Ministrul Daniel David, despre Săptămâna Verde și Săptămâna Altfel: Nu am venit să schimb lucruri care par să funcționeze sau sunt susținute de un număr mare de oameni, în condițiile în care nu am o majoritate evidentă pentru a renunța la ele

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat, în contextul în care unii părinți, profesori și elevi pun la îndoială utilitatea Săptămânii Verzi și a Săptămânii Altfel, că nu dorește…
Vezi articolul

OFICIAL Zero lei finanțare pentru programul „Săptămâna Verde” din școli, în bugetul pe 2025 al Administrației Fondului de Mediu. Anul trecut, alocarea era de 100 de milioane de lei

Programul „Săptămâna Verde” nu va este finanțat în anul 2025, potrivit documentului prin care Guvernul a aprobat joi, 24 aprilie, bugetul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). În fișa bugetară aferentă…
Vezi articolul

LISTA Aproape 250 de școli din București au stabilit programele Săptămâna Verde și Școala Altfel înainte de vacanța de Paște, adică 7 – 11 aprilie / Între cele două perioade elevii vin la școală 4 zile

Aproape 200 școli din București au ales să organizeze activități în programul Săptămâna Verde în săptămâna de dinainte de vacanța de Paște, adică între 7 și 11 aprilie, potrivit listei…
Vezi articolul