Resetarea mandatelor de rector la viitoarele alegeri universitare / Rectorii primesc posibilitatea a încă două mandate de câte 5 ani, indiferent de numărul de ani de când conduc deja universitățile. Ligia Deca: Juriștii mi-au spus că legea nu retroactivează

Proiectul legii învățământului superior, asumat de ministra Educației, Ligia Deca, prevede câte două mandate pentru rectorii universităților. Durata acestora este de 5 ani fiecare, iar cei care au avut deja…
Vezi articolul

Reprezentanții ANOSR reacționează la propunerile din legea învățământului superior: Respingem ferm prelungirea mandatelor rectorilor de la 4 la 5 ani și, mai ales, eliminarea limitării la 2 mandate / Dezacord pentru eliminarea atribuțiilor CNATDCU în acordarea titlurilor de doctor și a atestatelor de abilitare

Respingem ferm propunerile de prelungire a mandatelor rectorilor de la 4 la 5 ani și, mai ales, eliminarea limitării la 2 mandate, transmit reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din…
Vezi articolul