Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB)a publicat planificarea inspecțiilor de specialitate pentru profesorii înscriși la examenul de Definitivat 2026. Prima inspecție de specialitate are loc până la 6 februarie, iar…
Prima inspecție de specialitate are loc până la 6 februarie, iar a doua inspecție de specialitate până la 29 mai, după cum se arată în calendarul oficial pentru definitivat 2026.…
Câteva inspectorate școlare au publicat listele cu profesorii înscriși la examenul de definitivat 2026. Cadrele didactice s-au putut înscrie la examenul de definitivat 2026 până pe 10 octombrie, conform calendarului publicat în…
Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) va verifica, în cadrul inspecțiilor tematice din anul școlar 2025-2026, modul în care au fost aplicate măsurile adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele…
Precizările referitoare la inspecțiile care se desfășoară în anul școlar 2025-2026 au fost transmise de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. Este vorba despre adresa Ministerului Educației și Cercetării nr. 31097/19.09.2025.…
Pentru definitivat 2025, prima inspecție de specialitate va avea loc până la 7 februarie, iar a doua inspecție de specialitate până la 30 mai, după cum se arată în calendarul oficial.…
Planificarea inspecțiilor pentru Definitivat 2024 a fost publicată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). Prima inspecție de specialitate va avea loc până la 9 februarie, iar a doua inspecție…
Inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține „până la finalizarea cursurilor școlare, conform structurii anului școlar”, potrivit unui ordin de ministru al Educației, publicat în Monitorul Oficial miercuri, 31 mai.…
Inspecțiile de grad și susținerea lucrări metodico-științifice pentru gradul I vor avea loc în acest an școlar exclusiv online, potrivit Adresei 35921/14.10.2020 a Ministerului Educației, consultată de Edupedu.ro. Documentul prevede…