Introducerea în legea educației a incompatibilităților lider de partid – rector, președinte de senat universitar, decan sau prodecan este cerută de Alianța Națională a Studenților din România: în 54,2% dintre universități există profesori candidați pentru funcții politice, au răspuns studenții la un sondaj ANOSR

Studenții atrag atenția că în 54,2% dintre universități există profesori universitari care “au candidat și/sau vor candida pentru funcții politice”. “Majoritatea persoanelor indicate [de către studenți – N. Red.] ocupă…
Vezi articolul

Fostul președinte al Consiliului de etică universitară este păstrat pentru încă 4 ani în CEMU chiar de Ministerul Educației, care constata în vară că a fost angajat titular la două facultăți simultan, lucru ilegal. Trei din cei cinci noi membri provin de la Universitatea Politehnica București

Noua componență a Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), organism consultativ al Ministerului Educației care verifică respectarea eticii în universități, a fost publicată în Monitorul Oficial. Ciprian Ion Preda,…
Vezi articolul