Suspendarea concursului de titularizare a fost publicată în Monitorul Oficial

7.136 de vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Ordinul de ministru care suspendă concursul național de Titularizare 2020 a fost publicat joi seara în Monitorul Oficial. Documentul suspendă etapele de mobilitate prevăzute din 18 iunie pe toată durata stării de alertă.

Ordinul a apărut ieri seară, cu doar câteva ore înainte ca profesorii să își poată depune dosarele de înscriere, pentru că azi, pe 18 iunie ar fi început depunerea acestor documente.

Edupedu.ro a scris în exclusivitate, încă de săptămâna trecută, că organizarea acestui concurs este incompatibilă cu Legea 55/2020 care stabilește condițiile stării de alertă.

Ordinul nr 4549 din 17.06.2020 prevede:

”Pe durata stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării se suspendă organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la punctul I, subpunctele 12-25 din anexa nr 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020 2021, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5259/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Reluarea activităților, prevăzute la alineatul (1), se va realiza conform unui calendar aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării, după încetarea stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării”
Photo by Moose Photos from Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea Magdalena Dorcioman: Degrevarea nu este un privilegiu, ci un instrument de eficiență instituțională, mai ales în școli care administrează sute de elevi și reforme în derulare

„Degrevarea nu este un privilegiu, ci un instrument de eficiență instituțională, mai ales în școli care administrează sute de elevi, infrastructură extinsă, activitate în două schimburi și reforme în derulare”,…
Vezi articolul

Paradoxul celui mai mare angajator din România, organizat și condus haotic de miniștri și politicieni locali – La Titularizare 2024, din cele peste 75 de mii de posturi scoase la concurs, peste 65 de mii erau de fapt netitularizabile, iar peste 48 de mii incomplete

La Titularizare 2024, din cele peste 75.000 de posturi scoase la concurs de Ministerul Educației, peste 65.000 erau netitularizabile, iar peste 48.000 incomplete, arată raportul privind starea învățământului, document publicat de…
Vezi articolul

Bacău: 13 profesori și secretara unei școli din Neamț, condamnați la un an de închisoare după ce au trecut elevi fictivi în catalog, ca să nu își piardă catedrele. Decizia nu este definitivă

Treisprezece profesori din judeţul Neamţ şi o secretară de liceu au fost condamnaţi în primă instanţă pentru fals intelectual în înscrisuri oficiale, după ce ar fi falsificat cataloage pentru a-şi…
Vezi articolul