„Țară, țară, vrem testare”, cer reprezentanții elevilor. Silviu Morcan, președintele CNE: „Nu este posibil ca, după ce testele au fost promise și așteptate nepermis de mult, să blocăm întregul demers de lipsă de asumare, comoditate sau dezinteres”

2.590 de vizualizări
Silviu Morcan / Foto: CNE
Consiliul Național al Elevilor cere autorităților să asigure testarea elevilor așa cum au promis, înainte să se închidă din nou școala. „Nu este posibil ca, după ce testele au fost promise și așteptate nepermis de mult, să blocăm întregul demers de lipsă de asumare, comoditate sau dezinteres”, a declarat Silviu Morcan, președintele CNE. Elevii cer ministerului Educației să „clarifice situația privind implicarea profesorilor în procesul de testare rapidă, indicând foarte clar ce atribuții au cadrele didactice în acest proces”.

„Cum rămâne cu testarea? Ministerul „are încredere” în profesori, iar profesorii refuză să se implice. Dacă vom continua așa, nu va fi testare în școli multă vreme de acum încolo. Nu este posibil ca, după ce testele au fost promise și așteptate nepermis de mult, să blocăm întregul demers de lipsă de asumare, comoditate sau dezinteres! Solicităm clarificarea situației cu celeritate, precum și responsabilitate din partea tuturor actorilor din educație”, a declarat Silviu Morcan, președintele Consiliului Național al Elevilor.

„Țară, țară, vrem testare”, au transmis, marți, reprezentanții elevilor, într-un comunicat de presă pe care-l redăm mai jos:

„În ultimele zile, ministrul educației a declarat în repetate rânduri faptul că mizează pe înțelegerea și pe bunăvoința cadrelor didactice, care se vor implica în asamblarea testelor non-invazive ale elevilor și care vor participa la administrarea acestora în spațiul școlar. Adiacent, sindicatele din educație au anunțat că nu sunt de acord cu niciun fel de implicare din partea personalului din învățământ pentru această procedură, fără a indica o variantă adiacentă realizabilă.

Consiliul Național al Elevilor condamnă astfel de atitudini din partea celor care ar trebui să reprezinte un model de stabilitate și siguranță într-un context social ca acesta și îndeamnă la responsabilitate din partea tuturor actorilor implicați în sistemul de educație. Arătăm că, după ce toți reprezentanții societății civile (elevi, părinți, profesori) au solicitat testare periodică în școli și după ce, într-un final, acest lucru poate fi realizabil, întregul demers este blocat de proceduri și dezinteres.

Pe de o parte, Ministerul Educației nu își asumă testarea în școală pentru a nu atribui profesorilor o sarcină în plus și, pe de cealaltă parte, sindicatele din educație refuză vehement să susțină necesitatea implicării personalului din învățământ în procedura de testare. În tot acest timp, din ce în ce mai multe școli decid distribuirea testelor rapide către elevi și administrarea lor acasă, fără a avea garanția că acest lucru se va întâmpla cu adevărat.

De aceea, solicităm Ministerului Educației să clarifice situația privind implicarea profesorilor în procesul de testare rapidă, indicând foarte clar ce atribuții au cadrele didactice în acest proces. Considerăm că, la acest moment, nu există nicio altă variantă alternativă pentru testarea elevilor, având în vedere lipsa acută a resursei umane din sistem.”

  • Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că directorul școlii este cel responsabil pentru organizarea procesului de ambalare individuală a testelor de salivă.

„Fiecare școală are un director. Directorul este responsabil pentru managementul acelei școli. Va apela la colegi, cadre didactice, va apela la personal didactic și didactic auxiliar, personal nedidactic și, acolo unde există un rol foarte important, îi rog pe cei care sunt angajați ai Ministerului Sănătății, asistenți medicali, să se implice în acest proces. Sunt convins că se vor implica”, a declarat ministrul Educației.

Între timp, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” au solicitat luni Guvernului României blocarea distribuţiei testelor din salivă pentru depistarea SARS-CoV-2 şi distribuirea în unităţile de învăţământ a unor kit-uri individuale, întrucât testele care au ajuns în inspectoratele şcolare nu respectă nicio regulă de siguranţă sanitară.

Citește și:
Primele teste pe bază de salivă pentru elevi au ajuns la inspectoratele școlare. Ce conțin pachetele
VIDEO Cum vor asambla profesorii, pentru fiecare elev, kiturile de testare noninvazivă primite de școli: clip demonstrativ filmat de miniștrii Cîmpeanu și Rafila / “Durează circa 10 secunde realizarea unui set complet” – Cîmpeanu

11 comments
  1. Eu, ca parinte, nu ma complic cu asa ceva acasa… sa faca testele ala de le-a comandat si nu m-a consultat. Eu nu mi-am asumat aceasta responsabilitate si n-o voi face.
    Sunt convinsa ca acesta e un mare tun platit si din banii mei, trebuia gandit inainte de a comanda atatea teste, iar acum ca stau cu ele pe cap, doar se paseaza responsabilitatea. Alo, guvernu’, intai se gandeste o strategie si apoi se trece la treaba, nu invers.

