OFICIAL Inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține „până la finalul cursurilor școlare” / Modificări și la inspecțiile pentru grade didactice, în condițiile grevei generale din școli

4.253 de vizualizări
Foto: © Kantver | Dreamstime.com
Inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține „până la finalizarea cursurilor școlare, conform structurii anului școlar”, potrivit unui ordin de ministru al Educației, publicat în Monitorul Oficial miercuri, 31 mai. Modificarea calendarului vine în a opta zi de grevă generală în Educație, când 200.000 de angajați cer Guvernului salarii mai mari. Sunt modificări și la inspecțiile de grade didactice – detalii mai jos.

Miercuri, 31 mai, ar fi fost ultima zi până la care să se susțină a doua inspecție de specialitate pentru profesorii care s-au înscris la concursul de Definitivat 2023, conform calendarului inițial. Prin ordinul de ministru nr. 4.396 din 2023, inspecțiile se pot susține „până la finalizarea cursurilor școlare, conform structurii anului școlar”, conform documentului. Alte date limită sau intervale au rămas neschimbate, proba scrisă tot pe 19 iulie a rămas, se arată în calendarul nou. Cu alte cuvinte, inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține, în acest moment, până pe 16 iunie, vineri, ultima zi de școală prevăzută în structura anului școlar.

Amintim că autoritățile din Educație iau în calcul prelungirea anului școlar 2022-2023, pe fondul grevei generale a angajaților din Învățământ, care continuă, potrivit declarațiilor făcute de liderii sindicali miercuri seară, 31 mai, când au respins oferta Guvernului de a primi 400, respectiv 1000 de lei brut timp de 6 luni, prin ordonanță de urgență. Ministra Educației, Ligia Deca, a declarat recent că „vom prelungi termenul de înscriere la examene, dacă va fi cazul, chiar și perioada cursurilor și reprogramarea calendarului de examene”.

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

  • Amintim și de atacul Guvernului Ciucă în plină grevă generală a angajaților din Educație: a aprobat prin ordonanță de urgență o modificare la legea dialogului social pentru ca profesorilor care intră în grevă să le fie afectată vechimea. Conform surselor, ar putea să fie pusă în pericol participarea la Definitivat pentru tinerii profesori. Aceștia, prin participarea la grevă, ar putea să nu mai facă vechimea necesară pentru a putea participa la examenul de definitivare în Învățământ.
  • Concret, Monitorul Oficial a publicat joi, 25 mai, chiar în ziua în care peste 15.000 de profesori și angajați din învățământ protestau în centrul Capitalei față de atitudinea Guvernului la cererile lor, ordonanța de urgență 42/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social și a Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, aprobată de Guvern cu o zi înainte, în plină grevă generală a profesorilor din școli. Practic, Guvernul Ciucă a schimbat regulile protestelor colective de muncă în timpul celui mai amplu protest din Educație din ultimii 18 ani.
FOTO DOCUMENT Ordinul pentru modificarea calendarului de Definitivat 2023:

Citește și: OFICIAL Sindicatele din educație au respins oferta Guvernului și continuă greva. Simion Hăncescu, FSLI: Cererea profesorilor este de 2.000 de lei brut pe lună. Așa cum la sănătate s-a găsit soluția să se dea într-o singură tranșă mărirea, așa vor și angajații din învățământ

Pentru inspecțiile pentru obținerea gradelor didactice: câteva termene pentru inspectoratele școlare sunt decalate cu câteva săptămâni

Și pentru inspecțiile pentru obținerea gradelor didactice se prelungește termenul de susținere până la finalul cursurilor școlare, anunță, la modul general, Ministerul Educației. În anul școlar 2022-2023 cursurile școlare se încheie vineri, 16 iunie, potrivit calendarului oficial.

Concret, sunt vizate:

  • „inspecția specială pentru acordarea gradului didactic II, inspecția curentă II și inspecția specială de acordare a gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor – se efectuează *până la finalizarea cursurilor școlare;
  • inspecția specială și susținerea lucrării metodico-științifice pentru acordarea gradului didactic I – se efectuează până la finalizarea cursurilor școlare”, arată într-o informare instituția.

Practic, mai multe termene reglementate încă din 2011 în metodologia de formare a personalului didactic sunt modificate prin ordin de ministru în contextul grevei generale când este incert dacă anul școlar se va termina mai târziu decât a fost stabilit inițial.

Conform ordinului de ministru, în ceea ce privește „procedura de finalizare a înscrierii candidaților din seria curentă, corespunzătoare anului școlar în care se desfășoară testul din metodica specialității și proba orală”, directorii unităților de învățământ vor transmite inspectoratelor școlare, până pe 7 iulie 2023, în loc de 7 iunie, „rapoartele scrise ale inspecțiilor curente și speciale, în copie autentificată prin ștampila și semnătura conducătorului unității școlare în care s-a efectuat inspecția”.

