitatea de calcul a indicatorilor și modalitatea de calcul a scorurilor școlare. Manualele vor fi transmise ISJ/ISMB si unităţilor de învăţământ preuniversitar în data de 20 ianuarie”, a transmis Ministerul Educației.

Foto: © Zorandim | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Din 20 ianuarie și până pe 10 februarie, responsabilii comisiei pentru prevenirea și eliminarea violenței și discriminării din școli vor colecta și încărca datele referitoare la segregarea școlară – adresă a Ministerului Educației / Calendarul complet al activităților


5 comments
  1. De ce trebuie să fie completate obligatoriu?Asa spune doamna învățătoare.

  2. Platforma nu functioneaza nici acum, pe nici un nod. Bine-nteles ca tot scolile vor fi de vina.

  3. Are o săptămână și ceva de când funcționează cu intermitențe și mai important este faptul că nu salvează datele în cele mai dese ori. Da pe cine să intereseze? tre să își facă raportul unu de prin minister care taie frunză la câini pe 10 feb ce mai contează…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Aproape 16.000 de elevi înscriși în clasa a VIII-a nu au terminat clasa sau nu au fost înscriși automat de școli la Evaluarea Națională 2024 / Numărul este cel mai mare din ultimii 5 ani și apare după ce Ligia Deca a trimis în școli, în ianuarie, 13 măsuri ca să combată fenomenul

Ministerul Educației a anunțat luni la prânz că la Evaluarea Națională 2024 au fost înscriși „peste 160.400 de elevi”, în condițiile în care înscrierea elevilor la această evaluare este automată…
Vezi articolul

Nicio școală cu toaletă în curte nu a fost modernizată în ultimul an, sub ministrul Deca: PNL anunță cifre similare cu cele declarate de fostul ministru Cîmpeanu în septembrie 2022 / Actualul premier Ciolacu declara atunci că toaletele din fundul curții trebuie să dispară din “România educată”

Nicio școală cu toaletă în curte din cele 180 luate în evidența lunii septembrie de anul trecut n-a fost modernizată până acum, cu două săptămâni înainte să înceapă noul an…
Vezi articolul