  2. Domnul elev, extrem de vocal si umflat cu totul in penele adiacente rolului de mare lider, uita un lucru esential: aceste mizerii de teste, cu rata de esec dubios de mare, ar fi trebuit sa vina deja asamblate in ambalaje STERILE.
    Daca cineva isi imagineaza ca eu, ca parinte, imi voi testa copilul cu un kit trecut prin “n” maini, sa se mai gandeasca de cateva ori. Prefer sa le cumpar de la farmacie teste din acelea “invazive” si sa am garantia ca obtin un rezultat corect.
    Apropo, marii preocupati si aparatori ai sanatatii publice, copilul meu este vaccinat si tot il voi testa. Astept din partea acestor trambite de la Consiliul Elevilor o campanie la fel de virulenta (pun intended) pentru a promova vaccinarea macar pentru elevii din licee.

  3. Si parintii de ce nu o pot face ma rog? Tot profesorii… Daca esti atat de mare cat iti este gura ar trebui sa stii sa iti faci singur testul…

  4. Elevii au parinti responsabili. Pot face testarea propriilor copii acasa. Dupa care pot face o poza la test. Deja faptul ca dirigintii isi incarca memoria telefonului cu poze ,,martor” si pierd timp cu ansamblarea testelor si centralizarea raspunsurilor de la parinyi implica un consum de energie nerecompensat financiar.

  5. Rolul profesorului în școală NU este de a fi bonă, gardian sau personal medical! Vreți testare? Să vă faceți testele acasă, în cpndiții de siguranță și de igienă, sub supravegherea părinților, nu să bulversăm tot procesul educațional din școli. Nu mai cocoșați profesorii cu tot soiul de sarcini și activități neplătite și care nu au nicio legătură cu procesul instructiv-educativ!

  6. Solutia este testare acasa si vaccinare.

    Poate elevii incearca sa puna presiune pe parinti si pe bunici sa se vaccineze, cum pune Campeanu pe profesori.

  7. ”Reprezentanții” elevilor spun, la fel ca ministrul, să găsească cineva (directorul) o metodă să îi convingă pe profesori să-și asume ceea ce ministerul NU își asumă, inspectoratul NU își asumă, părinții NU vor să își asume… doar trebuie găsit un vinovat pentru situația când, inevitabil, se va dovedi că testarea ”non-invazivă” este un eșec.

    De ce și-ar asuma profesorii ambalarea, testarea, raportarea rezultatelor, de două ori pe săptămână, dacă părinții (conform chiar declarațiilor asociației respective) NU pot fi crezuți că vor testa proprii copii?! Testele sunt eficiente dacă sunt administrate de dimineață, înainte de prima masă, testarea în școală ar consuma foarte mult timp și unul sau mai mulți elevi bolnavi ar fi deja în comunitate la momentul testării, expunându-i și pe colegii lor.

    Dar, și e un mare dar… dezinteresul nu e din partea profesorilor, care, oricât s-ar învârti ministrul în jurul cireșului, NU sunt cadre medicale. Dezinteresul e din partea ministerului, care a cumpărat teste ”lego” pe care nimeni nu le mai garantează sterile când sunt împachetate în cine știe ce condiții în fiecare școală, și din partea părinților, care nu vor să-și testeze copiii nici dacă ar primi testele acasă.

    Tot ce vor aceștia e un om vinovat pentru incompetența ministrului.

  8. Măi, băiețași, ce clarificări vreți? Nu vrem să testăm, nu asamblăm! Cum nici voi nu faceți multe, mai ales activitatea aceea care vă stresează mult, aceea de “ a învăța”! Hai, că avem treabă cu predatul și evaluatul, cu supravegherea voastră în pauze!

  9. Asa e, bine spus…vor apela la personalul nedidactic. Cel didactic are alte sarcini, cum ar fi sa fie didactic. Ca tot nu mai reuseste niciodata sa-si faca datoria de atatea rahaturi impuse. Ce te faci unde iti asambleaza o tanti de serviciu sau un coleg declarati antivaccinisti convinsi si vesnic cu masca lipsa sau sub barbie? Ai curaj sa bagi degetele sau gura prin acel test? Ministrul cand a contractat testele de la chilotarul sef si de la interlop nu si-a asumat sa fie asamblate? Normal ca nu. Doar nu erau prosti sa stea la asamblat o mana de angajati cati au. Lasa ca punem profesorii slugi.

    1. Pe cine intrebi? Parintii sunt 30 la suta vaccinati, elevii 20 si profesorii 80. Sper ca nu pe noi, profesorii, ne intrebi. Noi avem si cate 3 doze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele de merit „Ligia Deca” pentru medii școlare de 1, 2, 3 și 4 nu vor mai fi acordate din septembrie 2024. Dispar cele peste 8.500 de burse de merit pentru medii sub 5, pentru care elevii încasează anul acesta 450 de lei pe lună dintr-o gafă a ministrului

Premiera înregistrată de educația din România și semnalată de Edupedu.ro în noiembrie 2023 și-a dovedit falimentul 5 luni mai târziu: este vorba despre bursele de merit „Ligia Deca”, pentru elevii…
Vezi articolul