Sute de mii de microplastice conținute per litrul de apă îmbuteliată, descoperite de cercetători de la Universitatea Columbia, Statele Unite – studiu

3.120 de vizualizări
Foto: © Andreblais | Dreamstime.com
Apa din sticlele de plastic conţine de până la o sută de ori mai multe particule de plastic minuscule decât se estimase anterior, potrivit unui nou studiu dat publicităţii săptămâna aceasta, informează AFP, potrivit Agerpres.

Folosind o tehnică inovatoare, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Columbia din New York au numărat, în medie, 240.000 de fragmente de plastic detectabile pe litru de apă, după ce au testat produsul de la mai multe mărci populare.

Acest studiu, publicat în revista PNAS, ridică semne de întrebare cu privire la potenţialele consecinţe asupra sănătăţii.

„Dacă oamenii sunt îngrijoraţi de nanoplasticele din apa îmbuteliată, este rezonabil să luăm în considerare alternative, cum ar fi apa de la robinet”, a declarat Beizhan Yan, coautor al studiului. Dar, a adăugat el: „Nu recomandăm să nu se bea apă îmbuteliată atunci când este necesar, deoarece riscul de deshidratare poate fi mai mare decât potenţialele consecinţe ale expunerii la nanoplastice”.

Nanoplasticele au atras din ce în ce mai mult atenţia în ultimii ani şi sunt prezente peste tot pe planetă.

Microplasticele au mai puţin de 5.000 de micrometri (5 milimetri), în timp ce nanoplasticele au mai puţin de un micrometru. Sunt atât de mici încât pot intra în sistemul circulator şi, prin urmare, chiar şi în organe, inclusiv în creier şi în inimă.

Cercetările asupra consecinţelor lor asupra ecosistemelor şi sănătăţii umane sunt încă limitate, dar unele studii au evidenţiat deja efecte dăunătoare, de exemplu asupra sistemului reproductiv.

Cercetătorii au folosit pentru acest studiu o tehnică nouă – laserele.

Ei au testat trei mărci de apă, fără a le dezvălui numele. „Credem că toate apele îmbuteliate conţin nanoplastice, aşa că evidenţierea unora dintre ele ar putea fi considerată nedreaptă”, a explicat Beizhan Yan.

Rezultatele au arătat că fiecare litru conţine între 110.000 şi 370.000 de particule pe litru, dintre care 90% s-au dovedit a fi nanoplastice, restul fiind microplastice. Cel mai frecvent tip găsit a fost nailonul, provenind, probabil, de la filtrele de plastic folosite pentru purificarea apei, urmat de tereftalatul de polietilenă (PET), din care sunt fabricate sticlele.

În viitor, cercetătorii speră să testeze apa de la robinet, care conţine şi ea microplastice, dar, aparent, în cantităţi mai mici.

Foto: © Andreblais | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației despre refuzul unor primari de a deconta naveta profesorilor din mediul rural: Este o situație nedreaptă pentru profesori / Vom găsi o soluție pentru anul viitor: fie să anulăm prorogarea, fie să găsim un mecanism prin care primăriile să-și asume responsabilitățile stabilite prin lege

Ministrul Educației Daniel David a fost întrebat de jurnaliștii de la Bihoreanul cum va dezvolta învățământul rural, în contextul în care, în prezent, multor profesori din județ nu li se…
Vezi articolul

Consiliul Atlantic anunță un grup operativ axat pe securitatea Mării Negre, în colaborare cu SNSPA. Rectorul Remus Pricopie: România și partenerii săi sunt pregătiți să contracareze atacurile hibride și convenționale care ar destabiliza regiunea

Inițiativa de Securitate Transatlantică a Consiliului Atlantic din Centrul Scowcroft pentru Strategie și Securitate anunță formarea unui grup operativ axat pe securitatea Mării Negre, în parteneriat cu Universitatea Națională de…
Vezi articolul

Schimbările pe lege cu privire la doctoratele cu frecvență și frecvență redusă – pe cale să fie adoptate, la trei luni distanță, și la nivelul Regulamentului studiilor doctorale, prin care este pusă în aplicare Legea

Ministerul Educației a așteptat până în decembrie să pună în consultare publică un proiect de ordin de ministru prin care să modifice regulamentul cu privire la desfășurarea studiilor doctorale, așa…
Vezi articolul

Consilierul ministrului Educației, Radu Szekly, nu este în conflict de interese fiind și co-fondator al Școlii Româno- Finlandeze de la Sibiu, potrivit Agenției Naționale de Integritate

Funcția de consilier al ministrului Educației nu este în incompatibilitate cu cea de co-fondator al unei școli private, transmite Agenția Națională de Integritate într-un răspuns cerut de Edupedu.ro. Școala Româno-Finlandeză…
Vezi articolul