De asemenea, mai multe termene de la articolele 12, 14 și 31 din metodologie, care privesc comunicarea inspectoratelor școlare cu școlile unde se susțin inspecții de grade didactice, au fost amânate cu o lună, potrivit ordinului, la o comparație cu metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar.

FOTO DOCUMENT Ordinul din 30 mai 2023 pentru completarea metodologiei privind formarea continuă:

Foto: © Kantver | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Încheierea mediilor pentru clasele a XII-a a fost prelungită până pe 9 iunie, la fel ca înscrierea pentru Bacalaureat, anunță Ministerul Educației în contextul grevei generale care continuă în școli
Consiliul Naţional al Elevilor solicită o procedură de urgenţă pentru înscrierea elevilor la examenul de bacalaureat și concretizarea propunerilor profesorilor cât mai urgent posibil
Au început înscrierile pentru Bacalaureat 2023, deși în școli este grevă generală. Ministerul Educației a pasat responsabilitatea „directorilor care pot”
Ministrul Educației: Vom lua legătura cu omologii din alte state pentru a-i ajuta pe cei care susțin admiterea la facultate în străinătate, dacă vor fi prelungiri ale bacalaureatului
Examenele de certificare pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic au loc în perioada 12-23 iunie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial / Calendarul înscrierilor
OFICIAL Examenele de certificare pentru absolvenții liceelor vocaționale vor fi în perioada 6 – 23 iunie 2023
Oficial, inspecțiile pentru gradele didactice și Titularizare 2023 se pot reprograma, anunță Ministerul Educației
BREAKING Atac al Guvernului Ciucă în plină grevă generală a angajaților din Educație: a aprobat prin ordonanță de urgență o modificare la legea dialogului social pentru ca profesorilor care intră în grevă să le fie afectată vechimea / Surse: Ar putea să fie pusă în pericol participarea la Definitivat
BREAKING Ligia Deca: Vom prelungi termenul de înscriere la examene, dacă va fi cazul, chiar și perioada cursurilor și reprogramarea calendarului de examene
Secretarul de stat Sorin Ion: Inspecțiile pentru Titularizare pot fi prelungite până la finalul cursurilor. Nu ne gândim la o grevă pe termen foarte lung / Directoare de școală: Apare o bulversare totală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Astăzi primesc cei 500 de lei pentru tichetele educaționale pentru rechizite aproape 100.000 de beneficiari care au deja carduri / Cei care au intrat în program anul acesta vor primi cardurile în octombrie și banii în noiembrie, la 2 luni după începerea școlii

Peste 97.000 de beneficiari care au deja cardurile pentru tichetele educaționale din programul „Sprijin educațional, pe bază de tichete sociale pe suport electronic, pentru elevii cei mai dezavantajați”, primesc azi…
Vezi articolul
Klaus Iohannis, Romania Educata / Foto: INQUAM Photos - George Calin

Recorder: Președintele Iohannis ține blocat un post de profesor de fizică de peste 25 de ani, la colegiul din Sibiu la care este titular / Alți 1.500 de parlamentari, primari, sindicaliști sau funcționari, pe lista catedrelor ocupate

Aproape 1.500 de profesori din învățământul preuniversitar și-au blocat catedrele în timp ce ocupă poziții de parlamentari, primari, viceprimari, funcționari în ministere, inspectori, prefecți, subprefecți sau lideri de sindicat, potrivit…
Vezi articolul

De ce își doresc rectorii să fie veșnici. Sociologul Marian Preda, rectorul Universității din București: Poți să mărești mai mult decât trebuie salariile, să angajezi oameni care îți sunt loiali / Nu este moral ca o universitate să aibă aceeași persoană la conducere timp de 17 sau de 22 de ani, așa cum se va întâmpla dacă legea e votată în varianta actuală

„Dacă vrei într-un fel sau altul să influențezi pe votanți, poți să mărești mai mult decât trebuie salariile. Poți să angajezi timp de 4 ani oameni care îți sunt loiali…
Vezi articolul

Semnal de alarmă transmis de rectorul Universității din București, Marian Preda: Parte dintre profesori au probleme cu valorile civice, cu cunoștințele despre instituțiile democratice. Decalajul e mult mai mare față de profesorii din alte țări

„Este un decalaj între interesul pentru probleme civice și de mediu al tinerilor și conținuturile pe care ei le stăpânesc”, iar o cauză este faptul că o „parte dintre profesori…
Vezi articolul