Elevii de liceu pot accesa, în lunile următoare, o serie de programe de pregătire puse la dispoziție gratuit de Universitatea Politehnica Timișoara, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior.…
Finlanda aplică, începând din acest an, o reformă a admiterii în instituțiile de învățământ superior, pentru a susține accesul candidaților la studii universitare, așa cum, recent, a spus că dorește…
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se autosesizează în problema examenului de limba română pe care Ministerul Educației le permite universităților să îl organizeze pentru absolvenții minoritari care vor să dea…
Universitatea din București anunță că a înregistrat cel mai mare număr de candidați la facultate din ultimii trei ani. Aproape 22.000 de candidați au ales să își continue studiile superioare…
Avocatul Poporului i-a cerut oficial ministrului Educației să modifice regulile de admitere la facultate, la master și la doctorat. Metodologia de admitere la studiile universitare, aprobată prin ordin de ministru,…