Aproape jumătate dintre elevii aflați în situații medicale au fost respinși la admiterea la liceu la rezolvarea cazurilor speciale, în București, pentru că nu se încadrau cu media de la Evaluarea Națională / Cazul unui elev, cu media 8.50, diagnosticat cu o formă gravă de diabet care va merge 10 stații de metrou până la liceul la care a fost repartizat

Jumătate dintre cei 48 de elevi din București care au depus cerere de a fi repartizați din nou la admitere la un alt liceu decât la cel inițial, din motive…
Vezi articolul
elev cu rucsac, elev plecare, elev protest, evaluarea nationala, incurcarea subiectelor la Evaluarea Națională

Elev de clasa a XII-a, despre BAC 2025: Sper să iau la toate materiile peste 9. Este, totuși, un examen foarte important pentru un elev și emoțiile există / Probele scrise încep marți, pe 10 iunie – calendarul primului Bacalaureat din timpul cursurilor

Un elev de clasa a XII-a a vorbit, pentru TVR Craiova, despre examenul național de Bacalaureat 2025 și a spus că se așteaptă să ia la toate materiile peste nota…
Vezi articolul

Uneori mi se pare că nu înțelegem bine ecosistemul în educație, triada cheie: profesori-elevi-părinți. Nu înseamnă că toți putem face orice, spune ministrul Educației: Părintele este și el contribuitor la actul de educație pentru copiii lui, trebuie să-l asculți. Decizia tot la profesor și la școală ajunge

Ministrul Educației, Daniel David, a spus că „uneori mi se pare că nu înțelegem bine ecosistemul în educație, triada cheie: profesori-elevi-părinți”. „Nu înseamnă că toți putem face orice, că părinții…
Vezi articolul

Am primit un telefon de la mama unui elev care îmi cerea ajutorul, pentru că elevul a intrat într-o perioadă stresantă, spune profesorul Flavian Georgescu: Am întrebat-o care sunt activitățile copilului și mi-a zis că lunea, de la 16 la 18, are engleză, de la 18 la 20 are germană, de la 20 la 21:30 face matematică și apoi pe la 10 se apucă de teme

Profesorul Flavian Georgescu a povestit că o mamă i-a cerut ajutorul în legătură cu programul copilului, deoarece elevul intrase într-o perioadă stresantă și nu se mai putea concentra. Potrivit profesorului,…
Vezi articolul

Liderul sindical Simion Hăncescu: Dacă profesorul spune că elevul e bun să meargă la profesională, părintele spune „nu, eu nu vreau să-l fac muncitor, vreau să-l fac domn, vreau să-l fac avocat”. Este o greşeală mare pe care o fac părinţii legat de această orientare

„Dacă profesorul spune că elevul e bun să meargă la profesională, părintele spune „nu, eu nu vreau să-l fac muncitor, vreau să-l fac domn, vreau să-l fac avocat””, a declarat…
Vezi articolul

INTERVIU Adrian Țiripa, elev în clasa a XII-a admis la Universitatea Princeton, vrea să revină în țară după ce termină studiile: România reprezintă un teren cât se poate de fertil pentru a face lucruri mari și lucruri bune

Adrian Țiripa, elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din Brăila, a fost admis la Universitatea Princeton din Statele Unite ale Americii, după cum a declarat acesta…
Vezi articolul

„Vă rog să nu ne dați vinerea teme. Acest lucru este benefic pentru fericirea copilului”, este cererea unui elev de 10 ani către învățătoarea sa, care a și aprobat-o: „Întotdeauna i-am încurajat să se exprime liber”

Un elev care nu vrea teme de weekend a făcut o cerere către învățătoarea sa. Are 10 ani și a motivat solicitarea astfel: „acest lucru este benefic pentru fericirea copilului”.…
Vezi articolul